Noutăți:
Română (România)English (United Kingdom)
Home Schi Schi Fond: Cupa Dinamo, Cheile Grădiștei, 21 martie 2012

Schi Fond: Cupa Dinamo, Cheile Grădiștei, 21 martie 2012

Evoluție excelentă a sportivilor dinamoviști în prefața Campionatului Național

În data de 21 martie s-a desfășurat la Cheile Gradistei, Cupa Dinamo la schi fond, competiție anuală la care au participat sportivi de la cluburile C.S.S. Gheorghieni, C.S.S. Bistrita, Vatra Dornei, C.S. Fundata și, evident, de la Centrul Sportiv Dinamo Brasov, clubul nostru fiind reprezentat de către sportivii Monika Gyorgy, Reka Ferencz, Claudia Flangea, Dana Plotogea, Sara Timea, Paul Pepene, Roland Garbacea, Remus Faur, Katalin Ferencz, Cătălin Pirtu și George Buta.

La proba de 5 km liber senioare, Monika Gyorgy a ocupat locul I, dupa cum ne și asteptam, Reka Ferencz s-a clasat pe locul II iar Claudia Flangea pe locul III.

Pe aceeași distanță de 5 km, la junioare, Sara Timea a ocupat locul I iar Katalin Ferencz locul II.

În proba seniorilor de 10 km liber, Pepene a fost invincibil, ca de obicei, ocupând prima poziție la finalul competiției. Din păcate însă, la această probă nu am avut și participanți juniori din partea clubului nostru, ceea ce ne îndeamnă să tragem un semnal pentru viitorul schi-fondului dinamovist.

Cupa Dinamo Brasov s-a desfasurat într-o singură zi, urmând ca, în zilele de 23-25 martie, să se desfășoare tot la Cheile Grădiștei, Campionatul Național de schi fond la categoriile seniori și juniori, competiție despre care vom reveni cu informații în zilele care urmează.

La finalul competiției dinamoviste, antrenorul de schi fond, Dan Borca ne-a declarat următoarele:

„Din punct de vedere organizatoric, am avut conditii bune de desfășurare, asta datorită și domnului Ovidiu Garbacea care ne-a pus la dispoziție baza sportivă pentru desfășurarea competiției. Sunt mulțumit că am avut parte de o participare numeroasă, asta poate și datorită faptului că a fost programată Cupa înaintea deschiderii Campionatului Național. Sunt, de asemenea, mulțumit de evoluția sportivilor care au trecut printr-o perioada dificilă după o gripă care a afectat-o pe Monika, iar Paul abia a scăpat de pojar. Țin să le mulțumesc și colegilor de la schi biatlon, Gheorghe Stoian si Marian Blaj, care au ținut să participe cu sportivii lor de la biatlon, ceea ce a dat un plus de valoare competiției. Am speranța că și în zilele care vor urma, la Campionatul Național, vom câștiga cât mai multe titluri naționale.”

Autorii articolului: Liliana Grigore și Dan Borca – CS Dinamo, 22 martie, ora 2330

Program Competitional

Săptămâna 28 septembrie - 4 octombrie 2026

Baschet. FIBA Europe Cup, faza calificărilor (retur), miercuri 30 septembrie, ora 19:00: Dinamo – BK Peja (Kos). Sala Dinamo

Handbal. Liga Națională (etapa 4), vineri 2 octombrie, ora 18:00: Politehnica Timișoara – Dinamo. TVR Sport

Baschet. LNBM BCR (etapa 1), sâmbătă 3 octombrie, ora 17:00: Rapid – Dinamo. Sala Rapid. Digi Sport

Academia de Inot Dinamo

Agrement Fitness

Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise

 banner_carusel_mic_SGG

 Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise. Link informații (AICI)

Hidrokinetoterapie

Initiere/Agrement Tenis

Platforma e-Consultare

banner_carusel_mic_e_consultare

Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI

IA ATITUDINE

2_InfoCons

Vizitatori online

Avem 313 vizitatori online