Noutăți:
Română (România)English (United Kingdom)
Home Agrement si initiere Atletism de agrement la Dinamo

Atletism de agrement la Dinamo

stadion_dinamoUna dintre disciplinele sportive aflate în plină creştere de popularitate mai ales în rândul populaţiei urbane, este alergarea. În ultimii ani a crescut numărul competiţiilor de alergare de tip “open” la care se înscriu şi participă tot mai multe persoane care nu practică atletismul ca sport de performanţă, ci doar ca hobby. În Bucureşti, dar şi în alte oraşe, parcurile sunt, de la an la an tot mai pline de alergători care îşi fac loc din ce în ce mai greu printre trecători, biciclete şi copii. În aceste condiţii, nevoia de asigurare a unor locuri cât mai bine adaptate nevoilor acestei categorii de practicanţi ai sportului de agrement, este tot mai acută, mai ales într-un oraş cu o populaţie atât de mare cum este Capitala.

Clubul Sportiv Dinamo le pune la dispoziţie pasionaţilor de alergare din Bucureşti, o soluţie adecvată nevoilor şi aşteptărilor lor, la un preţ mai mult decât accesibil: pista de atletism din incinta Stadionului Dinamo din bulevadrul Ştefan cel Mare. Această facilitate sportivă este deschisă permanent publicului şi prezintă câteva avantaje în plus faţă de oricare altă soluţie alternativă din oraş: Este singura pistă de tartan din Bucureşti omologată pentru competiţii internaţionale, are 10 culoare (lungime culoarul 1: 400 m), este luminată pe timpul nopţii şi este situată în zona centrală a Capitalei. Aceasta este, de fapt, şi locaţia aleasă în ultimul an de foarte mulţi alergători bucureşteni pentru desfăşurarea antrenamentelor în vederea participării la cele mai mari competiţii “open” anuale: Semimaratonul Internaţional şi Maratonul Internaţional Bucureşti (la care s- adăugat şi “Bucharest 10k&family run” începând din acest an). Mai mult, pasionaţii de mişcare care au abonamente de agrement la sala de fitness sau la bazinul de înot, cu intrări nelimitate, au acces gratuit pe pista de atletism în perioada de valabilitate a abonamentelor respective.

Deşi Stadionul Dinamo este situat într-un cartier aglomerat, alergătorii care optează să vină aici din zone mai îndepărtate ale oraşului, utilizând în acest sens autoturismele personale în locul bicicletelor sau al mijloacelor de transport în comun, beneficiază de un număr suficient de locuri de parcare ce le sunt puse la dipoziţie în incinta Complexului Sportiv, la un preţ accesibil.

Având în vedere toate aceste avantaje şi facilităţi, vă aşteptăm să veniţi într-un număr cât mai mare pe pista de atletism a Stadionului Dinamo Bucureşti.

Mai multe informaţii despre tarife şi program, aici: http://www.csdinamo.eu/baze-sportive/baze-sportive/agrement-atletism

Program Competitional

Săptămâna 25-31 martie 2024

Handbal. EHF European League, play-off (meci tur), marți 26 martie, ora 19:45: Dinamo – Bjerringbro-Silkeborg (Danemarca). Sala Dinamo

Volei masculin. Divizia A1, sferturi de finală, play-off (meci 2), miercuri 27 martie, ora 18:00 SCMU Craiova – Dinamo. În cazul în care Craiova câștigă, meciul 3 va avea loc sâmbătă, 30 martie, ora 18:00, în Sala Dinamo

Polo. Superliga (etapa 13), miercuri 27 martie, ora 20:30: Dinamo – Hello Sport. Bazin Tolea Grințescu Dinamo

Volei feminin. Divizia A1, sferturi de finală, play-off (meci 2), joi 28 martie, ora 17:00: Dinamo – CSM Volei Alba Blaj. În cazul în care Dinamo câștigă, meciul 3 va avea loc sâmbătă, 30 martie, la Blaj

Fotbal. Liga 3, seria 4, play-off (etapa 1), vineri 29 martie, ora 15:00: CS Dinamo – SCM Dunărea Giurgiu. Stadion Dinamo

Baschet. LNB Getica 95 (etapa 27), vineri 29 martie, ora 18:00: CSM CSU Oradea - Dinamo

Rugby. Cupa României (semifinală), sâmbătă 30 martie, ora 13:00: Dinamo – CSM Știința Baia Mare. Stadion Arcul de Triumf

Volei masculin. Divizia A1, sferturi de finală, play-off (meci 3), dumimnică, 31 martie, ora 18:00: Dinamo - SCMU Craiova. Sala Dinamo 

Academia de Inot Dinamo

Agrement Fitness

Agrement Tenis de Masa

Hidrokinetoterapie

Initiere/Agrement Tenis

ANUNTURI

În data de 27 martie a.c., pista de atletism din Complexul Sportiv Dinamo NU este disponibilă pentru public.

Sâmbătă, 30 martie a.c., bazinul olimpic acoperit Anatolie Grințescu Dinamo NU este disponibil pentru public.

Mulțumim pentru înțelegere!

IA ATITUDINE

2_InfoCons

Online Guests

We have 237 guests online