Noutăți:
Română (România)English (United Kingdom)
Home Eveniment „Cafea de campion…” - interviu cu sportivii sectiei de scrima a CS Dinamo

„Cafea de campion…” - interviu cu sportivii sectiei de scrima a CS Dinamo

Reportaj realizat de Horațiu Bărgăunaș  (foto: Mihai Neacşu)

S_13În aceste zile am avut onoarea de a invita la cafea câţiva dintre membrii echipelor de scrimă, masculin şi feminin, care au câştigat week-end-ul trecut Cupa României.

Cafeaua era, de fapt, un pretext de a-i îndepărta din contextul cotidian al antrenamentelor şi de a-i întâlni pe un teren neutru, în care se puteau destinde, iar eu urma să îi asaltez cu întrebări. Pentru mine era o onoare sa le pot sta alături, iar emoţiile atinseseră cel mai înalt prag, încât nici nu îmi găseam cuvintele. Insă am realizat foarte repede ca toţi cei 4 scrimeuri – Rareş Dumitrescu (Rares), Gelu Zalomir (Gelu), Bianca Pascu (Bianca) şi Georgiana Ungureanu (Georgiana) – sunt nişte oamenii atât de modeşti, încât nici nu îţi dai seama că ai lângă tine pe medaliaţii olimpici ai României, la scrimă.

"Noi batem Steaua în finală de 10 ani"

Horaţiu Bărgăunaş (reporter): Cum a fost revenirea în competiţia internă după participarea şi câştigarea medaliilor la Jocurile Olimpice de la Londra?

S_11Biana: Nu a fost o schimbare majoră, a fost doar o reintrare în programul de antrenament, singura modificare fiind doar obiectivul. Suntem în pregătire de o luna de zile, e adevărat, cu gândul la olimpiada ce a trecut, dar parca îl aud şi acum pe antrenor: “Hai cu sabia, Bianca. Avem concurs!”(n.r. prof. Alexandru  Chiculiţă)

Gelu: Pentru noi, după Jocurile Olimpice a existat o scurtă şi binevenită vacanţă, dar fiecare titlu are însemnătatea lui, aşa că ne-am reunit cu gândul de a câştiga încă o medalie (n.r. Cupa României).

Reporter : Aţi reuşit să vă regăsiţi motivaţia?

Rareş : Motivaţia există în fiecare concurs. Orice participare are ca obiectiv victoria. Cupa României este un titlu pentru care ne luptăm în fiecare sezon şi, în acest an, nu a fost cu nimic mai diferit.

Reporter: În finala pe echipe aţi luptat contra celor de la Steaua, eterna noastră rivală la toate sporturile. Cum este această întâlnire, din punctul vostru de vedere, mai ales că în week-end derby-ul se joacă şi la fotbal.

S_22Rareş: Cred că o diferenţă enormă este că noi batem Steaua în finală de 10 ani încoace.

Georgiana: Şi la noi exista aceeaşi rivalitate, mai ales că, în scrimă, cele două cluburi, Dinamo şi Steaua, sunt singurele care îşi dispută toate titlurile.

Bianca: La fotbal o să vedem ce o să se întâmple, mai ales că mergem la meci… eu ţin cu Steaua (râde)… „şi eu cu Rapid” (completează Georgiana, râzând).

Reporter: Rareş şi Bianca, voi aţi câştigat titlul „Cupa României” atât la individual, cât şi pe echipe. Există vreo diferenţă când luptaţi în cele două competiţii?

Bianca: Oarecum! La individual ştiu că lupt pentru mine, pe când la echipe sunt eu şi mai sunt şi coechipierii: luptăm împreună pentru un scop comun.

S_20Rareş: Cred că diferenţa ar consta în tactică. La individual ştiu foarte bine ce am de făcut, pe când la echipe trebuie să gândeşti mult mai repede, mai ales că schimbul se face rapid şi diferenţa de puncte este mai mică.

Reporter: Care sunt obiectivele voastre pentru anul 2013?

