Clubul Sportiv Dinamo și Primăria Sectorului 2 al Capitalei vor să lanseze un proiect comun, prin care să le ofere copiilor din sectorul 2 posibilitatea de practicare a unei discipline sportive într-un cadru organizat.
Astfel, în data de 2 decembrie 2020, a avut loc o primă întâlnire între conducerea Clubului Sportiv Dinamo și viceprimarul sectorului 2 al Capitalei, domnul Adrian Costache, în care s-a discutat despre posibilitatea încheierii unui parteneriat în beneficiul copiilor. Sportul înseamnă în primul rând educație, sănătate, iar ambele instituții au o componentă importantă în dezvoltarea acestei direcții la nivelul tinerei generații.
În condițiile provocărilor din ultimul timp, inclusiv cele de ordin medical, un astfel de proiect poate însemna enorm la nivelul comunității, pentru că, dincolo de realizările personale în plan sportiv, sunt puse în valoare beneficiile pentru sănătate oferite prin practicarea regulată a exercițiilor fizice.
Conducerea Ministerului Afacerilor Interne prin CS Dinamo manifestă toată disponibilitatea pentru demararea unui ”Parteneriat pentru sport și sănătate în sectorul 2”, urmând să pună la dispoziție bazele sportive, antrenorii și tehnicienii. Toate disciplinele sportive ce pot fi practicate în Complexul din Șoseaua Ștefan cel Mare, începând cu înot, atletism. handbal, baschet, volei, lupte, taekwondo, rugby, haltere, tir, gimnastică, fotbal, vor avea ușile deschise pentru copiii din sector. Împreună, CS Dinamo și Primăria Sectorului 2 vor să le asigure un viitor de campioni.
CS Dinamo, 3 decembrie 2020
23-29 mai 2022
Box. Campionatul European, 21-31 mai, Erevan (Armenia)
Karate. Campionatul European EKF, 23-29 mai, Turcia
Tir. Cupa Mondială, 27 mai – 7 iunie, Baku (Azerbaidjan)
Rugby. Liga Națională (etapa 6), 28 mai, ora 11:00: Dinamo - CSM Galați. Stadion Arcul de Triumf
Haltere. Cupa României – juniori, 23-27 mai, Bacău
Lupte. Cupa României U20, 26-29 mai, Pitești
Judo. Campionatul Național, 28-29 mai, Cluj-Napoca