Noutăți:
Română (România)English (United Kingdom)
Home Eveniment Doina Ignat - Multipla campioană olimpică şi mondială

Doina Ignat - Multipla campioană olimpică şi mondială

Multipla campioană olimpică şi mondială

DOINA IGNAT:        

“ Mi-a plăcut mereu să fiu prima!”

Reporter: Ce calităţi te-au ajutat să rezişti şi să câştigi, într-un sport de anduranţă cum este canotajul?

Doina Ignat, Canotaj DinamoDoina Ignat: Cred că pasiunea şi tăria de caracter m-au ajutat întotdeauna, deşi par a fi cam impulsivă. Nu sunt chiar aşa de puternică, cum se spune, ci, mai degrabă, sensibilă. Aparenţa asta de “strong women” este modul meu de a mă apăra. Şi - de ce nu? -   mi-a folosit în viaţa cotidiană.  

În sport, însă, am fost foarte, foarte puternică, până la duritate. Altfel nu aş fi reuşit să câştig nicio medalie şi nici să fiu strocul bărcii de 8+1 până la sfarşitul anului 2008, când nu mai eram foarte… tânără.  Poziţia de stroc te obligă, deseori, să actionezi şi să te impui cu duritate maximă. Este de neimaginat ce presiune psihică te apasă în competiţii! Şi nu ai cum să învingi, dacă nu eşti sigură pe tine, fiindcă orice fluctuaţie emoţională se transmite coechipierelor şi, astfel, poţi pierde finalul. E vorba de ani de muncă pentru câteva secunde…

 

R: Era  chiar atat de importantă medalia de aur pentru generaţia ta?

 

D.I.: Foarte, foarte importantă!! Da! Noi nu “mergeam” decât la aur. Dacă nu luam aur, era o mare, mare  dramă! La sfârşitul fiecărei curse, ne adunam şi reanalizam  cum am procedat cu parcursul. După o analiză minuţioasă, descopeream greşelile şi, apoi, la antrenamente, le remediam.

Eu nu înteleg cum un sportiv de performanţă se poate mulţumi cu argint sau bronz. Îmi amintesc de Tanţa Burcică, la Campionatele Mondiale de la Milano, în 2003, unde a luat prima ei medalie de bronz. Doamne, a fost atat de supărată pe ea încât şi-a spus “Cleopatra- regina de bronz”, la modul peiorativ, evident, un an de zile. Repeta într-una: „Doamne, cum să iau eu bronz? Nu se poate! Eu nu am avut decât aur!”

Cum să te duci la Campionatele Mondiale şi să nu visezi la aur? Atunci,  ar trebui să te laşi de performanţă şi să faci altceva.

Mentalitatea de învingător este unul dintre cele mai importante lucruri în viaţă.

Trebuia să fim primele! Am fost “fetele rele”, spaima americancelor, cărora le “stăteam în coastă”.  Da, într-adevăr, mi-a placut să fiu mereu prima! Asta mă ajuta să rezist şi să mă reinventez, dacă era cazul.

 

R: Ai copilarit la ţară. Cât de importanţi sunt primii ani din viaţă pentru un viitor campion? Dar modul cum ţi-i petreci ?  

 

D.I.: Bineînţeles, moştenirea genetică şi primii ani din viaţă contribuie la formarea  ta, ca individ, iar mai târziu, ca sportiv de performanţă. Sunt mândră ca semăn cu mama mea care este o femeie deosebită. Duritatea, caracterul, ambiţia şi motivarea de la ea le-am moştenit! Eu vin dintr-o lume de poveste. Am copilărit la ţară, în Miorcani, judetul Botoşani, acolo unde se află conacul poetului Ion Pillat. Da, recunosc, am avut o copilărie fericită cum numai la ţară o poţi avea. Eram tare energică şi făceam numai năzbâtii: mă duceam la furat cireşe din livadă, mergeam cu gâsca la Prut, mergeam cu vaca la păscut şi mă luam cu joaca de uitam de vite. Mai luam câte o ciufuleală, dar uitam repede de ea. Ei, dar când am ajuns şi eu să ies în sat, la horă, am plecat la canotaj!

Cei şapte ani de acasă au fost foarte importanţi pentru mine. Am învăţat să fiu o luptătoare, fiindcă nu am primit nimic pe tavă. Asta mi-a cultivat ambiţia. Am avut o copilărie frumoasă şi mi-am dorit dintotdeauna ca ai mei să fie mândri de mine. Mi-am dorit să ajung la oraş şi să fiu şi eu cineva.

De aceea, încerc să fac totul pentru fiica mea. Educaţia şi instruirea sunt necesare, în orice  meserie  ai avea. Copilăria te formează. Când va veni timpul o voi duce şi la canotaj. Dacă i-ar place să practice canotajul, ar fi foarte bine. Este un sport care te invaţă să fii învingător, dar să ai şi prieteni.

 

R: Cum ai împăcat eşecul cu victoria? Cum ai reuşit să depaşeşti momentele critice?

D.I.: Am fost destul de norocoasă ca sportivă, întrucât am avut mai multe victorii decat eşecuri. Nici în viaţa personală nu a fost rău. Dar, recunosc, în căsnicie, am ratat. A rata o căsnicie este ca şi cum ai pierde un titlu olimpic, la un cioc de barcă. Dacă la canotaj sau în orice sport mai ai o şansă, cand peste patru  ani, la aur, uiţi eşecul de la ediţia precedentă, în  căsnicie, dacă dubloul “prinde rac”, se duce totul de râpă… Ce pot să spun, eşecurile din sport se uită mai repede decât cele personale. Acolo împarţi dezamăgirea cu fetele din barcă. În viaţa personală eşti cam singur pe drum…

Însă, repet, sunt o norocoasă! Şi în sport, şi în viaţă îmi sunt alături prietenii.

