Noutăți:
Română (România)English (United Kingdom)
Home Agrement si initiere Cursuri de iniţiere sportivă pentru copii, la Clubul Dinamo

Cursuri de iniţiere sportivă pentru copii, la Clubul Dinamo

Copii_Vescan__02Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti este – şi nu o spunem doar noi, ci şi statisticile oficiale – cel mai mare club sportiv din România, cu peste 30 de secţii sportive de performanţă care îşi desfăşoară activitatea în Bucureşti, Braşov şi Ghermăneşti.

Performanţa sportivă este un deziderat care presupune practicarea sportului încă de la cele mai fragede vârste, asa că şi noi suntem preocupaţi să atragem cât mai mulţi copii în bazele noastre de antrenament. Tocmai de aceea, oferta noastră destinata publicului, în general, cuprinde, pe lângă facilităţile destinate sportului de agrement, şi multiple oportunităţi în ceea ce priveşte practicarea sportului de către copii.

Dacă până acum câtiva ani Clubul Sportiv Dinamo era orientat exclusiv către practicarea sportului de performanţă, în prezent, antrenorii din cadrul secţiilor noastre sportive oferă publicului şi programe destinate iniţierii copiilor în diferite discipline sportive cu tradiţie în domeniul performanţei. Astfel, la Bucureşti, de exemplu, oferim copiilor posibilitatea de a se iniţia în nu mai puţin de 17 discipline sportive, după cum urmează:

a. în domeniul jocurilor sportive: polo, baschet, handbal, volei, rugby, fotbal şi tenis;

b. în domeniul sporturilor individuale: atletism, nataţie, scrimă, box, judo, arte marţiale, tir, gimnastică, lupte greco-romane şi haltere.

Practicarea oricăreia dintre aceste discipline sportive oferă copiilor numeroase beneficii în planul dezvoltării lor neuromusculare, al sănătaţii fizice şi mentale şi al viitoarei integrari sociale. Dezvoltarea unor abilităti psihomotrice, creşterea rezistenţei la efort, combaterea sedentarismului, favorizarea unei dezvoltări fizice armonioase sunt numai câteva dintre beneficiile concrete pe care le va avea micul practicant al disciplinelor sportive enumerate mai sus. Iniţierea sportiva nu presupune în mod necesar optarea pentru o viitoare carieră sportivă, ci poate reprezentă şi o simplă modalitate alternativă de petrecere a timpului liber în mod sănătos şi educativ.

Clubul Sportiv Dinamo reprezintă una dintre cele mai bune optiuni pentru initierea sportivă a copilului dumneavoastra deoarece:

- programul antrenamentelor este în permanenţă adaptat timpului liber al copiilor, fiind constituite grupe în funcţie de programul orelor de şcoală ale acestora;

- Clubul nostru este situat în zona centrală a oraşului, accesul fiind foarte facil, întrucât în zonă există staţii ale tuturor tipurilor de mijloace de transport în comun (autobuz, tramvai, metrou) iar complexul dispune şi de un numar foarte mare de locuri de parcare pentru părintii care optează să se deplaseze cu autoturismele personale;

- infrastructura Clubului oferă condiţii optime de antrenament, iar personalul nostru este înalt calificat în disciplinele sportive la care se face iniţiere.

Pentru mai multe detalii despre oferta Clubului Sportiv Dinamo, consultati site-ul www.csdinamo.eu şi pagina noastră de Facebook, https://www.facebook.com/DinamoAgrement.

 

Program Competitional

27 martie - 2 aprilie 2023

Handbal. Machineseeker EHF Champions League, play-off (retur), 29 martie, ora 19:45: THW Kiel – Dinamo

Handbal. Liga Națională (etapa 23), 1 aprilie, ora 17:30: Dinamo – CSM Vaslui. Sala Dinamo

Baschet. LNBM Mozzart, Top 10 (etapa 7), 29 martie, ora 20:00: Dinamo - FC Argeș Pitești. Sala Dinamo

Baschet. LNBM Mozzart, Top 10 (etapa 8), 1 aprilie: BC CSU Sibiu - CS Dinamo

Polo. Superliga masculină Suzuki (turneul 3), 31 martie - 2 aprilie, Bazinul Ghencea

Rugby. Liga Națională 2023 (etapa 1), 1 aprilie, ora 11:00: SCM Timișoara - Dinamo

Volei feminin. Divizia A1, sferturi de finală play-off (meci 2), 29 martie, ora 15:00: Dinamo – Rapid București. Sala Dinamo. În cazul în care Dinamo câștigă, va fi al treilea meci, pe 1 aprilie, la Rapid

Judo. Antalya Grand Slam, 31 martie – 2 aprilie, Turcia

Judo. Campionatul Național U16 și U14, 31 martie – 2 aprilie, Sibiu

Lupte. Cupa României U15, 29 martie – 2 aprilie, Piatra Neamț

Scrimă. Campionatul Național la sabie, 27-31 martie, București

Scrimă. Campionatul Mondial de juniori și cadeți, 1-9 aprilie, Plovdiv (Bulgaria)

Academia de Inot Dinamo

Agrement Fitness

Agrement Tenis de Masa

Hidrokinetoterapie

Initiere/Agrement Tenis

ANUNTURI

SALA FITNESS

În data de 23.03.2023, activitatea sportivă în sala de fitness a clubului se suspendă în intervalul 07:00-12:00 pentru măsuri de igienizare.

 

Agrement înot/ Program weekend 25-26 martie

Urmare a activității echipelor de performanță ale CS Dinamo, programul de agrement în bazinul olimpic acoperit Anatolie Grințescu, în zilele de 25 și 26 martie, va fi următorul:

 Sâmbătă: 14:00-16:30

Duminică: 13:00-19:00


Vizitatori online

Avem 304 vizitatori online