Noutăți:
Română (România)English (United Kingdom)
Home Administrativ Carieră Concurs în vederea încadrării directe a unui post vacant de ofițer specialist III, la poziția 164 din statul de organizare al unității, la Biroul Implementare Proiecte și Dezvoltare

Concurs în vederea încadrării directe a unui post vacant de ofițer specialist III, la poziția 164 din statul de organizare al unității, la Biroul Implementare Proiecte și Dezvoltare

 A N U N Ţ

În conformitate cu prevederile Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului şi Ordinului m.a.i. nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile de poliţie ale Ministerului Afacerilor Interne, ambele cu modificările şi completările ulterioare şi având în vedere Nota-Raport nr.4618400 din 22.03.2022 aprobată de conducerea Ministerului Afacerilor Interne.

Clubul Sportiv ”DINAMO Bucureşti, cu sediul în municipiul Bucureşti, Șos. Ștefan cel Mare nr. 7-9, sector 2, organizează concurs în vederea încadrării directe a unui post vacant de ofițer specialist III, la poziția 164 din statul de organizare al unității, la Biroul Implementare Proiecte și Dezvoltare.

În vederea înscrierii şi participării la concurs, candidaţii trebuie să îndeplinească cumulativ, următoarele condiţii:

1. Condiţii generale:

a) să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;

b) să cunoască limba română scris şi vorbit;

c) să aibă capacitate deplină de exerciţiu;

d) să fie apți din punct de vedere medical, fizic și psihologic1;

e) să nu aibă tatuaje ori elemente ornamentale, de orice natură, aplicate, inserate sau implantate pe/în corp, neacoperite de vestimentație, în ținuta de vară2;

f) să îndeplinească condițiile specifice de ocupare, prevăzute în fișa postului;

g) să aibă un comportament corespunzător principiilor care guvernează profesia de polițist;

h) să nu aibă antecedente penale cu excepția situației când a intervenit reabilitarea;

i) să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârșirea de infracțiuni;

j) să nu le fi încetat raporturile de serviciu în condițiile art. 69 alin. (1) lit. a), c), g), h), i), k), l) și n) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare;

k) să nu fi fost destituiți dintr-o funcție publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;

l) să nu fi desfășurat activități de poliție politică, astfel cum sunt definite prin lege;

m) prin încadrare/reîncadrare, potrivit nivelului studiilor și/sau vechimii în specialitate nu dobândesc grade profesionale mai mici decât gradele militare echivalente deținute în rezervă;

n) candidatul declarat “admis” la concurs nu trebuie să aibă, la încadrare, calitatea de membru al vreunui partid politic sau organizații cu caracter politic.

___________________________

1 Aptitudinea/inaptitudinea se constată de structurile de specialitate ale M.A.I., printr-o examinare medicală și evaluare psihologică, potrivit reglementărilor specifice în domeniu, exclusiv pentru candidatul admis. În cazul în care se constată neîndeplinirea condiției, procedura de recrutare încetează pentru candidatul respectiv. Evaluarea psihologică se susține înaintea examinării medicale.

2 Verificarea condiției se realizează cu ocazia examinării medicale.

Candidații care au calitatea de agent de poliție vor fi programați pentru a susține evaluarea psihologică după expirarea perioadei de înscriere la concurs, iar după finalizarea acestei activități, comisia de concurs va analiza candidaturile, urmând a se pronunța cu privire la validarea/invalidarea acestora.

Programarea la evaluarea psihologică se face de către Serviciul Resurse Umane din cadrul C.S. Dinamo București și se va desfășura la sediul Centrului de Psihosociologie al M.A.I. din strada Maria Ghiculeasca nr. 47, sectorul 2, municipiul București, sau în altă locație în funcție de numărul candidaților.

Data, ora, locul și celelalte detalii vor fi comunicate candidaților prin postarea pe pagina de internet: www.csdinamo.ro – Administrativ – Carieră, precum și la avizierul Clubului Sportiv Dinamo București.

Candidații trebuie să se prezinte în ziua, data, ora și locul în care au fost planificați pentru susținerea testării psihologice.

