Noutăți:
Română (România)English (United Kingdom)
Home Eveniment DINAMO 70. La multi ani, Dinamo! Cel mai titrat club sportiv al României aniversează astăzi 70 de ani de la înființare

DINAMO 70. La multi ani, Dinamo! Cel mai titrat club sportiv al României aniversează astăzi 70 de ani de la înființare

Bener_aniv_ersar_internetClubul Sportiv Dinamo aniversează astăzi, 14 mai, 70 de ani de la înființare. În șapte decenii de existență, clubul sportiv al Ministerului Afacerilor Interne a fost unul dintre principalele motoare ale sportului românesc, o casă a marilor campioni tricolori.

14 mai este o zi specială pentru Familia Dinamo, deoarece marchează data la care a pornit cea mai frumoasă poveste din sportul românesc.

Pe 14 mai 1948, într-o clădire de pe strada Lipscani din Capitală, era semnat actul de naștere al clubului sportiv Dinamo, grupare ce a animat încă de la început sportul românesc. La începutul anilor 50, Dinamo s-a așezat în baza sportivă din Șoseaua Ștefan cel Mare nr. 7-9, locul care o definește în aceeași măsură ca și performanțele obținute de-a lungul celor șapte decenii.

Inițial, Dinamo a pornit la drum cu numai trei secții, fotbal, șah și tenis de masă, însă clubul s-a dezvoltat permanent, ajungând în prezent la 27 de secții (inclusiv cele de la Centrul Sportiv Brașov).

În cele șapte decenii de existență, Dinamo a contribuit la zestrea sportului tricolor prin 128 de medalii olimpice (37 aur, 42 argint, 49 bronz), 1068 medalii la campionatele mondiale (361 aur – 338 argint – 369 bronz) și 1354 medalii la campionatele europene (432 aur – 440 argint – 482 bronz). În vitrina clubului se mai află zece cupe ale campionilor europeni, dar și alte trofee cucerite la jocurile mondiale universitare sau campionate balcanice.

Jocurile de echipă de la Dinamo au contribuit și ele la alimentarea loturilor naționale cu sportivi valoroși, dar și au creat emulație în rândul microbiștilor din țară. Dinamo deține recordul de titluri naționale la polo (32), baschet masculin (21), volei masculin (18), volei feminin (20). Handbalul este campioana ultimilor doi ani (14 titluri în palmares), iar fotbalul, exponentul sportului rege, aflat ani buni sub umbrela clubului sportiv, deține 18 titluri naționale.

Dinamo a înseamnat și înseamnă o pleiadă de mari campioni români, legende de talie internațională: Elisabeta Lipă, Georgeta Andrunache, Viorica Chermeș, Doina Ignat, Constanța Burcică, Elena Georgescu, Liliana Gafencu (canotaj), Ivan Patzaichin, Leon Rotman (kaiac-canoe), Nicolae Linca (box), Nicolae Martinescu (lupte), Mihaela Peneș (atletism), Simona Păuca, Marius Urzică, Dan Grecu (gimnastică), Loredana Dinu (scrimă), Ion Dumitrescu, Ștefan Petrescu, Alin Moldoveanu (tir), Ghiță Licu, Valentin Samungi (handbal) și mulți, mulți alții.

George Cosac, președinte CS Dinamo: ”Doresc să le urez la mulți ani tuturor celor care iubesc acest club! Dinamo înseamnă tradiție, excelență, dar și o familie frumoasă, în care se regăsesc sportivi, antrenori, tehnicieni, prieteni și suporteri. Împreună ducem mai departe legenda culorilor alb-roșii. La mulți ani, Dinamo!”.

Gala de aniversare a celor 70 de ani de existență a CS Dinamo va avea loc pe data de 29 mai a.c., la Opera Națională București, începând cu ora 16:00.

CS Dinamo, 14 mai 2018

Program Competitional

Săptămâna 25-31 martie 2024

Handbal. EHF European League, play-off (meci tur), marți 26 martie, ora 19:45: Dinamo – Bjerringbro-Silkeborg (Danemarca). Sala Dinamo

Volei masculin. Divizia A1, sferturi de finală, play-off (meci 2), miercuri 27 martie, ora 18:00 SCMU Craiova – Dinamo. În cazul în care Craiova câștigă, meciul 3 va avea loc sâmbătă, 30 martie, ora 18:00, în Sala Dinamo

Polo. Superliga (etapa 13), miercuri 27 martie, ora 20:30: Dinamo – Hello Sport. Bazin Tolea Grințescu Dinamo

Volei feminin. Divizia A1, sferturi de finală, play-off (meci 2), joi 28 martie, ora 17:00: Dinamo – CSM Volei Alba Blaj. În cazul în care Dinamo câștigă, meciul 3 va avea loc sâmbătă, 30 martie, la Blaj

Fotbal. Liga 3, seria 4, play-off (etapa 1), vineri 29 martie, ora 15:00: CS Dinamo – SCM Dunărea Giurgiu. Stadion Dinamo

Baschet. LNB Getica 95 (etapa 27), vineri 29 martie, ora 18:00: CSM CSU Oradea - Dinamo

Rugby. Cupa României (semifinală), sâmbătă 30 martie, ora 13:00: Dinamo – CSM Știința Baia Mare. Stadion Florea Dumitrache Dinamo

Volei masculin. Divizia A1, sferturi de finală, play-off (meci 3), dumimnică, 31 martie, ora 18:00: Dinamo - SCMU Craiova. Sala Dinamo 

Academia de Inot Dinamo

Agrement Fitness

Agrement Tenis de Masa

Hidrokinetoterapie

Initiere/Agrement Tenis

ANUNTURI

În data de 27 martie a.c., pista de atletism din Complexul Sportiv Dinamo NU este disponibilă pentru public.

Sâmbătă, 30 martie a.c., bazinul olimpic acoperit Anatolie Grințescu Dinamo NU este disponibil pentru public.

Mulțumim pentru înțelegere!

IA ATITUDINE

2_InfoCons

Vizitatori online

Avem 271 vizitatori online