Torţa Olimpică

Editorial George Vescan

Torța este simbolul căutării, al purificării cu ajutorul focului și al inspirației. Ea este lumina care ne călăuzește în necunoscut.

Întreg spectacolul de deschidere al J.O. Londra – 2012 a avut ca moment central aprinderea focului olimpic. A fost cel mai emoționant moment inițiat odată cu aprinderea torței olimpice de la altarul zeitei Hera din orașul grecesc Olimpia; după un ritual neschimbat din antichitate flacara olimpica se aprinde de la soare. 

Acest ritual sacru în lumea antică este încărcat de o simbolistică ce încă are rezonanță în dimensiunea arhetipală a omului modern. După Chevalier și Gheerbrant (1995, pp. 62-66), cultul focului își are originea în natura spirituală a luminii. Pentru a-i înțelege sensul trebuie înțeles ca simbol bivalent. Focul venit din cer sau focul solar transmite o intenție de purificare și de lumină, simbol al protecţiei divine, al bucuriei şi al fericirii, al adevăratei înţelepciuni și al regenerării. Focul simbolizează unirea cu divinitatea şi transcendenţa naturii umane. Pe de altă parte, focul aprins din patimi grosiere, întunecă și sufocă datorită fumului său; arde, consumă, distruge fără a regenera, este regresiunea minții umane.  

Ediția a 30-a a J.O. moderne a adus un element nou dar care își are originea în spiritul J.O. antice. Torța Olimpică a fost purtată de 8000 de oamenii, glorii sportive dar și de oameni obișnuiți apreciați și respectați în comunitatea lor. Această emulație spirituală a luminii, păcii și purificării, adusă în mijlocul oamenilor obișnuiți și purtată de aceștia aspre alții pentru ca, în final, să lumineze întreaga lume, face orice comentariu de prisos.

Autoarea Stela Petecel (1980, p. 11), sublinia că atributele cele mai nobile ale jocurilor olimpice le constituie caracterul lor dezinteresat, recompensa campionilor fiind una simbolică – cununa și pacea sacră - care era declarată cu mult înaintea începerii festivităților prin întreruperea ostilităților între cetăți. Influența benefică iradiată de această competiție este sporită de prestigiu pe care campionul o aducea cetății sale. Învingătorul avea parte de o întoarcere triumfală în propria cetate. Considerat erou, sportivului i se acordau cele mai înalte onoruri. Cicero afirma că o victorie olimpică era, în ochii grecilor, mai glorioasă decât însuși triumful militar în ochii romanilor (Pro Flacco, XIII, 31). Ceea ce înseamnă că pacea și autodăpășirea condiției umane prin sport  erau mai apreciate decât interesele politice, într-o societate preocupată de frumos și spiritualitate în care simbolul torței olimpice nu era folosit în scopuri meschine ci era considerat sacru.  

Bibliografie

Chevalier, J., Gheerbrant, A., (1995), Dicționar de simboluri, Edit. Artemis, București

Petecel Stela, (1980), Antichitatea greco-romană despre sport, Edit. Sport-Turism, Buburești