Rezultatele la evaluarea psihologică se comunică prin postare pe pagina de internet www.csdinamo.ro și prin afișare la sediul unității, iar candidații declarați ”INAPT” au posibilitatea de a depune, în termen de 3 zile lucrătoare de la afișare, eventualele contestații temeinic argumentate, la sediul unității organizatoare. Contestațiile se soluționează de Centrul de Psihosociologie al M.A.I., care va comunica rezultatul analizei acestora.

Candidații nu vor fi anunțați personal cu privire la data, ora și locul unde se va organiza evaluarea psihologică fiind obligați să se informeze prin verificarea permanentă a paginii de internet indicate mai sus și consultarea avizierului unității.

2. Condiţii specifice:

Nu pot fi recrutate în vederea încadrării directe ca polițist, persoanele care se află în următoarele situații

- Au  tatuaje ori elemente ornamentale , de orice natură, aplicate, inserate sau implantate pe/în corp, neacoperite de vestimentație, în ținuta de vară

- Prin reîncadrare sau încadrarea directă, potrivit nivelului studiilor și/sau vechimii în specialitate, dobândește un grad profesional mai mic decât gradul militar echivalent deținut în rezervă.

- Pot fi recrutate în vederea încadrării directe ca polițist persoanele care îndeplinesc criteriile specifice prevăzute de art. 10 alin (1^2) din Legea nr 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, și nu le-au încetat raporturile de serviciu în condițiile art. 69 alin (1) lit. a), c), g)-i), k), l) și n) din Legea nr 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare

 

3. Cerințele postului:

a) să îndeplinească condițiile de studii impuse de fișa postului, respectiv:

- pregătire de bază: studii superioare de lungă durată cu diplomă de licență sau echivalentă, în unul din domeniile circumscrise postului, absolvite înainte de aplicarea celor trei cicluri Bologna sau studii universitare de licență, ciclul 1 Bologna în următoarele  domenii de licență: Drept, Științe Administrative, Informații și Securitate Națională, Ordine publică și Siguranță Națională, Științe militare, Contabilitate, Economie, Finanțe, Inginerie Civilă și Instalații, Management și Marketing, Educație Fizică și Sport.

b) să dețină/să obțină autorizație de acces la informații clasificate nivel Secret .

c) vechime în muncă: -

4.Pentru a participa la concurs, agenții de poliție trebuie să îndeplinească, pe lângă cerințele postului prevăzute în fișa postului, următoarele condiții:

  1. să fie declarați apt la evaluarea psihologică organizată în acest scop;
  2. să nu fie cercetați disciplinar sau să nu se afle sub efectul unei sancțiuni disciplinare;
  3. să nu fie puși la dispoziție sau suspendați din funcție în condițiile art. 27^21 alin. (2) sau art. 27^25 lit. a),  b) și h) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare;
  4. să fi obținut calificativul de cel puțin bine la ultimele două evaluări anuale de serviciu.

Dacă autorizațiile necesare exercitării atribuțiilor postului nu sunt obținute ulterior numirii în funcție, potrivit termenelor stabilite, polițistul este eliberat din funcție și pus la dispoziție în condițiile legii.

 

5.Dosarul de recrutare:

Pentru înscrierea la concurs, candidații vor depune, până la data de 07.06.2022, ora 14.00, exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it , un dosar de recrutare care conține în volum complet, documentele prevăzute de art. 59 alin. (1) din Anexa 3 la O.M.A.I. nr. 140/2016, cu modificările și completările ulterioare, astfel:

