Modelul SCARF aplicat în creşterea performanţei sportive

Un studiu de George Vescan – psiholog CS Dinamo

Motivaţia este fundamentul performanţei. Optimizarea acesteia este o preocupare permanentă a antrenorilor. De aceea antrenorii mă întreabă frecvent:

- De ce unii sportivi nu reuşesc să-şi exprime adevăratul lor potenţial în competiţiile oficiale? 

- Care sunt modalităţile cele mai eficiente pentru optimizarea motivaţiei? 

-  De ce sunt sportivi cărora li se pierde interesul şi plăcerea de a se antrena?

Pentru a avea răspunsul la aceste întrebări, trebuie să înțelegeți pârghiile motivației. Ce îi face pe sportivi să acţioneze implicaţi total sau ce îi face să devină agitaţi şi tensionaţi.

În domeniul psihopedagogiei există multe teorii care explică mecanismele motivaţiei, cum ar fi: despre efectele motivaţiei intrinseci sau extrinseci, de evitare sau de realizare, ale supramotivaţiei, submotivaţiei sau motivaţiei optime. Acestea pot fi înţelese de către antrenori şi explicate sportivilor, dar se pare că nu sunt întodeauna îndeajuns deoarece acestea rămân înţelese la un nivel abstract. Pe când David Rock* a preluat din Teoria autodeterminării a lui Ryan şi Deci [1] (conform căreia motivaţia are integrată în sine nevoi precum: autonomia, competența și relaționarea), pe care o explică mai simplu folosind perspectiva psihobiologică (a recţiilor neuronale, inconştiente, specifice creierului emotional (Sistemului Limbic) rezultând astfel modelul numit cu acronimul „SCARF”, adică:

1. Status – locul/treapta pe care suntem poziţionați în ierarhia grupului de către ceilalți

2. Certainty (Certitudinea/Siguranţa) – capacitatea de a avea sentimental de siguranţă/încredere

3. Autonomy (Autonomia) –  sentimentul că este alegerea noastră în ceea ce facem

4. Relatedness (Relaţie) – calitatea relaţiei cu ceilalţi

5. Fairness (Corectitudine) –cât de corect suntem trataţi în comparaţie cu alții.

Aceste cinci butoane ale motivaţiei sunt direct conectate prin creierul emoțional la mecanisme fiziologice, cum ar fi sistemul sensorial, emotional, nervos, endocrine, muscular ș.a.. La nivelul creierului emoţional stimulii percepuţi din mediu sau în cazul nostru din partea antrenorului pot fi percepuţi la nivel subconştient ca fiind „buni” (declanşatori ai recompenselor cu dopamină, serotonină sau oxitocină) sau „răi”(declanşatori ai anxietăţii, adrenalinei şi cortizolului). La acest nivel motivaţia acţionează simplu, în direcţia recompenselor şi evitarea ameninţărilor.

 Iată cum funcționează modelul SCARF:

Status-ul se referă la locul sportivilor în ierarhia echipei. Atunci când sportivii sunt respectaţi şi apreciaţi ca fiind valoroşi, se activează serotonina [2] în reţelele neuronale primare de recompensă. Sportivii vor acţiona optim motivaţi dacă se aşteaptă ca rezultatul să le îmbunătățescă pozitiv statutul. Pe când gândul la posibilitatea unei scăderi a statutului poate genera un răspuns puternic de amenințare care activează aceeaşi regiune a creierului ca şi a durerii fizice, generând cortizol. Aşadar, pentru ca sportivii să fie motivaţi optim este bine să li se spună ce au de făcut pentru a se autodepăşi, ceea ce presupune şi ascensiune în ierarhia echipei. Aprecierile la adresa valorii sau locului în ierarhie trebuiesc bine argumentate de către antrenor, altfel lauda exagerată şi aşteptările prea mari se vor trasforma în anxietate şi demotivare atunci când sportivul va trebuie să confirme aşteptările antrenorului. Metoda prin care unii antrenori afişează rezultatele sportivilor după antrenament, pentru ca fiecare să vadă unde îi este locul este o metodă foarte bună care ţine activă motivaţia de statut şi de corectitudine.

