Noutăți:
Română (România)English (United Kingdom)
Home

Avancronica sportivă a weekendului 23-25 noiembrie

Acest weekend sportiv începe astăzi şi se va termina abia luni, când este programat un meci de volei feminin. Speranţele suporterilor dinamovişti sunt împărţite: pe de-o parte, echipele aflate în lupta pentru podium au adversare accesibile, iar pe de altă parte echipele din subsolul clasamentului, aflate în luptă pentru menţinerea în primele eşaloane valorice, au adversare foarte puternice care le scad şansele de victorie.

Iată aici sumarul evenimentelor sportive programate la acest sfârşit de săptămână:

23 noiembrie, ora 1600

Baschet – Liga naţ., etapa a 9-a

Dinamo Buc. – CS Gaz Metan Mediaş

24 noiembrie, ora 1730

25 noiembrie, ora 1130

Polo – Superliga naţ., etapa a 6-a

Dinamo Buc. – AMEFA Arad

24 noiembrie, ora 1700

Volei m. – Divizia A1, etapa a 8-a

Dinamo Buc. – U Cluj

24 noiembrie, ora ...

Handbal – Liga naț., etapa a 9-a

U Poli Timişoara – Dinamo Buc.

17 noiembrie, ora 1900

Volei f. – Divizia A1, etapa a 8-a

Stiinţa Bacău – Dinamo Buc.

Baschet. Chiar dacă acest campionat este unul mai slab decât celelalte campionate din Europa, iată că, o echipă formată numai din jucători autohtoni şi foarte tineri, nu reuşeşte să ţină pasul cu echipe româneşti formate din jucători sârbi şi americani, chiar dacă sunt de valoare scăzută sau se află înaintea retragerii din activitatea competiţională. Poate că Federatia şi federalii vor reanaliza aceasta situaţie, iar asta nu pentru că echipa noastră ar avea o cu totul altă poziţie în clasament dacă echipele ar avea mai mulţi jucători autohtoni – a se vedea clasamentul la U 23 – ci mai ales pentru echipa naţională care se zbate în anonimat prin Europa. Revenind la meciul de vineri, contând pentru etapa a 9-a, programat de la ora 16.00 în Arena de baschet a Federaţiei, Dinamo va întalni echipa CS Gaz Metan Mediaş, o formaţie aflată pe locul II în clasament, la egalitate de puncte – 15 – cu prima clasată, CSM Oradea. Dinamoviştii nu au decât şansa unui joc frumos în faţa acestei echipe cosmopolite, joc pe care îl pot face dacă vor evolua doar de plăcere şi pentru frumuseţea baschetului.

Polo. Elevii antrenorului Viorel Rus vor disputa vineri, de la ora 17.30, şi sâmbătă, de la ora 11.00, cele două meciuri ale etapei a 6-a, în compania celor de la AMEFA Arad. Aradul este o echipă care, chiar dacă nu are forţa primelor trei clasate, poate pune probleme dacă nu este tratată cu seriozitate. Suntem convinşi că dinamoviştii, după înfrângerile care le-au fost administrate de Steaua în etapa precedentă, vor încerca reabilitarea în faţa propriilor suporteri printr-o comportare bună. Cele două partide se vor desfăşura la bazinul Floreasca din Bucureşti.

Volei  masculin. Weekend-ul sportiv continuă sâmbătă, 24 noiembrie, cupartida dintre Dinamo Bucureşti şi CS U Cluj, contând pentru etapa a 8-a a Diviziei A1 la volei masculin. Având în vedere că oaspeţii se află pe ultima poziţie a clasamentului meciul de la sala Extreme nu poate să creeze surprize şi nu reprezintă decât o repetiţie pentru partidele grele care vor urma. Întâlnirea are loc cu începere de la ora 17.00.

Handbal. Etapa a IX-a la handbal masculin programează sâmbătă, 23 noiembrie, întalnirea dintre Poli Timişoara şi Dinamo Bucureşti. Timişorenii se află pe locul 8 al clasamentului, cu 6 puncte, şi nu-şi pot permite să piardă acasă. De partea cealaltă, Dinamo trebuie să încerce să scape de zona retrogradabilă. Spre deosebire de baschet, la handbal echipa a jucat de multe ori de la egal la egal cu formaţii mult mai bune decât U Poli Timişoara, motiv pentru care credem că pot face o surpriză frumoasă.

Volei feminin. Fetele joacă luni, de la ora 19.00 la Dobroieşti, partida din cadrul etapei a VIII-a, cu ocupanta locului 5 al clasamentului, formaţia CSM Bucureşti. Chiar dacă dinamovistele sunt favorite, meciul nu-i uşor pentru că voleibalistele de la CSM vin cu un moral foarte bun, după o victorie în CEV Challenge Cup, în faţa belgiencelor de la VC Oudegen, iar în campionatul intern după ce au învins formaţia din Tg. Mureş. Sala din Dobroieşti la doar 5 minute de şoseaua Fundeni iar cine doreşte să vină la sală va avea parte de un spectacol voliebalistic frumos.

Autorul articolului: Mihai Neacşu – CS Dinamo, 23 noiembrie, ora 1200

 

Program Competitional

Săptămâna 25-31 martie 2024

Handbal. EHF European League, play-off (meci tur), marți 26 martie, ora 19:45: Dinamo – Bjerringbro-Silkeborg (Danemarca). Sala Dinamo

Volei masculin. Divizia A1, sferturi de finală, play-off (meci 2), miercuri 27 martie, ora 18:00 SCMU Craiova – Dinamo. În cazul în care Craiova câștigă, meciul 3 va avea loc sâmbătă, 30 martie, ora 18:00, în Sala Dinamo

Polo. Superliga (etapa 13), miercuri 27 martie, ora 20:30: Dinamo – Hello Sport. Bazin Tolea Grințescu Dinamo

Volei feminin. Divizia A1, sferturi de finală, play-off (meci 2), joi 28 martie, ora 17:00: Dinamo – CSM Volei Alba Blaj. În cazul în care Dinamo câștigă, meciul 3 va avea loc sâmbătă, 30 martie, la Blaj

Fotbal. Liga 3, seria 4, play-off (etapa 1), vineri 29 martie, ora 15:00: CS Dinamo – SCM Dunărea Giurgiu. Stadion Dinamo

Baschet. LNB Getica 95 (etapa 27), vineri 29 martie, ora 18:00: CSM CSU Oradea - Dinamo

Rugby. Cupa României (semifinală), sâmbătă 30 martie, ora 13:00: Dinamo – CSM Știința Baia Mare. Stadion Arcul de Triumf

Academia de Inot Dinamo

Agrement Fitness

Agrement Tenis de Masa

Hidrokinetoterapie

Initiere/Agrement Tenis

ANUNTURI

În data de 27 martie a.c., pista de atletism din Complexul Sportiv Dinamo NU este disponibilă pentru public.

Sâmbătă, 30 martie a.c., bazinul olimpic acoperit Anatolie Grințescu Dinamo NU este disponibil pentru public.

Mulțumim pentru înțelegere!

IA ATITUDINE

2_InfoCons

Vizitatori online

Avem 337 vizitatori online