  1. cererea de înscriere la concurs adresată președintelui Clubului (conform modelului anexat - prin depunerea cererii de înscriere, solicitantul își exprimă acordul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, în condițiile prevăzute de Regulamentul U.E. 679/2016 și își manifestă implicit acordul cu privire la condițiile și modul de organizare a concursului);
  2. curriculum-vitae model Europass (conform modelului anexat) ;
  3. copii ale documentelor care atestă nivelul studiilor impuse de cerinţele postului, însoțite de supliment/foaie matricolă; se vor accepta adeverințele de studii numai dacă aceste documente sunt în termenul de valabilitate, respectiv 12 luni de la finalizarea studiilor (termenul de valabilitate al adeverinței de studii se calculează de la data finalizării studiilor, nu de la data eliberării adeverinței de către instituția de învățământ- documentele vor fi scanate în volum complet- față/ verso); Candidații care au absolvit studii în alte state, vor prezenta documente echivalate de Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor din cadrul Ministerului Educației);
  4. copia actului de identitate; 
  5. copii ale certificatului de naștere al candidatului, soțului/soției și fiecărui copil, certificatului de căsătorie, precum și, după caz, ale hotărârilor judecătorești privind starea civilă;
  6. copii ale carnetului de muncă/certificatului de stagiu de cotizare și/sau altor documente doveditoare care să ateste vechimea în muncă și, dacă este cazul, ale livretului militar;
  7. autobiografia (redactată olograf, cu cerneală/pastă albastră, lizibil, fără ștersături sau prescurtări) și tabelul nominal cu rudele candidatului și soțul/soția candidatului (conform modelelor anexate);
  8. extras de pe cazierul judiciar/certificat de cazier judiciar (pentru obţinerea acestuia demersurile necesare vor fi efectuate de către Serviciul resurse umane în baza consimţământului expres al candidatului, conform modelului anexat). Dacă în dosarul de recrutare candidatul depune un certificat de cazier judiciar, în termen de valabilitate, acesta va fi acceptat;
  9. o fotografie color 9X12 cm;
  10. adeverință eliberată de către medicul de familie, însoțită de consimțământ informat, în condițiile ordinului ministrului afacerilor interne privind examinarea medicală a candidaților la concursurile de admitere în instituțiile de învățământ care formează personal pentru nevoile M.A.I., precum și la concursurile de încadrare în MA.I., din care să rezulte că este clinic sănătos pentru participarea la concursul de încadrare în M.A.I., eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării selecției (conform modelelor anexate). Adeverința medicală, va fi completată pe față la toate rubricile (nu vor fi lasate spații goale sau barate, se va menționa: nu se află în evidențe cu bolile menționate mai sus, atat la punctul 1 cât și la punctul 2)  ;
  11. aviz psihologic din care să rezulte aptitudinea privind deținerea, portul și folosirea armelor și munițiilor letale sau neletale supuse autorizării, emis cu cel mult 6 luni anterior derulării selecției, de către un psiholog autorizat pentru efectuarea unor astfel de examinări, atestat în condițiile legii;
  12. declarația de confirmare a cunoașterii și acceptare a condițiilor de recrutare (conform modelului anexat);
  13. declaraţie pe propria răspundere (redactată olograf) din care să rezulte că persoana care candidează:
  • - nu are antecedente penale, cu excepţia situaţiei când a intervenit reabilitarea;
  • - nu se află în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;
  • - nu a fost destituită dintr-o funcţie publică sau să nu fi încetat contractul individual de  muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
  • - nu a desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;
  • n. persoanele care au calitatea de cadru militar în rezervă vor depune o adeverință eliberată de unitatea care are în gestiune dosarul de personal, din care să rezulte motivul încetării raporturilor de serviciu/trecerii în rezervă și gradul militar în rezervă deținut.
  • o. declarație din care să reiasă dacă în ultimele 6 luni au fost evaluate psihologic în același scop (conform modelului anexat)

 

Pe lângă documentele enumerate mai sus, cu excepția celor prevăzute la lit. f), g ), h), i) ,j), k), m), n), agenții de poliție vor depune la dosarul de recrutare o adeverință, emisă de către structurile de resurse umane ale unităților în care sunt încadrați, din care să reiasă nivelul de acces la informații clasificate deținut potrivit autorizației, precum și îndeplinirea condițiilor prevăzute la pct. 4 lit. b), c) și d), valabilă doar dacă a fost emisă ulterior publicării anunțului.

De asemenea, agenții de poliție pentru care s-a emis un aviz psihologic (APT/INAPT), aflat la momentul înscrierii în perioada de valabilitate de 6 luni, ca urmare a evaluării psihologice pe care au susținut-o pentru același scop, respectiv în cadrul altor proceduri de concurs, prin modalitatea trecerii în corpul ofițerilor de poliție a agenților de poliție care îndeplinesc condițiile legale, vor completa, în acest sens, o declarație pe propria răspundere,(conform modelului anexat);

Potrivit art. 22 alin. (2) lit. d) din Anexa 3 la O.M.A.I. nr. 140/2016, cu modificările și completările ulterioare, fișa postului scos la concurs poate fi consultată de către candidați, în urma unei solicitări scrise, la Serviciul  Resurse Umane, cu respectarea prevederilor legale. 

