Motivația de a câștiga aurul olimpic

Editorial de George Vescan

Câștigarea medaliei de aur la Jocurile Olimpice de la Londra 2012 ar fi reprezentat apogeul succesului și împlinirea muncii de mulți ani a multor sportivi din întreaga lume.

Înaintea deschiderii J.O. Londra-2012, British Psychological Society a realizat un studiu despre motivația sportivilor care aveau ca obiectiv câștigarea medaliei de aur. Studiul a plecat de la ideea că dorința sportivilor de a câștiga aurul olimpic poate produce o gamă largă de emoții, care sunt greu de stăpânit. Așadar, de ce este atât de emoționantă acest dorință și dacă ajută sportivul sau îi crează probleme? A fost întrebarea la care psihologii britanici au vrut să răspundă. Un studiu binevenit, deoarece de obicei când se analizează conduita unui sportiv de către antrenori sau metodiști nu se iau în considerare și resorturile intime care animă aceea manifestare.

Psihologii britanici, analizând motivațiile sportivilor, au constatat că sunt două laturi primare ale motivației care stau la baza stărilor emoționale urmărite în acest studiu:

- motivația de realizare a obiectivului (care caută pro-activ să realizeze titlul de campion)

- motivația de prevenire (latura orientată spre evitarea pierderii/eșecului).

Acest studiu are importanță deoarece este cunoscut faptul că pe lângă pregătirea fizică sau tehnico-tactică, motivația și emoția de concurs a sportivilor este deosebit de importantă pentru a putea concura la cel mai înalt nivel.

 Dar dacă toți sportivii au această motivație formată din latura de realizare și cea de prevenire a eșecului, de unde apare varietatea de stări emoționale care îi domină pe fiecare sportiv în parte?

După  britanici aceste laturi ale motivației nu sunt întodeauna egale. La unii sportivi domină latura de realizare a obiectivului, la alții latura de prevenire a eșecului, pe când ceilalții sunt motivați în dimensiuni egale de cele două laturi.

Sportivii care pun mai mult "accent pe realizarea/împlinirea obiectivului" sunt mai euforici și fericiți la gândul că vor să câștige medalia de aur. Sportivii care au un accent de prevenire a eșecului sunt mai tensionați și anxioși la gândul ”ce să fac pentru a nu pierde confruntarea”? Anxietatea își are originea în posibilitatea eșecului, la care se gândește sportivul înaintea concursului și care câteodată i-a dimensiuni pentru ego-ul sportivului de pericol iminent, astfel ajungându-se în stări de panică. Doar gândul orientat spre soluții pentru a câștiga, poate echilibra acest ”topogan” emoțional.

Ceea ce este clar pentru inițiatorii acestui studiu este faptul că sportivii cu mare experiență au ambele laturi motivaționale în dimensiuni egale. Este ca și în teoria jocurilor: cunoaștem punctele forte ale adversarului, pentru a găsi soluții eficiente de al bloca sau evita și căutând mereu soluții pentru a  pentru a realiza obiectivul pe care ni l-am propus.

Până acum zece ani psihologia punea mare accent pe gândirea pozitivă orientă în direcția  realizării obiectivului. Un lucru bun, doar că privind doar la ceea ce își doreau să realizeze nu erau pregătiți pentru situațiile neprevăzute. Părintele Programării Neuro-Lingvistice, Richerd Bandler, a fost cel care a introdus folosirea motivației de evitare a eșecului, împreună, cu motivația de realizare a obiectivului, pentru optimizarea motivației. Astfel reușind să activeze o motivație mai complexă care pregătea persoana  să evite probleme posibile dar să fie permanent orientată spre obiectivul de realizare.  Astfel se realizează o motivație mult mai dinamică și eficientă care folosește puternica energie instinctivă a fricii de eșec, direcționând-o totodată spre realizarea obiectivului propus.  

În concluzie se poate spune că necunoașterea mecanismelor intime ce susțin acțiunile sportivilor și implicit performanța, poate avea efecte al căror rezultat va surprinde neplăcut adesea. De asemenea din studiul britanicilor putem înțelege că dorința de realizare prea mare duce la o îndepărtare de realitatea imediată (aici și acum) din timpul întrecerii, surprinzându-l pe sportiv în situații la care nu se așteptă și care îi pot nărui obiectivul. Teama de eșec poate duce sportivul în situații de tensiune și anxietate chiar înainte de a intra în concurs. Aceste două laturi pot fi echilibrate obținându-se o stare de activism optim datorită unei motivații echilibrate.

Acum după închiderea J.O. Londra – 2012, când fiecare federație analizează programul de pregătire al antrenorilor și prestația sportivilor, poate este o idee interesantă cunoașterea motivațiilor, a cât de mult aceştia și-au dorit sau cât de mult le-a fost teamă de eșec.