MOTIVAREA SPORTIVILOR PRIN CREŞTEREA AUTONOMIEI

Studiu realizat de George Vescan - psiholog CS Dinamo

Motivația este un concept esenţial în fiecare domeniu unde se doreşte performanţă. În prezent, acest subiect este și mai provocator deoarece tinerele generaţii au alte valori şi pecepţii în comparaţie cu generaţiile anterioare [1]. În acest context, noile teorii ale motivaţiei, autonomiei, autodeterminarii, competenţei, relaţionări,  sunt un cadru adaptat la prezent, necesar actualizării actului motivaţional al antrenorilor la personalitatea tinerilor sportivi.

În acest studiu mi-am propus să prezint diferenţele majore ale stilului motivaţional al antrenorilor de tip vechi şi al antrenorilor de tip nou iar apoi să explic teoretic şi practic importanţa dezvoltării autonomiei la sportivi prin dezvoltarea motivaţiei intrinseci. Am ales ca în acest studiu să vorbesc doar despre autonomia sportivilor pentru a fi cât mai concis şi clar iar în următoarele studii să prezint în aceeaşi manieră metode motivaţionale prin dezvoltarea competenţei, autodeterminarii şi relaţionării de calitate.

În anul 2017 publicam un studiu [2] în care explicam diferenţa dintre antrenorul de tip vechi şi antrenorul de tip nou în motivarea sportivilor. Pe scurt, metoda motivaţională a antrenorilor de tip vechi are la bază principiul - pedeapsă sau recompensă - specific psihologiei comportamentale apărută la începutul anilor 1900. Aceştia au la baza constructului motivaţional metode excesive de control, impunere, comandă autoritară, evaluări ale performanței bazate pe rezultatul de la finalul unei competiţii şi nu pe creşterea reală a sportivilor. Toate acestea din urmă îi fac pe sportivi să își piardă plăcerea de a se antrena deoarece li se dezvoltă sentimentul de incapacitate/neîncredere, teamă de eșec, plictiseală și blazare.

Pe când, psihologia motivaţională a antrenorilor moderni începe odată cu psihologia umanistă, după 1950 şi se dezvoltată continuu odată cu noile curente precum mental choaching-ul sau programarea neuro-lingvistică şi are ca principiu de bază dezvoltarea motivaţiei intrinseci şi autodeterminării sportivilor.

Cercetările lui George Lowenstein în psihologia curiozităţii [3] evidenţiază că învățarea este parte din povestea fiecăruia dintre noi, o poveste care reflectă evoluția personală, sensurile și semnificațiile pe care le construim și care apoi ne clădesc. Copiii se nasc cu o curiozitate intrinsecă, cu interes față de explorarea lumii și cu o capacitate crescută de învățare. Ei iubesc să învețe, să descopere, să își provoace mereu mintea, să se adapteze şi să evolueze.

De aceea, practicarea unui sport este cea mai potrivită metodă pentru a trăi plăcerea, entuziasmul, progresul, implicarea activă, starea de flux. Copiii se duc să practice sportul pe care îl iubesc şi care îi face să viseze la glorie. Sportul este domeniul în care sportivii îşi pot exprima adevăratul potenţial, energie şi pasiune în fiecare zi. Am cunoscut antrenori cu rezultate excepţionale la nivel mondial care au ştiut să le redea plăcerea sportivilor. Îi felicit pe aceşti antrenori, nu pentru că sportivii lor au câştigat medalii olimpice, mondiale şi europene ci pentru că au reuşit să creeze un cadru relaţional în care sportivii să se antreneze cu plăcere, entuziasm şi pentru că ei îşi doresc acest lucru. Medaliile şi recordurile au fost doar efectul acestei stări de lucru. Antrenorul coordonator al Lotului Olimpic de Canotaj Antonio Colamonici împreună cu ceilalţi antrenori, înaintea plecării la J.O. Tokyo 2021, le-a oferit canotorilor un tort pe care scria DISTRAŢI-VĂ şi au cucerit trei medalii olimpice. Antrenorul dinamovist Adrian Rădulescu are acelaşi mesaj pentru David Popovici – DISTREAZĂ-TE [4]. La rândul lor canotori de elită îmi descriu stări interioare pe care le simt atunci când ambarcaţiunea zboară, când simt alunecarea pe apă, când aud apa şuierând pe lângă ei la viteză mare. Sau, precum Laura Ilie de la Secţia de tir a C.S.Dinamo Bucureşti, componentă a Lotului Olimpic, care descrie starea de absorbţie în pregătirea focului şi trăirea dilatării timpului când apasă pe trăgaci mai bine decât  am înţeles eu de la Mihaly Csikszentmihalyi autorul cărţii Flux – Psihologia fericirii [5]. De asemenea David Popovici a declarat de mai multe ori că înotatul îi crează o stare de plăcere şi că cel mai mult îşi doreşte ca acestă plăcere să o aibă în continuare. Personal cred că aici este cheia marilor performanţe, în certitudinea sportivului că face ce vrea să facă pentru că asta îi face plăcere şi îşi doreşte. 

Autonomia din perspectiva mai multor sociologi şi psihologi este: „capacitatea elevului de a-şi urma propria vocaţie pe baza dorinţei, abilităţilor şi gradului de libertate” [6]; „autonomia de a-şi planifica, implementa, monitoriza şi evalua propria învăţare” [7]. Nevoia de autonomie se referă la “exprimarea autentică a sinelui, la sentimentul că este de acord cu emoţiile, dorinţele şi nevoia de progres” [8].

