De Ziua Copilului, la Dinamo s-a lansat proiectul Sport pentru Dezvoltare Personală
Antrenori, instructori, sportivi și psihologul George Vescan au prezentat proiectul Sport pentru Dezvoltare Personală - o iniţiativă inedită, destinată copiilor care doresc să facă sport de plăcere pentru o dezvoltare armonioasă psiho-fizică. Proiectul este adresat tuturor copiilor dar mai ales acelor copii cărora li s-a spus că nu au talent pentru sportul de performanță sau ai căror părinți nu găsesc soluții în educarea lor.
Aproximativ 100 de elevi ai școlii gimnaziale nr. 24, au putut să asiste de la ora 8.30 la 11.30, la prezentarea programului Sport pentru dezvoltare personală. Antrenori ai C.S.Dinamo, Ion Năstăilă - judo, Traian Iancu - karate, Florin Vasiliu - handbal dar și invitați ai școlii de Aikido - antrenorul Iulian Stănescu (3 dan) împreună cu instructorul Ștefan Stoica (2 dan) - au prezentat copiilor într-o manieră interactivă frumusețea sportului cât și avantajele practicării sportului indiferent de disciplină.
Doamna Mariana Mălureanu, directoarea Şcolii gimnaziale nr. 24, a declarat la sfârșitul acţiunii, că nu a mai văzut de mult atâți copii fericiți la un loc și că ar trebui să se organizeze cât mai des acțiuni sportive având caracter educațional.
Mai mulți părinți s-au arătat entuziazmați de acest conţintul proiectului, declarând la final:
- ”Este programul ideal pentru băiatul meu care e puțin cam energic. Îmi era frică să-l duc la un sport de performanță unde personalitatea copilului ar fi intrat în conflict cu autoritatea antrenorului.”, (Aurora Stănică).
- ”Sunt sigur că prin joc și o abordare psihologică a antrenamentelor o să reușiți să îl disciplinați pe Alexandru, ceea ce eu nu prea am reușit până în prezent.” (Cristian Ionescu).
- ”Sunt sigur că la sfârșitul programului copilul meu va ști ce sport să-și aleagă, în cunoștință de cauză. Eu l-am dus la fotbal și tenis, dar se pare că nu are talent. Îmi dau seama că programul îi oferă șansa de a cunoaște mai multe sporturi, iar apoi să aleagă singur ce îi place.” (Dana Moldovanu).
- ”Credeam că este dificil să facă cineva sport la Dinamo, acum apreciez foarte mult invitația la sport pe care o face clubul vostru. Iar ideea de a face copilul meu mai multe sporturi la Dinamo, este fantastică și vă felicit.” (Ion Eberhard).
Copiii înscriși în acest proiect vor fi inițiați în mai multe discipline sportive: hanbal, lupte, arte marțiale, baschet, atletism, gimnastică, volei, etc. Fiecare antrenament va fi structurat pe o temă psihologică, cum ar fi: comunicarea eficientă în echipă, atenția concetrată și distributivă, autocontrolul emoțional, încrederea în sine, maxim de eficiență cu minim de efort, ș.a. Elevii au putut explora și experimenta concepte psihologice cum ar fi: depășirea spațiului de confort, importanța obiectivelor în autodepășirea continuă, depășirea inhibițiilor și încrederea în sine.
Autorul articolului: George Vescan. Foto: Mihai Neacşu – CS Dinamo, 5 iunie, ora 1100.
Săptămâna 12-18 octombrie 2026
Handbal. Liga Națională (etapa 5), luni 12 octombrie, ora 19:00: Dinamo – CSM Vaslui. Sala Dinamo. TVR Sport
Baschet. FIBA Europe Cup (etapa 2), marți 13 octombrie, ora 19:00: Dinamo – NHSZ-Szolnoki Olajbanyasz (Ung). Sala Dinamo. Live pe FIBA – YouTube
Volei masculin. Meci de prezentare, miercuri 14 octombrie, ora 18:45: Dinamo – Dunav Ruse. Sala Dinamo
Handbal. EHF Champions League (etapa 4), joi 15 octombrie, ora 19:45: Dinamo – Barca (Spa). Sala Polivalentă Ioan Kunst Ghermănescu. Digi Sport / Prima Sport
Polo. Superliga Suzuki (etapa 3), vineri 16 octombrie, ora 20:00: Steaua – Dinamo. Bazin Ghencea. TVR Sport
Fotbal. Superliga România (etapa 12), vineri 16 octombrie, ora 21:00: FC Dinamo 1948 – FC Botoșani. Stadion Arcul de Triumf
Rugby. Cupa României (etapa 1), sâmbătă 17 octombrie, ora 11:00: RC Gura Humorului – Dinamo
Fotbal. Liga 2 (etapa 10), sâmbătă 17 octombrie, ora 11:00: Ștefănești – CS Dinamo. Stadion Dumitru Matarau (Ștefăneștii de Jos)
Baschet. LNBM BCR (etapa 3), sâmbătă 17 octombrie, ora 18:00: Dinamo – CSM CSU Raiffensen Oradea. Sala Dinamo. YouTube FRB
Volei masculin. SUPERCUPA României ediția 2026, sâmbătă 17 octombrie, ora 19:30: Dinamo – SCM Zalău. Se dispută la Tulcea. TVR Sport
Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise. Link informații (AICI)
Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI