Nenad Miljenovic – “Fiecare jucător e fericit cu un anumit tip de antrenor, dar eu sunt foarte mulțumit de antrenorul pe care îl avem acum la Dinamo”

Interviu realizat de Adela Rusu

Vorbind despre viață în general, viața din Serbia și în străinătate, interviul cu Nenad Miljenovic a fost unul dintre cele mai interesante conversații pe care le-am avut de-a lungul interviurilor mele. Tânăr, curajos, echilibrat, având atât de multă claritate mentală și liniște în suflet, Nenad a fost una dintre cele mai importante piese din angrenajul Dinamo înainte de ultima accidentare, acum câteva săptămâni. Il așteptăm în continuare pe teren să ne arate imensul său talent și maturitate în timpul meciurilor.

AR: Spune-mi povestea ta, de ce baschet?

NM: Întotdeauna am iubit sportul, fotbalul, baschetul, le-am urmărit și le urmăresc la tv. Am început să joc baschet ca și copil, iar la vârsta de 16-17 ani am realizat că sunt destul de bun, câstigasem deja 2 medalii în campionate europene de juniori cu echipa națională a Serbiei, și am mers pe calea aceasta. Eram însă foarte bun și la școală și mi-am continuat studiile, am o diplomă universitară în Economie și un master în Managementul Sportului.  

AR: Cum e să ai ca job zilnic pe cel de jucător de baschet profesionist?

NM: Este o meserie foarte frumoasă care vine cu plusuri și minusuri. Dacă ești jucător profesionist și nu joci în țara ta natală, familia ta îți este foarte departe pentru 10-15 ani, pierzi foarte multe momente din viața lor, evenimente importante, ți se face dor de prieteni, de părinți. Când ești tânăr și ai ambiții mari, asta e mai puțin important, vrei să reușești, dar când mai crești, prioritațile se schimbă și lucrurile astea îți lipsesc.  

AR: Cum a fost în Japonia, de ce Japonia? Mie mi se pare extrem de exotic…

NM: Înainte de sezonul în care am fost acolo, în 2020 a fost povestea cu Covid-ul și eram în Serbia cu un antrenor sârb cu care mă pregăteam. El a semnat un contract în Japonia și aveau nevoie acolo de cineva pe poziția mea, așa că am semnat și eu. Neavând o altă opțiune în acel moment, am considerat ca poate fi o experiență frumoasă și chiar a fost. Mi-a plăcut la nebunie acolo, absolut totul. E ceva ce nu pot explica în cuvinte, poți doar simți că e bine, că iți place: felul lor de a se organiza, oamenii, mâncarea, în special bucătăria japoneză, când ajungi să te adaptezi la ea. Limba este foarte grea, au 3 tipuri de litere cu aproximativ 3000 litere în total.

AR: Cum a fost din punct de vedere baschetbalistic?

NM: Acolo e puțin diferit de aici sau față de Europa, pot juca numai 3 străini și nu 5 ca în România. Este însă o piață dificilă pentru un fundaș nu așa de înalt. Ei au jucători buni și mai scunzi, iar ca străini, au nevoie de 3 jucători mari.  

AR: Ce profil are antrenorul ideal pentru tine?

NM: E complicat să ai un antrenor ideal pentru că noi, jucătorii, suntem cumva mereu nemulțumiți și vrem mai mult și mai mult pentru noi înșine, uneori suntem niște copii răsfățați care vrem mai multe minute, mai multă atenție, condiții mai bune, e în natura noastră. Fiecare jucător e fericit cu un anumit tip de antrenor, iar eu sunt destul de mulțumit de antrenorul pe care îl avem acum la Dinamo.

AR: Preferi ca antrenorul să îți dea libertate sau instrucțiuni?

NM: Amândouă. Pentru că tu, ca jucător, ai nevoie de un anumit tip de libertate pe teren ca să poți căpăta încredere. Dacă nu ai libertate, nu poți căpăta încredere. Libertate cu ceva direcție e varianta ideală. Din nou, este vorba despre echilibru, între libertate și disciplină.

AR: Serbia are o scoală foarte bună de baschet, an dupa an produce talente. Cu cine ai jucat sau împotriva cui ai jucat ca junior din generația ta?

NM:  Am jucat împotriva și împreună cu mulți dintre ei și la echipa națională. Cred că cei mai reprezentativi sunt: Jokic, Micic, Bogdanovic.

AR: Spune-mi top 5 jucători sârbi, cei mai buni din toate timpurile, după părerea ta.

NM: Aș putea vorbi doar despre cei care au jucat după anul în care m-am născut eu: Teodosic, Bodiroga, Stojacovic, Jokic și Bogdanovic.

AR: Și un antrenor?

NM: Duda Ivkovic

AR: Ce te face să te trezești dimineața din pat și să mergi la treabă?

NM: Cred că la fel ca tine sau restul lumii, este în primul rând idea că mergi la job. Asta se întâmpla în cele mai multe dimineți, însă există și momente când pasiunea te motivează, sau există acolo undeva o ambiție, un obiectiv important, individual sau de echipă, cum este acum, când ne-a mai rămas doar o lună și există ambiția și dorința de calificare în play-off. În principiu, muncesc zi de zi, atingând obiective mai mici, pas cu pas, până îmi ating obiectivul major.  

AR: Cum ți se pare România? Ai vizitat câteva locuri?

NM: În afara Bucureștiului nu am văzut prea multe. A fost întotdeauna ceva în program, fie antrenamente, fie meciuri, ori perioada când am avut Covid. Am mers, însă, la Oradea, Timișoara sau Cluj, cu echipa și am mai văzut cate ceva, când mai facem câte o plimbare scurtă. Mi-ar plăcea să văd castelul lui Dracula și ceva munți din România.

AR: Filmul tău preferat?

NM: Îmi plac thriller-urile psihologice și, în sensul acesta, mi-a plăcut mult un film spaniol: El cuerpo (Corpul)

AR: Cea mai memorabilă petrecere de ziua ta?

NM: Niciuna. Prefer să fiu fericit în fiecare zi și în fiecare moment, nu doar o zi, de ziua mea.

AR: Care ar fi primul lucru pe care l-ai face dacă ai câștiga la loterie?

NM: Eu nu joc, dar dacă aș juca o dată și aș câștiga, cred că mi-aș cumpăra o casă, nu foarte mare dar nici foarte mică, într-un oraș drăguț, sunt un om de oraș.

AR: Cum te vezi pe tine în 10 ani de acum încolo?

NM: Asta este o întrebare pe care mi-o pun mie de multe ori. Știu ca mai am ceva ani de jucat baschet dar știu și că momentul în care trebuie să mă gândesc la altceva este aproape.  Și mă văd lucrând pentru o echipă din NBA.

AR: Care îți e cea mai mare slăbiciune?

NM: Sensibilitatea. Sunt momente în care simt prea mult și acele momente pot fi exploatate de ceilalți.

CS Dinamo, 7 aprilie 2022