Noutăți:
Română (România)English (United Kingdom)
Home

„Inspira o generatie”!

LONDON_2012Editorial Marcel Popescu

Iată, deschid editorialul meu creionat în legătură cu participarea dinamoviştilor sub Tricolor la apropiatele Jocuri Olimpice de vară de la Londra (27 iulie – 12 august 2012), chiar cu sloganul supremei competiţii, ajunsă la ediţia jubiliară cu numărul 30: „Inspire a generation” („Inspira o generatie”). De ce? Raspunsul este, indiscutabil, unul pe cât de simplu, pe atât de complex, totodată: nevoia ca sportul, în continuare, să inspire generaţiile de azi, dar şi cele viitoare. Sportul, în mod indiscutabil, constituie o stare de spirit. Cu atât mai mult, sportul olimpic. Avem nevoie, da, de sport, de spiritul său. Sportul înseamnă  sănătatea unei generaţii (ba chiar a mai multora). Mai înseamnă, de asemenea, nevoia de competiţie, de întrecere, de victorie. Şi, indiscutabil, sportul constituie modul cel mai elegant şi direct de prezentare (şi reprezentare) a României în lume. Este ambasadorul nr.1 al ţării, al statului, al poporului pe glob. Iar exemplul participării tricolorilor la Jocurile Olimpice este, desigur, cel mai concret, în acest sens.

Aşadar, dinamoviştii, alături de ceilalţi sportivi români, vor fi peste câteva zile, la Londra,  pentru gloria sportului românesc în lume, dar nu numai. Ei vor trebui ca, mai mereu, aşa cum o relevă, repet, şi sloganul ediţiei londoneze a Olympic Games, să „inspire o generaţie”! Şi asta o vor face, fireşte, ai noştri în capitala Angliei şi a Regatului Unit al Marii Britanii. Acolo, sub Tricolor, olimpicii români vor face tot ce le stă în putinţă, vor da întreaga lor capacitate de exprimare pentru a obţine mult doritele medalii ale Jocurilor, simbol al forţei şi al respectului sportului. De altfel, stă în tradiţia sportivilor noştri, a dinamoviştilor cu atât mai mult, ca rezultatele în supremele competiţii să constituie o dovadă a ceea ce reprezintă România pe mapamond prin sport. Adică, o autentică forţă! România a ocupat, mai totdeauna, o poziţie de top, clasându-se, ca stat, undeva între primele 15-20 de ţări din cele peste 200 prezente la Olimpiade. Iar dinamoviştii au avut şi ei o contribţie majoră la palmaresul olimpic românesc, de-a lungul timpului. Doar şi dacă amintim cele 122 de medalii olimpice cucerite de alb-roşii la J.O. – din l956 până în 2004 – (din care 35 de aur) din  cele 292 (86 de aur) ale României, remarcăm amploarea valorică a prezenţei dinamoviste sub semnul celor cinci cercuri olimpice.

Că dinamoviştii au fost mereu în prim-planul bucuriei olimpice pentru Tricolor o relevă, fireşte, doar şi datele statistice de  mai sus. Însă lor li se cuvin adăugate multe, foarte multe nume de legendă ce au scris istorie pentru România olimpică. Cum spaţiul nu ne permite (şi, oricum, website-ul clubului oferă palmaresul olimpic pe îndelete), se cuvine, totuşi, cu gândul la ce va fi Londra pentru sportivii noştri, să-i amintim pe câţiva dintre cei care au intrat definitiv în Hall of Fame-ul sportului de la noi şi de pretutindeni. Aş începe cu primul dublu campion olimpic al României, Leon Rotman. Şi tot primul, dar şi singurul, până acum, campion olimpic român la box, Nicolae Linca. Apoi, Ivan Patzaichin – cu cele 4 titluri olimpice, din 7 medalii olimpice. Dar vârful  reprezentării olimpice, până acum, îl deţine Elisabeta Lipă cu cele 5 medalii de aur dintr-un total de 8 medalii olimpice. Alte nume din istoria olimpică dinamovistă: Ştefan Petrescu, Olga Homeghi, Mihaela Peneş, Nicolae Martinescu, Serghei Covaliov, Simona Păuca şi Laura Cutina, Vasile Dîba, Rodica Arba, mai recent Florin Popescu şi Mitică Popescu, canotoarele Doina Ignat, Tanta Burcică, Liliana Gafencu, Elena Georgescu, Angela Alupei, Ecaterina Oancea (lista fetelor de aur poate continua), Marius Urzică… Ei, şi ajungem la fetele de aur de…”tranziţie”, cu un  palmares  de-a dreptul  incredibil: Georgeta Andrunache (cu 5 titluri olimpice) şi Viorica Susanu (cu 4 titluri olimpice). De ce am scris de „tranziţie”? Simplu: pentru că Geta şi Viorica merg la Londra pentru aur! Iar dacă Geta îl va obţine, va deveni cea mai laureată sportivă din istoria olimpică a României! Iar Viorica o poate egala – la titluri olimpice – pe Uţa Lipă!

