Rebranduirea performanței sportive - Partea I

Partea I

Criza economică loveşte din plin şi sportul de performanţă. În România, tot mai puţini spectatori vin în sălile de sport, sau pe stadioane, la competiţiile sportive de performanţă. Sponsorii sunt tot mai puţin prezenţi iar susţinerea materială a sportivilor de performanţă se face din ce în ce mai puţin prezentă. Unul dintre domeniile în care România a excelat în lume, în ultimul veac, şi anume sportul de performanţă, începe să arate ca o persoană subnutrită. Dacă privim în urmă, vom descoperi decenii întregi în care eram obişnuiţi să auzim tot timpul de marile performanţe ale sportivilor noştri în atât de multe domenii încât nu le mai ştim numărul: canotaj, kaiac-canoe, gimnastică, atletism, judo, lupte, box, tenis, haltere, rugby, volei, handbal şi multe altele. Astăzi, aproape ne suprinde câte o ştire rătăcită prin media, despre câte o performanţă notabilă a câte unui sportiv român în competiţiile internaţionale.

Unii dintre ei au devenit faimoşi abia după ce au plecat din România şi se antrenează în străinătate, în ţări cărora le aduc mulţi bani şi popularitate prin performanţele pe care le realizează. Iar în sporturile de echipă, cluburile româneşti abia mai ies în afara graniţelor ţării.

Sportivul de performanţă trăieşte din sport. Aceasta este meseria lui, iar dacă această meserie nu-i mai aduce bani, adică nu mai are din ce trăi, el îşi caută în altă parte de lucru. Sportivul de performanţă trăieşte tot timpul cu perspectiva momentului inevitabil în care nu va mai putea să facă sport şi va trebui să-şi găsească ceva de muncă. În România, reconversia profesională a sportivilor este doar un vis frumos. Singurii care au o oarecare certitudine cu privire la locul de muncă după cariera sportivă sunt sportivii angajaţi în cluburile departamentale, cum sunt C.S. Dinamo Bucureşti şi C.S.A. Steaua Bucureşti care speră la un post în cadrul ministerelor care patronează aceste cluburi. Însă sportul românesc nu se poate baza excusiv pe aceste două cluburi.

În aceste condiţii, este clar că ceva trebuie să se întâmple pentru ca sportul românesc să trăiască în continuare. În primul rând, el nu trebuie uitat. Sportul este domeniul care a adus României cea mai multă imagine în străinătate. Sportivii români care au făcut performanţă în marile competiţii internaţionale sunt personalităţi privite cu mult respect în întreaga lume. Ei sunt cei care pot face cu adevărat un lobby foarte bun ţării noastre însă mulţi dintre ei au îmbătrânit şi, treptat, vor începe să dipară dintre noi. Sportul este cel care ne educă şi ne disciplinează copiii. Sportul înseamnă sănătate, vigoare, putere, înseamnă spirit de competiţie. Vedem multe personalităţi ale sportului care şi-au confirmat valoarea şi după încheierea activităţii sportive, în afaceri sau în alte domenii în care au început să profeseze iar un exemplu emblematic este Ion Ţiriac: spiritul competitiv din terenul de sport s-a mutat în afacerile personale unde a vrut şi a reuşit, de asemenea, să se numere printre cei mai buni. Oare cât de bine ar fi să avem în România măcar 1000 de Ion Ţiriac?

Sportul nu trebuie lăsat să moară. Iar ca să nu se întâmple asta, trebuie ca, în primul rând, să i se asigure o imagine mai bună şi mai multă vizibilitate în societate. Tot mai puţini părinţi îşi trimit copiii la sport. Iar asta, de multe ori, nu pentru că nu există posibilitatea (în definitiv, sportul de masă se poate face cu foarte puţini bani), ci pentru că nu au încredere în sport, nu cunosc beneficiile pe care le poate aduce sportul în dezvoltarea personală a copilului şi a tânărului, nu sunt informaţi cu privire la disciplina impusă în sport. Mulţi asociază ideea de sport cu scandalurile din fotbal sau subiectele de cancan de prin presa mondenă, care au ca personaje principale sportivi. În aceste condiţii, mulţi părinţi preferă să-şi lase copiii să piardă multe ore, zile, săptămâni, luni, în faţa calculatoarelor sau a televizorului, asistând pasivi la degradarea stării de sănătate şi creşterea incidenţei obezităţii în rândul acestora, datorată sedentarismului şi alimentaţiei tip junk food. Sportul nu înseamnă scandalurile din industria fotbalului. Sportul nu înseamnă problemele de ordin personal din viaţă, pe care – până la urmă – le au indivizi din toate categoriile sociale şi profesionale. Sportul înseamnă, în primul rând, ceea ce încă din antichitate, poetul Juvenal enunţa într-un mod atât de sugestiv: „mens sana in corpore sano”!

Apoi sistemul de învăţământ actual ar trebui să încurajeze într-o mult mai mare măsură sportul. Dar şi aici, în exprimarea dascălilor sportivul sau practicantul unui sport este adesea asociat cu un golan, un ratat, un pierde-vreme şi alţi asemenea termeni prin care se pun etichete menite să descurajeze desfăşurarea activităţilor sportive. Oare de ce nu înţelegem, mulţi dintre noi, faptul că nu există un termen de comparaţie sub aspectul beneficiului, între a încuraja un tânăr să-şi consume surplusul de energie şi timpul liber făcând sport, şi a popula discotecile şi barurile în care intră în contact cu multe tentaţii care îl transformă adesea într-o persoană cu multe probleme sociale şi de sănătate: alcoolul, tutunul, drogurile, manifestările violente, subcultura şi altele asemenea?

Aşadar, practicarea sportului trebuie încurajată iar structurile sportive trebuie sprijinite, trebuie ajutate şi susţinute să se dezvolte, să aducă un număr cât mai mare de copii şi tineri pe terenurile şi în sălie de sport. Dar totul trebuie să pornească de la modul în care este perceput sportul, de la imaginea sportului în societate, de la înţelegerea nevoii de activitate sportivă şi de la conştientizarea beneficiilor reale ale sportului: începând din planul sănătăţii individuale şi până la popularizarea imaginii unei ţări.

Sportul, în România, trebuie rebranduit. Iar noi aici, la Dinamo, cu asta ne propunem să începem acum. Ne confruntăm şi noi cu o reducere tot mai drastică a bazei de selecţie a sportivilor de performanţă, cu reducerea exponenţială a numărului tinerilor care ne intră în curte, cu o popularitate tot mai scăzută a competiţiilor la care participăm sau pe care le organizăm. Însă cu atât mai mult noi, cei care muncim pentru sport şi-i înţelegem importanţa, trebuie să fim cei care dau un semnal în ceea ce priveşte percepţia publică asupra sportului. Nu mai putem aştepta să se întâmple minuni ci trebuie să devenim promotorii unui amplu proces de rebranduire a sportului, în general, dar şi a performanţei sportive, în special. Pentru că un club sportiv trăieşte prin performanţele sportivilor săi. Iar Dinamo, de-a lungul istoriei sale de peste 63 de ani, a avut cu ce se hrăni, pentru că o mare parte a sportului românesc din acest răstimp a fost susţinut prin performanţele sportivilor dinamovişti.

Azi, o dată cu lansarea noului website al Clubului Sportiv Dinamo Bucureşti, începe şi o nouă etapă din istoria Clubului dinamovist. Azi, când sportul se află pe o puternică pantă descendentă, Clubul nostru îşi propune să mute performanţa de pe terenurile de sport, şi în societate unde vrem să „câştigăm” cât mai mulţi adepţi ai mişcării pentru sănătate, pentru dezvoltare personală, pentru succes în carieră şi în viaţă. Vom începe o competiţie de anduranţă cu mentalităţile, cu percepţia negativă a sportului de către o mare parte a populaţiei, cu sedentarismul. Vom intra în competiţie cu dependenţa de calculator, cu dependenţa de televizor, cu junk-food-ul, cu drogurile, cu băutura şi cu multe alte obiceiuri nesănătoase care au pătruns tot mai mult în societate. Şi promitem că vom câştiga, aşa cum am făcut de fiecare dată. Haideţi alături de noi în această competiţie şi vom gusta împreună, la sfârşit, gustul victoriei dintr-o cupă care va fi a tuturor celor care ne vor susţine în această cursă.

                                                                                    Florin Nan