6. Reguli de transmitere a documentelor necesare înscrierii la concurs:

- documentele care necesită a fi completate vor fi printate de către candidat, completate, datate și semnate, iar ulterior scanate în format pdf și transmise în format electronic pe adresa de e-mail indicată mai sus;

- toate documentele vor fi scanate și salvate într-un fișier pdf, denumirea fișierului fiind compusă din numele și prenumele candidatului și conținutul fișierului (exemplu: Ionescu Ion – dosar de candidat concurs ofițer BIPD); e-mailul transmis de către candidat va avea subiect (titlu) de aceeași formă ca și fișierul și nu trebuie să depășească 15MB; candidații vor verifica, înaintea transmiterii, conținutul fișierului pdf scanat, respectiv faptul că acesta este scanat integral și este lizibil;

- documentele transmise de către candidat vor fi printate și prezentate comisiei de concurs, pentru activitatea de validare/invalidare a candidaturilor;

- candidaților li se va transmite un e-mail de confirmare a primirii dosarului de recrutare, precizându-se numărul de înregistrare/codul atribuit candidatului (potrivit art. 65 din Anexa 3 la O.MA.I. nr. 140/2016, cu modificările și completările ulterioare, la solicitarea candidatului, numărul de înregistrare al cererii de participare la concurs poate deveni și cod unic de identificare a acestuia, ca alternativă în prelucrarea datelor personale, urmând a fi folosit pentru identificarea candidatului pe întreaga procedură de concurs; astfel, opțiunea candidatului cu privire la acest aspect va fi exprimată pe cererea de înscriere la concurs); pentru documentele transmise în afara orelor de program, e-mailul de confirmare va fi transmis candidatului în următoarele două zile lucrătoare .(este necesar să se verifice si căsuta de spam);

- în situația în care candidatul înscris nu primește confirmarea în termenul prevăzut mai sus, acesta se poate adresa Serviciul Resurse Umane, la telefon interior 23057 (apel prin central M.A.I. 0213037080), iar în cazul în care situația nu s-a soluționat, are posibilitatea de a se prezenta fizic la Serviciului Resurse Umane din cadrul C.S.Dinamo București din municipiul Bucureşti, Șos.Ștefan cel Mare nr. 7-9, sector 2, în vederea clarificării.

- documentele ce compun dosarul de recrutare transmise după termenul stabilit în prezentul anunț nu vor fi luate în considerare;

- după afișarea rezultatelor finale, candidatul declarat admis va prezenta documentele în original, în vederea certificării pentru conformitate și semnării de către secretarul comisiei de concurs și de către candidat, iar după certificarea copiilor, originalul documentelor prezentate se restituie candidatului; documentele menționate pot fi depuse și în copie legalizată, situație în care această activitate nu se mai realizează;

- în situația în care candidatul admis nu prezintă toate documentele solicitate și/sau nu prezintă documentele în original în vederea certificării pentru conformitate a copiilor și/sau în cazul în care se constată că documentele prezentate nu sunt autentice, se aplică în mod corespunzător prevederile art. 57^1 alin. (5) din Anexa 3 la O.M.A.I. nr. 140/2016, cu modificările și completările ulterioare, respectiv oferta de ocupare a postului se face candidatului clasat pe următorul loc, în ordinea descrescătoare a notelor obținute, cu condiția să fi obținut minimum nota 7,00.

Atenție! – Nu se primesc documente de înscriere prin fax, prin poștă, inclusiv poșta militară sau prin orice alte mijloace decât prin e-mail, la adresa menționată (cererile transmise în aceste moduri nu vor fi luate în considerare) și nu se admit derogări de la niciuna dintre condițiile de participare la concurs, prevăzute în prezentul anunț.

La concurs pot participa numai candidații care îndeplinesc condițiile legale, criteriile specific de recrutare, condițiile de ocupare prevăzute în fișa postului, respectiv cei ale căror dosare de recrutare sunt complete și corect întocmite. Verificarea transmiterii documentelor solicitate prin anunţul de concurs, revine candidatului. Secretarul comisiei de concurs confirmă doar recepţia e-mail-ului nu şi dacă documentele sunt corect întocmite sau scanate!