Aşadar, am trecut, iată, de la excepţionalul trecut olimpic la prezentul olimpic care poate fi scris la Londra. Eu cred că dinamoviştii, alături de ceilalţi sportivi români, pot arăta tuturor că sportul din ţara noastră continuă să fie cel mai important ambasador al României, în ciuda prelungitei perioade istorice de tranziţie, dar şi a crizei generale mondiale. La care aş adăuga şi o criză internă de la noi, o criză chiar de  moralitate. În plus, dacă vreţi, o  criză  în care sportul nu este privit ca un factor important, major în dezvoltarea societăţii româneşti. Cred în capacitatea de renaştere permanentă a echipajului de 8+1, în tinerele noastre gimnaste (cu reprezentante a două generaţii: Cătălina Ponor, Larisa Iordache şi Diana Bulimar), în echipajul de canoe Alex Dumitrescu – Victor Mihalachi, în veterana atletismului nostru, Nicoleta Grasu (la disc), în sabreri, în judoka (o amintesc doar pe Corina Căprioriu). Surprize plăcute ne-ar putea oferi o altă veterană, ex-campioana mondială şi vicecampioana olimpică la maraton, Lidia Simon, gimnastul Flavius Koczi, trăgătorul Alin Moldoveanu (ce s-a aflat la Beijing în  apropierea medaliei olimpice), poate chiar dublul de la tenis Horia Tecau-Adrian Ungur,şi pugilistul Bogdan Juratoni. Şi, poate, vor mai fi şi alţi sportivi care să ne ofere clipe de mareţie olimpică (mă gândesc – de ce nu? – poate chiar şi la poloişti, între care Dragoş Stoenescu, Dimitri Goanţă şi Alexandru Matei).

Dinamo, prin reprezentanţii săi (din nou, numeroşi în cadrul delegaţiei olimpice româneşti), sunt convins, va adăuga excepţionalului său palmares, la Londra, noi pagini de glorie!

Dinamovişti, dovediţi – încă  o dată – că sunteţi cei  mai buni!  Succes la Jocurile Olimpice  2012!

SUCCES TRICOLORI OLIMPICI, LA  LONDRA!

HAI ROMANIA !

Marcel Popescu

Program Competitional

Săptămâna 25-31 martie 2024

Handbal. EHF European League, play-off (meci tur), marți 26 martie, ora 19:45: Dinamo – Bjerringbro-Silkeborg (Danemarca). Sala Dinamo

Volei masculin. Divizia A1, sferturi de finală, play-off (meci 2), miercuri 27 martie, ora 18:00 SCMU Craiova – Dinamo. În cazul în care Craiova câștigă, meciul 3 va avea loc sâmbătă, 30 martie, ora 18:00, în Sala Dinamo

Polo. Superliga (etapa 13), miercuri 27 martie, ora 20:30: Dinamo – Hello Sport. Bazin Tolea Grințescu Dinamo

Volei feminin. Divizia A1, sferturi de finală, play-off (meci 2), joi 28 martie, ora 17:00: Dinamo – CSM Volei Alba Blaj. În cazul în care Dinamo câștigă, meciul 3 va avea loc sâmbătă, 30 martie, la Blaj

Fotbal. Liga 3, seria 4, play-off (etapa 1), vineri 29 martie, ora 15:00: CS Dinamo – SCM Dunărea Giurgiu. Stadion Dinamo

Baschet. LNB Getica 95 (etapa 27), vineri 29 martie, ora 18:00: CSM CSU Oradea - Dinamo

Rugby. Cupa României (semifinală), sâmbătă 30 martie, ora 13:00: Dinamo – CSM Știința Baia Mare. Stadion Arcul de Triumf

Volei masculin. Divizia A1, sferturi de finală, play-off (meci 3), dumimnică, 31 martie, ora 18:00: Dinamo - SCMU Craiova. Sala Dinamo 

Academia de Inot Dinamo

Agrement Fitness

Agrement Tenis de Masa

Hidrokinetoterapie

Initiere/Agrement Tenis

ANUNTURI

În data de 27 martie a.c., pista de atletism din Complexul Sportiv Dinamo NU este disponibilă pentru public.

Sâmbătă, 30 martie a.c., bazinul olimpic acoperit Anatolie Grințescu Dinamo NU este disponibil pentru public.

Mulțumim pentru înțelegere!

IA ATITUDINE

2_InfoCons

Vizitatori online

Avem 233 vizitatori online