 

R: Cum a fost drumul tău în canotaj?

D.I.: Sunt ceea ce sunt datorită canotajului şi oamenilor din domeniu, cei care m-au îndrumat şi mi-au fost alături. Pentru sportul ăsta am dat totul şi mi-a dat totul! Dacă fac o socoteală simplă, am făcut canotaj mai mult decât am stat la mama acasă – 22 de ani! Am fost selecţionată pentru canotaj în 1984, de antrenorul Nicolae Gioga. Am plecat de acasa, cu acordul părinţilor mei, direct la Bucureşti, unde am început iniţierea. Apoi, am mers la Timişoara şi am ieşit pe apă. În anul 1986 am ajuns la lotul naţional de juniori. Promovarea mea la lotul de senioare al României a avut loc în anul 1989, cand mi-am dat seama că trebuie să fac serios canotaj. De atunci, acest sport  este familia mea. Primele rezultate au început să vină în 1991, când am luat un bronz la Campionatele Mondiale, la Viena, în barca de 4 vâsle, o probă foarte grea. Prima medalie de aur am obţinut-o cu “8+1” în 1993, iar prima mea medalie olimpică de aur aveam s-o primesc în 1996, în proba de 8+1, la Atlanta. Am strâns patru medalii de aur, un argint şi un bronz la Jocurile Olimpice.

            Cea mai grea, dar, totodată, şi cea mai frumoasă medalie a fost cea de la Atena, în 2004, deoarece  concurenţa a fost foarte puternică. În plus, toate am fost foarte hotărâte să luăm iar aur, dupa Jocurile Olimpice de la Sydney, din 2000.  Erau orgolii de apărat şi, în acelaşi timp, dorinţa de a le învinge pe americance, olandeze şi pe nemţoaice. În 2008, mi-am încheiat cariera sportiva şi m-am angajat la I.P.J. Ilfov. Acum, slujesc din nou domeniul sportului, dar din spatele biroului. Lucrez la C.S. Dinamo şi cred că aici e locul meu fiindcă sunt, în continuare, implicată în  sport.

Dinamo este clubul meu de suflet şi sunt mândră să fiu, în continuare, sub culorile sale. Cred că aici este locul meu  unde pot să “fac tot sport” dar în alt fel.

E foarte greu să dai o definiţie personală a unei cariere de succes. Gustul succesului dă dependenţă. N-a fost greu să iau prima medalie. Mi-a fost greu să repet acest lucru şi să rămân acolo sus, la aur. Împreună cu coechipierele mele am gândit la fel, anume să fim cele mai bune, să fim pe prima treaptă a podiumului, să nu dezamăgim. Asta ne-a scutit de rutină…

Cred în viaţă şi în valorile ei. Nu regret nimic şi oricând aş lua-o de la capăt, dar tot în canotaj! Dar, cu o condiţie: să fiu înconjurată de aceiaşi oameni pe care i-am întâlnit aici şi cu care am reuşit să facem atâtea lucruri frumoase!

Program Competitional

Săptămâna 22-28 aprilie 

Handbal. EHF European League, sferturi de finală (meci tur), marți 23 aprilie, ora 19:45: Dinamo – Skjern Handbold (Danemarca). Sala Dinamo

Fotbal. Superliga România, play-out (etapa 6), marți 23 aprilie, ora 19:30: FC Botoșani – Dinamo 1948

Baschet. LNB Getica 95, locurile 5-8 (meci 1), joi 25 aprilie, ora : Rapid București – Dinamo

Fotbal. Superliga România, play-out (etapa 7), vineri 26 aprilie, ora 20:00: Dinamo 1948 – FC Voluntari. Stadion Arcul de Triumf

Volei masculin. Divizia A1, finala mică (meciurile 3 și 4), sâmbătă 27 aprilie, ora 18:00, și duminică 28 aprilie, ora 18:00: Dinamo – Rapid București. Sala Dinamo

Volei feminin. Divizia A1, locurile 7-8 (meci 2), sâmbătă 27 aprilie, ora 17.00: Corona Brașov – Dinamo

Rugby. Liga Națională Kaufland (etapa 3), sâmbătă 27 aprilie, ora : SCM USV Timișoara – Dinamo

Fotbal. Liga 3, play-off (etapa 5), sâmbătă 27 aprilie, ora 17:00: SC Popești Leordeni – CS Dinamo

Baschet. LNB Getica 95, locurile 5-8 (meci 2), duminică 28 aprilie, ora : Dinamo – Rapid București. Sala Dinamo


Academia de Inot Dinamo

Agrement Fitness

Agrement Tenis de Masa

Hidrokinetoterapie

Initiere/Agrement Tenis

ANUNTURI

ANUNȚ

Mâine, 26.04.2024, sala fitness Dinamo se va inchide de la ora 13:00 pentru activități de dezinsecție.

Mulțumim pentru înțelegere!


PROGRAMUL BAZINULUI OLIMPIC ACOPERIT ȘI AL SĂLII DE FITNESS ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR PASCALE.

BAZIN OLIMPIC ACOPERIT (AGREMENT)

01 - 07.05.2024 – ÎNCHIS

*Valabilitatea abonamentelor se va prelungi cu perioada în care bazinul este închis

SALA FITNESS

04 - 06.05.2024 – ÎNCHIS

IA ATITUDINE

2_InfoCons

Online Guests

We have 200 guests online