Noutăți:
Română (România)English (United Kingdom)
Home Schi Jocurile Olimpice de iarna. Daniela Haralambie, locul 25 la sarituri

Jocurile Olimpice de iarna. Daniela Haralambie, locul 25 la sarituri

Haralambie_1587Sportiva dinamovistă Daniela Haralambie (20 de ani) a concurat luni seară la Jocurile Olimpice de la PyeongChang în cadrul probei de sărituri cu schiurile. După două zile de antrenamente, desfășurate pe o vreme extremă (temperaturi foarte joase, vânt), Daniela s-a prezentat la startul competiției cu gândul de a realiza o performanță notabilă. Ea s-a clasat în final pe locul 25, unul apreciabil, ținând cont de tinerețea ei.

Singura reprezentantă a României în această probă a avut o primă săritură mai puțin reușită, de 80,5 metri, pentru care a primit 66,5 puncte. A doua a fost mult mai bună (85 de metri / 84,3 puncte). Cu un total de 150,8 puncte, Daniela a încheiat competiția pe locul 25.

CS Dinamo, 13 februarie 2018

Academia de Inot Dinamo

Agrement Fitness

Hidrokinetoterapie

Initiere/Agrement Tenis

ANUNȚ PUBLICITAR

ANUNT_interes_public

ANUNȚ PUBLICITAR privind transmiterea  fără plată la alte instituții publice sau unități de cult religios recunoscute din România a unor mijloace fixe de resort auto (3 autovehicule) din cadrul Clubului Sportiv Dinamo București.  Informațiile vor fi publicate pe 01.06.2026 AICI

ANUNȚ PUBLICITAR privind transmiterea fără plată la alte instituții publice sau unități de cult religios recunoscute din România a unor bunuri materiale de resort auto (piese de schimb) din cadrul Clubului Sportiv Dinamo București. Informațiile vor fi publicate pe 01.06.2026  AICI

IA ATITUDINE

2_InfoCons

Vizitatori online

Avem 287 vizitatori online