Lista candidaților care nu îndeplinesc condițiile de participare la concurs, cu precizarea acestora, se afișează la avizier și se postează pe pagina de internet a unității, cu cel puțin 3 zile lucrătoare înainte de desfășurarea probei de concurs.

7. Desfășurarea concursului:

Concursul se va desfășura în data de 11.07.2022, începând cu ora 12,00 la sediul Clubului Sportiv ”DINAMO” Bucureşti, cu sediul în municipiul Bucureşti, Șos. Ștefan cel Mare nr. 7-9, sector 2, și va consta, potrivit art. 27^39 din Legea nr. 360/2002 și art. 24 alin. (1) și art. 25alin. (1) din Anexa 3 la O.M.A.I. nr. 140/2016, ambele cu modificările și completările ulterioare, în susținerea unui test scris-tip grilă pentru verificarea cunoștințelor necesare îndeplinirii atribuțiilor postului, în limitele tematicii și bibliografiei de concurs.

Accesul în sala unde se va desfășura concursul va fi permis candidaților exclusiv pe baza actului de identitate valabil.

Susținerea testului-grilă va fi înregistrat / supravegheat audio-video.

Aprecierea rezultatelor finale ale probei de concurs se face cu note de la 1 la 10. Nota de promovare a probei de concurs este de minimum 7,00.

Este declarat admis la concurs candidatul care a obținut nota cea mai mare la testul scris.

Candidatul nemulțumit de rezultatul obținut poate formula contestație o singură dată, în termen de 24 de ore de la afișare, exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it .

Candidații pot contesta numai notele la propriile lucrări.

Comisia de soluționare a contestațiilor are obligația de a soluționa contestația în termen de 2 zile lucrătoare de la expirarea termenului de depunere.

Nota acordată după soluționarea contestației este definitivă.

În situația în care, mai mulți candidați au aceeași notă, departajarea candidaților se realizează pe baza rezultatelor obținute în urma susținerii unui interviu structurat pe subiecte profesionale, fiind declarat admis candidatul care obține nota cea mai mare, indiferent de aceasta. Interviul se va susține după expirarea termenului de soluționare a contestațiilor, pe baza tematicii și bibliografiei afișate, la o dată ce va fi comunicată ulterior și nu se contestă.

8. Afișarea rezultatelor și încadrarea în funcție:

Rezultatele obținute, se vor comunica prin postare pe pagina de internet a instituției, www.csdinamo.ro, Secţiunea Administrativ – Carieră, și la avizier.

După postarea/afișarea tabelului cu rezultatele finale, candidatul declarat admis la concursul pentru ocuparea postului vacant prin încadrare directă, susține evaluarea psihologică și examinarea medicală. În situația constatării inaptitudinii psihologice sau medicale, oferta de ocupare a postului se face candidatului clasat pe locul următor, în ordinea descrescătoare a notelor obținute, cu condiția să fi obținut minimum nota 7,00.

Candidatului declarat admis la concurs i se acordă gradul profesional și este numit în funcție numai dacă sunt îndeplinite condițiile și criteriile specifice prevăzute la art. 10 alin. (1) și (1^2) din Lege   nr. 360/2002, cu modificările și completările ulterioare. Motivarea deciziilor bazate pe considerente de ordine publică sau securitate națională, nu se comunică.

Candidatul declarat admis la concurs are obligația de a se prezenta la post în termen de maximum 30 de zile de la data înștiințării cu privire la emiterea actului administrativ de acordare a gradului profesional.

În cazul în care ocuparea postului vacant pentru care s-a organizat concurs nu este posibilă din motive ce țin exclusiv de persoana candidatului declarat admis sau acesta nu se prezintă la post în termenul de mai sus, oferta de ocupare a postului se face candidatului clasat pe locul următor, în ordinea descrescătoare a notelor obținute, cu condiția să fi obținut minimum nota 7,00.


9. Reguli privind buna organizare și desfășurare a concursului:

Prin înscrierea la acest concurs, candidații își manifestă implicit acordul cu privire la condițiile și modul de organizare și desfășurare a concursului (inclusiv ca proba susținută în cadrul concursului să fie înregistrată audio-video).

Candidații sunt rugați să citească cu atenție anunțul și să respecte organizarea stabilită cu privire la toate etapele concursului.