În domeniul sportului, autonomia sportivilor înseamnă libertatea de a-şi exprima şi decide obiectivele/dorinţele performanţiale, a înţelege şi a se autodetermina privitor la planul de antrenamente, a fi implicat în gestionarea propriei performanţe, a avea refelexul de a se autoanaliza şi găsi soluţii de autoreglaj, a-şi putea exprima liber părerile, sentimentele, trăirile, de a şti cum să gândească pentru a-şi activa resursele inconştiente şi a integra eficient informaţiile experienţelor trăite. 

Dezvoltarea autonomiei sportivilor depinde de strategia motivaţională şi de comunicare a antrenorului. Antrenorul modern facilitează şi încurajează sportivii să-și identifice dorinţele să comunice obiectivele care pot fi obţinute prin planul de pregătire al antrenorului care este explicat, înţeles şi acceptat de către sportivi. Antrenorul eficient realizează acest lucru prin oferirea oportunităților de alegere, comunicare bilateral, explicarea raționamentului din spatele etapelor şi sarcinilor de pregătire, încredere şi viziune referitoare la capacităţile ce pot fi dezvoltate, empatie și respect pentru părerile sportivilor. Antrenorul modern ştie că rolul său este de a servi prin competenţa sa dorinţele/obiectivele sportivilor care sunt implicaţi total în performanţa lor.

O altă metodă de a dezvolta autonomia este aceea de a reduce presiunea indusă de evaluării critice și de a susţine un climat fără control extern prin pedepse, întărind percepția sportivilor că dețin controlul asupra propriului proces de antrenare şi autodepăşire. De asemenea, sublinierea utilității scopului din anumite teme ale antrenamentului, precum și exemplificările practice, optimizează integrarea noilor cunoştiinţe şi punctează conştientizarea progreselor.

Un antrenor care ascultă sportivii şi cunoaşte perspectiva lor, poate veni cu explicaţii care să conţină informaţii pertinente şi apoi lăsându-le oportunitatea de alegere sportivilor, reduce astfel presiunea comenzilor directe. Astfel sportivii sunt considerați ca parte din proiect care merită autodeterminare, și nu simpli executanţi care ar trebui controlați şi comandaţi pentru a obține un anumit rezultatul. Altfel, controlând comportamentele implică o forţare a modului de gândire, de a simți, ignorând astfel pe cele ale persoanei, cu dorinţele, motivaţiile, nevoile și sentimente sale [8].  Astfel sportivii sunt determinaţi să-şi schimbe motivaţia intrinsecă (fac pentru că eu îmi doresc) în motivaţia extrinsecă (fac pentru că trebuie, pentru a nu fi pedepsit, criticat sau jignit).

Pe scurt, antrenorii care susțin autonomia:

1. încurajează sportivii să-ţi identifice obiectivele, motivaţiile şi îi îndrumă prin competenţa sa spre îndeplinirea lor

2. oferă posibilități de alegere în limitele specifice regulilor

3. explică pe înţelesul sportivilor raţionamentul din spatele sarcinilor de antrenament

4. empatizează şi sunt interesaţi de trăirile interioare ale sportivilor

5. permit şi încurajează inţiative individuale cât şi exprimarea liberă a opiniilor

6. oferă feedback de competență într-un sens constructiv (fără critici şi pedepse)

7. îi ajută pe sportivi să aibă sentimentul că dețin controlul asupra propriei capacităţi de autodepăşire şi performanţă

8. evită controlul fățiș, vinovăția, dominarea, minimalizarea personalităţii sportivilor, critica sau jignirile

9. evitarea implicării orgoliului personal când un sportiv nu înţelege sau are altă părere ci consideraţi o provocare de a găsi argumente, soluţii pe înţelesul său

10. Foloseşte ascultarea activă şi pune întrebări pentru a cunoaşte ce au înţeles în realitate sportivii dar şi pentru ai ajuta să-şi fixeze noile cunoştiinţe.

REFERINŢE

[1]  https://www.iberdrola.com/talent/generation-x-y-z(accesat 24.08.2022)

[2]http://www.csdinamo.eu/editoriale-dinamo/editorial-george-vescan/studiu-antrenorul-modern-din-perspectiva-psihologica (accesat 23.08.2022)

[3] Lowenstein, G., 1994. The psychology of curiosity: a review and reinterpretation. Psychol. Bull. 116 (1), 75–98.

[4]https://www.digisport.ro/natatie/david-popovici-si-a-facut-planul-pentru-urmatoarea-competitie-la-care-va-participa-va-fi-foarte-diferit-1865753

[5] Csikszentmihalyi, M., (2015)  Flux – Psihologia fericirii, Edit. Publica, ISNB 978-606-722-063-6

[6] Little, D. (2020). Language learner autonomy: rethinking language teaching. Long. Teach. 1–10. two: 10.1017/S0261444820000488

[7] Ryan, M. and Deci, EL (eds.) (2002). “An Overview of Self-Determination Theory: An Organismic Dialectical Perspective,” in Handbook of Self-Determination Research (Rochester, NY: University of Rochester Press), 3–33.

[8] Deci, E. and Ryan, R. (1985). Intrinsic motivation and self-determination in human behavior. New York: Plenum.