Întrebări pentru antrenori:

- Cum puteţi creşte motivaţia sportivilor folosind pârghia statusului?

- Care este comunicarea potrivită pentru ca sportivii să nu îşi simtă statusul în pericol din motive subiective?

- Cum îi putem face pe sportivi să înţeleagă faptul că statusul lor depinde doar de implicarea şi rezultatele lor concrete?

Răspunsul la aceste întrebări este uşor atunci când lucrăm cu sportivi performanţi. Arta pedagogică a antrenorului se vede atunci când este dispus să valideze micile progrese şi potenţialul real al sportivilor angajaţi în procesul de autodepăşire. Aceşti sportivi când reuşesc ceva remarcabil la antrenament se uită după antrenor de parcă ar vrea să strige: „Hei, uită-te la mine! Am reuşit ceva important!”. Îşi doresc, mai mult decât orice, aprecierea care să le asigure un status mai ridicat.

Certitudinea/siguranţa se referă la sentimentul pe care îl trăiesc sportivii atunci când sunt în faţa unei provocări pe măsura potenţialului lor şi ştiu că o pot realiza cu succes. În această situaţie la nivelul creierului emoţional se descarcă dopamină [3] care energizează reţelele neuronale specifice atenţiei, orientării, cogniţiei şi motivaţiei pentru adaptarea psiho-neuro-motrică la sarcină. În general oamenilor nu le place incertitudinea, necunoscutul, întunericul, deoarece se simt nesiguri. Iar nesiguranţa înseamnă să   încetinească, să ezite, să amâne sau chiar să abandoneze. Dar într-o competiţie, pe ce putem fi siguri? Dacă o echipă crede că este net superioară adversarilor, apare submotivaţia şi ca urmare sportivii nu vor avea suportul energetic de activare necesar exprimării propriului potenţial. Dacă adversarii sunt percepuţi ca fiind mai buni se declanşează supramotivaţia datorită fricii de eşec şi cortizolului, care va tensiona, agita şi priva de luciditate sportivii.  Antrenorii care vor să motiveaze sportivii înaintea unui meci, spunându-le: “Sunteţi cei mai buni, trebuie să câştigaţi”!; “Adversarii sunt mai slabi decât voi, sigur o să câştigaţi”! Aceştia din dorinţa de a le da siguranţă şi predicţie pozitivă sportivilor au ca rezultat submotivarea sau supramotivarea celor cărora le provoacă raţiunea să gândească: “Oare chiar suntem cei mai buni”?,“Dacă adversarii au crescut valoric în ultimul timp”?, “Dacă au o zi de excepţie”?, “Dacă o să-l dezamăgim pe antrenor”? Realitatea este că, rezultatul final al unei competiţii este plin de necunoscute. Aşadar, predicţia, încurajarea sau comanda – Câștigați!; provoacă mai multă incertitudine decât intenţia iniţială. Dar totuşi ce le poate da sportivilor sentimentul de siguranţă? Ei pot avea siguranţă pe lucrul repetat la antrenamente, pot avea încredere că pot face ce ştiu ei mai bine sau că ştiu clar tactica pe care o vor urma în joc. Toate acestea depind de ceea ce pot face ei. Pe când cine o să câştige depinde de prea multe necunoscute. De aceea pentru a linişti creierul emoţional al sportivilor este indicat să le orientăm gândirea şi imaginaţia spre ceea ce ştiu și pot face.

Întrebări pentru antrenori:

-  Cum pot antrenorii să le inspire sportivilor siguranţă față de planul de pregătire?

-  Ce credeţi că le va da sentimentul de siguranţă? Dacă le veţi cere să câştige meciul sau să aplice ce au antrenat şi ştiu că pot face?

-  Cum puteţi dezvolta sentimentul de siguranţă în timpul antrenamentelor?

