Prezentul, ca  datorie!

     Sportul – s-a dovedit, deja – reprezintă  mai mult decât o stare, o bucurie pur şi simplu, un motiv de a fi, de a gândi, de a fi mai mândri. Sportul  a devenit – vrem, nu vrem – o industrie. Şi încă nu una  oarecare! Nu-i exclus ca eu să fiu subiectiv. Ba chiar cred că aşa şi sunt, dacă am în vedere  doar  cele aproape cinci decenii de când inspir şi respir aerul din jurul sălciilor ce mângâie Parcul  nostru de vis alb-roşu. În plus, aici, la Dinamo, se lucrează  “la foc continuu”: “fabrica” de campioni  din Şos. Stefan cel Mare nu-şi  permite pauze,  “timpi morţi”…Dolce far niente-le n-are voie (dar nici dreptul!) nici măcar să bată la porţile clubului nostru. Nu-i permite Istoria… Nici Tradiţia… Nici Gloria…

     Deci, cum spuneam, avem de-a face cu o veritabilă industrie. Iar această industrie îşi cere, fireşte, aşezarea la locul ei, pe podiumul respectului faţă de adevăr. Şi ce ne spune nouă acest adevăr? Că sportul nu-i doar o industrie. Că este mult mai mult: este Ambasadorul  mândriei de a fi român în lume! Iată de ce sportul merită mult mai mult: merită  RESPECT! Iar respectul  poate fi tradus, simplu, în doar câteva cuvinte: grija faţă de sport şi sportivi, faţă de cei care aduc  GLORIE  României!    

     Şi, rămânând în zodia Gloriei, aici, vom găsi mereu – ca o emblemă  a Triumfului – sportul dinamovist, procent major al miracolului românesc de zi cu zi pe Planeta supremei performanţe competiţionale. Da, DINAMO  se află zi de zi, non-stop în  efortul  fenomenal  de a construi performanţe,  de a demonstra  tuturor că aici, în Parcul Sportiv al clubului, izbânda este la ea acasă. Şi asta nu de azi, de ieri, ci dintotdeauna…Adică, de peste 63 de ani!

     Sunt unul dintre fericiţii care s-au bucurat de succesele uluitoare ale dinamoviştilor, în “multipla” calitate: suporter(de-o viaţă, pe…viaţă!) , ziarist (aproape trei decenii)  si – la un moment  dat – conducător (maxima mândrie şi onoare, dar şi suprema obligaţie faţă de culorile alb-roşu!)… Iată de ce consider că sunt permanent într-o… datorie faţă de clubul meu. Iată de ce scriu azi cele câteva… ”Gânduri  în… alb-roşu” (care, sper, să  devină  o rubrică!). Iată de ce era necesară – ba chiar obligatorie – reapariţia unei noi pagini de web a Clubului Dinamo! Astfel, prezentul dinamovist va fi “în direct” cu lumea unică, cea  căreia, de altfel, îi aparţine! Şi căreia, evident, îi este mereu datoare (în cel mai frumos sens  al cuvântului)!