Se impune verificarea permanentă și atentă a paginii de internet a Clubului, întrucât comunicarea informațiilor ulterioare referitoare la concurs se va realiza prin această modalitate, iar candidații nu vor fi anunțați personal cu privire la orice informație ce ține de organizarea și desfășurarea concursului.

Relaţii suplimentare privind condiţiile de participare, documentele necesare, tematica şi bibliografia, precum şi detalii privind organizarea şi desfăşurarea concursului se pot obţine la Servciul Resurse Umane din cadrul Clubului, la telefon  interior 23057 (apel prin central M.A.I. 0213037080), în zilele lucrătoare, între orele 1000-1300.

TEMATICĂ ȘI BIBLIOGRAFIE:

1.Organizarea și funcționarea Clubului Sportiv „Dinamo” București;

Bibliografie: Ordinul M.A.I. nr. 148 din 7 octombrie 2021 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Clubului Sportiv ”Dinamo” București;

2.Cariera polițistului, drepturile, îndatoririle și restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți ale polițistului;

Bibliografie: Legea nr. 360 din 6 iunie 2002 privind Statutul polițistului;

3.Recompense, răspunderea juridică și sancțiunile aplicabile polițiștilor, încetarea raporturilor de serviciu ale polițiștilor;

Bibliografie: Legea nr. 360 din 6 iunie 2002 privind Statutul polițistului;

4.Planificarea și pregătirea realizării achiziției publice, modalități de atribuire, realizarea achiziției publice și executarea contractului de achiziție publică;

1.Bibliografie: Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice;

2.Bibliografie: Hotărârea de Guvern nr. 395 din 2 iunie 2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor rferitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice;

5.Proprietatea publică, drepturile reale corespunzătoare proprietății publice, cartea funciară, înscrierea drepturilor tabulare, donația, darul manual, regimul administrării bunurilor proprietate publică și încetarea administrării bunurilor proprietate publică;

Bibliografie: Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil;

6.Clasificarea și declasificarea informațiilor, măsuri minime de protecție specifice claselor și nivelurilor de secretizare, informații secrete de serviciu, obligații, răspunderi și sancțiuni;

1.Bibliografie: HG 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România. STANDARD NAȚIONAL de protecție a informațiilor clasificate în România;

2.Bibliografie: Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate;

7.Programul național de construcții de interes public sau social;

Bibliografie: Ordonanța Guvernului nr. 25 din 26 iulie 2001 privind înființarea Companiei Naționale de Investiții C.N.I. – S.A.;

8.Clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe;

Bibliografie: Hotărârea de Guvern nr. 2.139 din 30 noiembrie 2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe;

9.Etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor sau proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice;

Bibliografie: H.G nr. 907 din 29 noiembrie 2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice.

10.Procesul de programare și negociere a fondurilor externe nerambursabile aferente perioadei de programare 2021-2027;

Bibliografie: Hotărârea de Guvern nr. 936 din 5 noiembrie 2020 pentru aprobarea cadrului necesar în vederea implicării autorităților și instituțiilor din România în procesul de programare și negociere a fondurilor externe neramburssabile aferente perioadei de programare 2021-2027 și a cadrului instituțional de coordonare, gestionare și control al acestor fonduri;

11.Acceptarea sau respingerea donației, darului manual, comodatului și a sponsorizării;

Bibliografie: Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 53 din 16 mai 2017 privind acceptarea donațiilor, darurilor manuale, comodatelor și sponsorizărilor în Ministerul Afacerilor Interne;

12.Modalitățile de atribuire ale achiziției publice, obiect, scop, principii și achiziții mixte care implică aspecte de apărare și securitate;

Bibliografie: Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice;

13.Consumul energetic eficient în clădiri, programe de măsuri și eficiență în alimentare cu energie, strategia de renovare pe termen lung, cerințele de performanță energetică a clădirilor, clădiri noi, existente și stimulente financiare;

Bibliografie: Legea nr. 121 din 18 iulie 2014 privind eficiența energetică;

14.Managementul financiar al fondurilor europene, prefinanțarea, mecanismul cererii de plată, rambursării, utilizarea sumelor din asistență financiară nerambursabilă și din împrumuturi, instrumente financiare, proiecte implementate în parteneriat, control, audit, nereguli, pastrarea documentelor, cadrul financiar multianual pentru perioada 2021-2027 și protecția bugetului Uniunii;

Bibliografie: Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 124 din 13 decembrie 2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență;

15.Principii, reguli, responsabilități, procesul bugetar și finanțele instituțiilor publice;

Bibliografie: Legea nr. 500 din 11 iulie 2002 privind finanțele publice;

16.Norme metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum și organizarea, evidența și raportarea angajamentelor bugetare și legale;

Bibliografie: Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.792 din 24 decembrie 2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidare, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum și organizarea, evidența și raportarea angajamentelor bugetare și legale;

17.Programul Erasmus și Programul Horizon Europe 2021-2027;

1.Bibliografie:https://ec.europa.eu/info/research-and-innovation/funding/funding-opportunities/funding-programmes-and-open-calls/horizon-europe_ro;

2.Bibliografie: https://erasmus-plus.ec.europa.eu/ro;

3.Bibliografie: Regulamentul (UE) 2021/1060 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2021 de instituire a Erasmus+, Programul Uniunii pentru educație și formare, tineret și sport și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1288/2013;

18.Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european Plus, Fondul de coeziune, Fondul pentru azil, migrație și integrare, Fondului pentru securitate internă și Intrumentului de sprijin financiar pentru managementul frontierelor și politica de vize și normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii Europene;

1.Bibliografie: Regulamentul (UE) 2021/1060 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 iunie 2021 de stabilire a dispozițiilor comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul socal european Plus, Fondul de coeziune, Fondul pentru o tranziție justă și Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură și de stabilire  normelor financiare aplicabile acestor fonduri, precum și Fondului pentru azil, migrație și integrare, Fondului pentru securitate internă și Intrumentului de sprijin financiar pentru managementul frontierelor și politica de vize;

2.Bibliografie: Regulamentul (UE) 2021/1148 al Parlamentului European și al Consiliului din 7 iulie 2021 de instituire, ca parte a Fondului de management integrat al frontierelor, a Instrumentului de sprijin financiar pentru managementul frontierelor și politica de vize;

19.Măsuri pentru asigurarea eficientizării procesului decizional al fondurilor externe nerambursabile destinate dezvoltării regionale în România;

Bibliografie: Ordonanța de urgență a Guvernului nr.122 din 29 iulie 2020 privind unele măsuri pentru asigurarea eficientizării procesului decizional al fondurilor externe nerambursabile destinate dezvoltării regionale în România;

20.Fondul pentru azil, migratie și integrare și Fondul pentru securitate internă;

1.Bibliografie: Regulamentul (UE) 2021/1147 al Parlamentului European și al Consiliului din 7 iulie 2021 de instituirea  Fondului pentru azil, migrație și integrare;

2.Bibliografie: Regulamentul (UE) 2021/1149 al Parlamentului European și al Consiliului din 7 iulie 2021 de instituire a Fondului pentru securitate internă;

21.Dispozițiile comune normele financiare privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul pentru azil, migratie și integrare și Fondul pentru securitate internă;

Bibliografie: Regulamentul (UE) 2021/1060 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 iunie 2021 de stabilire a dispozițiilor comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european Plus, Fondul de coeziune, Fondul pentru o tranziție justă și Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură și de stabilire  normelor financiare aplicabile acestor fonduri, precum și Fondului pentru azil, migrație și integrare, Fondului pentru securitate internă și Intrumentului de sprijin financiar pentru managementul frontierelor și politica de vize;

IMPORTANT: Se va avea în vedere legislația republicată și actualizată, cu toate modificările și completările intervenite până în ziua susținerii probei de concurs.

ANEXE

ANEXA  cerere de înscriere la concurs

ANEXA  model CV

INDRUMAR AUTOBIOGRAFIE

ANEXA  Tabel cu rudele candidatului

CONSIMȚĂMÂNT solicitare cazier judiciar

ANEXA_ adeverinta_medicala_si_consimtamant_informat

ANEXA Declaratie de confirmare

ANEXA Declaratie evaluare psihologica

Grafic de desfășurare concurs poz. 164

Postat azi, 25 mai 2022

Agrement Fitness

Agrement Natație

Agrement Tenis de Masa

Hidrokinetoterapie

Initiere/Agrement Tenis

Online Guests

We have 443 guests online