Autonomia: Este simțul nostru de control, că facem ceea ce vrem să facem ca rezultat al propriei alegeri, voinţă proprie, libertate de a alegere și putere personală. Faptul că am libertatea de alegere îmi asigură starea potrivită pentru generarea dopaminei şi oxitocinei [4]. Acest factor este inhibat atunci când antrenorul se simte dator să îi oblige pe sportivi să se antreneze, să concureze şi să câştige. Antrenorii care au o comunicare unidirecţională, în care el ştie tot iar sportivul nu ştie nimic şi de aceea trebuie doar să execute, subjugă orice urmă de autonomie. În cazul acesta sportivii sunt doar simpli executanţi care nu îşi vor asuma responsabilitatea rezultatelor. Vor spune la eşec: “Noi am executat ce ni s-a spus, nu avem nici o vină”. Tot odată se dezvoltă neputinţa de a lua vreo decizie, de a fi creativi şi asumaţi. Statusul şi siguranţa sunt diminuate, iar gândul de a exprima o părere antrenorului devine un coşmar declanşator de cortizol [5]. Drept urmare, pur și simplu nu acționează după propria voinţă şi nu-i mai interesează decât să scape necriticaţi sau cu statusul şi mai scăzut. Cred că majoritatea ştim care este diferenţa dintre un elev care trebuie să înveţe de teama unor pedepse şi elevul care învaţă pentru că vrea el. De aceea antrenorii care au un dialog bidirecţional, adică pun întrebări, îi interesează ce cred sportivii, se consultă cu ei, iau decizii împreună, vor dezvolta sportivilor: responsabilitate, implicare, asumare şi mai ales sentimental că se antrenează şi concurează pentru că asta îşi doresc ei. Sentimentul că sunt autonomi, adică fac totul pentru că ei îşi doresc, este cel mai important factor în ecuaţia motivaţiei şi a performanţei.   

Întrebări pentru antrenori:  

- De ce este bine ca antrenorii să stabilească obiectivele împreună cu sportivii?

- De ce unii antrenori prezintă planul de pregătire, explicându-le raţiunea şi rezultatele aşteptate sportivilor, iar în final sunt interesaţi de acordul acestora?

- Dacă un sportiv îi spune medicului şi antrenorului că are o durere, a cui va fi alegerea finală dacă se va antrena sau nu?

• Relația se referă sentimentul de conectare pe care unii antrenori reuşesc să îl realizeze natural cu sportivii. Dacă pentru unii crearea unui raport optim cu ceilalţi este o abilitate intrinsecă, alţii îşi pot dezvolta conştient acestă abilitate. “Putem obține un raport cu orice persoană emulând persoana folosind procesul de oglindire și armonizare oferit în programarea neuro-lingvistică” [6]. Relația performantă se bazează pe ascultarea activă [7]. Adică a observa ce comunică sportivii la nivel verbal (cuvintele folosite), paraverbal (tonalitatea) şi corporal (mimică, gestică şi ca poziţie corporală). Aspectele semnificative din comunicarea sportivilor (verbală, paraverbală şi corporal) pot fi preluate/oglindite [8] de antrenori şi folosite în propria sa exprimare.  Astfel se creează raportul empatic, care este perceput la nivel inconştient de către sportivii într-un registru familial lor, ceea ce la nivel neuronal va declanşa oxitocină (hormon natural care dezvoltă sentimentul de încredere și apartenență, care anulează anxietatea şi depresia) [9]. Crearea unui raport empatic este baza pe care antrenorii pot construi o comunicare deschisă, clară, bilaterală, prin care să poată oferi informaţii, validări cât şi cunoaşterea autentică a realităţii interioare a sportivilor. Dacă relaţia nu este empatică atunci apar deconectări sau distorsiuni de recepţie a mesajului, motiv de conflicte şi stres.  Relaţia empatică este forţa călăuzitoare a comunicării. 

Întrebări pentru antrenori:

-  Cum reuşiţi să creaţi o comunicare empatică cu sportivii?

- Cum vă asiguraţi că informaţia/explicaţia dumneavoastră a fost înţeleasă corect de către sportivi?

- Care dintre cele trei forme ale comunicării “vorbeşte” cel mai mult despre realitatea interioară a celui care emite mesajul?