Gelu: Categoric, cât mai multe medalii şi concursuri câştigate. Acest obiectiv ni-l propunem în fiecare an.

Rareş: Pentru mine, principalul obiectiv este să fim sănătoşi. De restul, ne descurcăm noi.

Reporter: Întrebarea următoare este din partea unui fan de pe pagina de Facebook a Clubului care doreşte să afle “care este locaţia perfectă pentru o vacanţă, unde se află locul care va deconectează” (n.r. întrebare pusă de Mari Ion-Velicu)

S_14Răspunsul a fost unul unanim şi aproape simultan: “Acasă!”, dar există şi locaţii preferate pentru fiecare dintre cei intervievaţi:

Rareş: În Germania. Nu am un loc anume, este o ţară cu oameni civilizaţi şi acolo mă simt ca acasă.

Gelu: Dacă ar trebui sa aleg o locaţie în care să mă destind, atunci aş alege Montrealul.

Georgiana: Suntem tot timpul pe drumuri, de aceea dorim să stăm mai mult acasă, dar dacă ar trebui să aleg un loc care să mă deconecteze, acesta ar fi servirea unui cocktail în Manhattan, chiar în New York, Manhattan.

Bianca : În Deltă! Este un loc atât de aproape, în care nu am reuşit să ajung până acum. Vreau să merg să pescuiesc şi să mă asigur că frumuseţile naturii de care doar am auzit vorbindu-se, chiar exista.

Publicat de CS Dinamo, 3 noiembrie, ora 10.00 

 

Program Competitional

Săptămâna 22-28 aprilie 

Handbal. EHF European League, sferturi de finală (meci tur), marți 23 aprilie, ora 19:45: Dinamo – Skjern Handbold (Danemarca). Sala Dinamo

Fotbal. Superliga România, play-out (etapa 6), marți 23 aprilie, ora 19:30: FC Botoșani – Dinamo 1948

Baschet. LNB Getica 95, locurile 5-8 (meci 1), joi 25 aprilie, ora : Rapid București – Dinamo

Fotbal. Superliga România, play-out (etapa 7), vineri 26 aprilie, ora 20:00: Dinamo 1948 – FC Voluntari. Stadion Arcul de Triumf

Volei masculin. Divizia A1, finala mică (meciurile 3 și 4), sâmbătă 27 aprilie, ora 18:00, și duminică 28 aprilie, ora 18:00: Dinamo – Rapid București. Sala Dinamo

Volei feminin. Divizia A1, locurile 7-8 (meci 2), sâmbătă 27 aprilie, ora 17.00: Corona Brașov – Dinamo

Rugby. Liga Națională Kaufland (etapa 3), sâmbătă 27 aprilie, ora : SCM USV Timișoara – Dinamo

Fotbal. Liga 3, play-off (etapa 5), sâmbătă 27 aprilie, ora 17:00: SC Popești Leordeni – CS Dinamo

Baschet. LNB Getica 95, locurile 5-8 (meci 2), duminică 28 aprilie, ora : Dinamo – Rapid București. Sala Dinamo


Academia de Inot Dinamo

Agrement Fitness

Agrement Tenis de Masa

Hidrokinetoterapie

Initiere/Agrement Tenis

ANUNTURI

ANUNȚ

Mâine, 26.04.2024, sala fitness Dinamo se va inchide de la ora 13:00 pentru activități de dezinsecție.

Mulțumim pentru înțelegere!


PROGRAMUL BAZINULUI OLIMPIC ACOPERIT ȘI AL SĂLII DE FITNESS ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR PASCALE.

BAZIN OLIMPIC ACOPERIT (AGREMENT)

01 - 07.05.2024 – ÎNCHIS

*Valabilitatea abonamentelor se va prelungi cu perioada în care bazinul este închis

SALA FITNESS

04 - 06.05.2024 – ÎNCHIS

IA ATITUDINE

2_InfoCons

Vizitatori online

Avem 207 vizitatori online