Corectitudinea este una din valorile fundamentale ale oamenilor. Cu toţii cunoaştem indignarea maximă a copiilor când spun: „Nu e corect!” La nivelul creierului emoţional urmărim constant diferitele grade de corectitudine cu care suntem trataţi. Un exemplu elocvent, pentru cum reacţionăm la nivel instinctiv când percepem o incorectitudine la adresa noastră, îl puteţi viziona în videoclipul Two Monkeys Were Paid Unequally [10], (“Două maimuţe au fost plătite inegal”). Acum 20 de ani lucram la un centru sportiv pentru copii şi juniori. Acolo am auzit foarte mulţi dintre copii spunându-mi: “domnule psiholog, eu îmi doresc să ajung mare jucător, dar degeaba, în acest sport dacă nu ai bani sau relaţii nu prinzi echipa chiar dacă eşti mai bun decât alţii”. Am urmărit evoluţia acestora, chiar dacă nu mai lucram la acel centru sportiv şi întradevăr nici unul dintre aceştia nu au performat. Probabil criteriile de alcătuire a echipei să fi fost de multe ori subiective. Dar cu siguranţă aceaste convingeri ale părinţilor şi apoi ale copiilor, că: “antrenorul nu este corect cu mine”, “munca serioasă nu este just apreciată”, “degeaba muncesc, intră în echipă doar cei cu relaţii”; cu siguranţă au condus la abandonul lor. Aşadar, incorectitudinea este profund demotivantă. De aceea este bine să dezvoltăm copiilor sau sportivilor noştri motivaţia intrinsecă de a-şi găsi resursele motivaţionale în propria lor evoluţie şi nu prin a câştiga cu orice mijloc. Credinţa că munca serioasă va fi întotdeauna răsplătită are ca rezultat creşterea perseverenţei, autodepăşirii şi performanţei. De aceea antrenorii care prezintă transparent rezultatele din timpul antrenamentelor sau selecţiilor, vor întări sentimentul de corectitudine şi vor anula tendinţa părinţilor de a-i considera incorecţi. Tot odată vor dezvolta un sistem concurenţial motivant. Menținerea percepţiei de corectitudine este foarte importantă în motivarea sportivilor având în vedere dorinţa lor de a urca în ierarhia echipei.

Întrebări pentru antrenori

- Ce puteţi face ca fiecare sportiv să înţeleagă că rezultatele concrete ale muncii sale îl poziţionează pe un anumit lor în echipă/lot sau campionat?

-  Credeţi că dacă le spuneţi exagerat sportivilor că sunt mai buni decât adversarii lor aceștia vor concura peste potenţialul lor real?

-  Criteriile pentru selecţie sunt clare, măsurabile şi ştiute de toţi sportivii?

Acest model al factorilor motivatori este la îndemâna oricărui antrenor care îşi doreşte creşterea abilităţilor sale psihopedagogice cât şi indirect a performanţei sportivilor.

*Dr. David Rock , fondatorul  Institutului NeuroLeadership  și autorul cărții  Your Brain at Work 

Referinţe

[1] Ryan, R. M., & Deci, E. L. (2000). Self-determination theory and the facilitation of intrinsic motivation, social development, and well-being. American Psychologist, 55, 68-78.

 [2] https://my.clevelandclinic.org/health/articles/22572-serotonin

[3] https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/8788237/

[4] Bartz JA, Zaki J, Bolger N, Ochsner KN. Efectele sociale ale oxitocinei la oameni: contextul și materia persoană. Tendințe în științe cognitive . 2011; 15 (7):301–309. 

[5] https://pdf.sciencedirectassets.com/271750/1-s2.0

[6] https://www.linkedin.com/pulse/nlp-mirroring-matching-techniques-dr-lisa-christiansen

[7] https://www.coachingwithnlp.co/active-listening-techniques/

[8]https://coachingandthejourney.wordpress.com/2012/10/22/the-art-of-building-rapport-part-i-mirroring-matching/

[9] https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5597889/

[10]https://www.youtube.com/watch?v=meiU6TxysCg&list=RDCMUCm23nnxMETO63w-cenHZrZQ