Noutăți:
Română (România)English (United Kingdom)
Home Baschet masculin Baschet. Dinamo, victorie in ultima secunda cu Lukoil Academic Sofia

Baschet. Dinamo, victorie in ultima secunda cu Lukoil Academic Sofia

sulovic_academic_sofiaBaschetbaliștii de la Dinamo au învins marți, într-un meci amical disputat pe teren propriu, campioana Bulgariei, Lukoil Academic Sofia. Echipa antrenată de Ako Todorov s-a impus cu 69-68 (11-19, 18-15, 12-21, 28-13), coșul victoriei fiind reușit în ultima secundă de Nenad Sulovic (foto, nr. 17), printr-o aruncare de trei puncte aproape de la mijlocul terenului. Sulovic a fost și cel mai bun jucător dinamovist în acest meci, cu 20 de puncte marcate.

Dinamo a avut parte de un meci dificil, bulgarii etalând o apărare agresivă și mobilă. Cu puține culoare spre coșul advers, roș-albii au fost astfel obligați să încerce finalizări de la distanță, în general sub presiune. S-a ratat astfel destul de mult, acesta fiind și motivul pentru care dinamoviștii au marcat 29 de puncte până la pauza mare.

După trei reprize, bulgarii conduceau cu 55-41 și se părea că se îndreaptă spre victorie, însă Dinamo a avut o revenire puternică, impulsionată de Sulovic.

Pentru Dinamo au marcat: Sulovic 20, Babkauskas 11 (3x3), Marinov 9 (2x3), Dahlman 9, Vucic 7, Corpodean 5, Tal 5 (1x3), Sutalo 3. Odată cu meciul disputat marți și-a făcut apariția în lotul dinamovist și Marko Sutalo, care a fost prezent la Campionatul Europen, alături de echipa Bosniei-Herțegovina.

Lukoil Academic Sofia este campioana Bulgariei și joacă în acest sezon în Eurocup, a doua competiție intercluburi ca valoare din Europa. Pentru Academic Sofia au marcat: Seljiko Sakic 17, Dimitar D. 16, Branislav Ratkovica 10, Chad Timberlake 9, Josh Duinker 5, Asen Velikov 4, Tencho Banev 2, Kris Minkov 2, Pavlin Ivanov 2, Rumen Vasilev 1.

CS Dinamo, 16 septembrie 2015

Program Competitional

Săptămâna 10-16 august 2026

Înot. Campionatul European de la Paris (David Popovici, Denis Popescu), 10-16 august

Atletism. Campionatul European de la Birmingham (Rareș Toader), 10-16 august

Gimnastică. Campionatul European de la Zagreb (Maria Ceplinschi – competiția senioarelor; Aniela Tudor și Ariana Tamași la junioare), 13-16 august

Handbal. Turneu de pregătire în Portugalia: meciuri cu Benfica Lisabona (marți 11 august) și Aguas Santas (joi 13 august)

Fotbal. Cupa României Betano (turul 3), miercuri 12 august, ora 11:00: SC Popești Leordeni - CS Dinamo. CNF Buftea

Rugby. Liga de Rugby Kaufland (etapa 11), vineri 14 august ora 17:00: Dinamo - SC USMV Timișoara. Stadion Florea Dumitrache (TVR Sport)

Fotbal. Liga 2 (etapa 3), sâmbătă ora 11:00: CS Dinamo – Metalul Buzău. Baza Sportivă Daco-Getica București

Fotbal. Superliga Romania (etapa 4), sâmbătă 15 august, ora 21:30: Rapid – Dinamo 1948

Academia de Inot Dinamo

Agrement Fitness

Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise

 banner_carusel_mic_SGG

 Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschiseLink informații (AICI)

Hidrokinetoterapie

Initiere/Agrement Tenis

Platforma e-Consultare

banner_carusel_mic_e_consultare

Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI

IA ATITUDINE

2_InfoCons

Vizitatori online

Avem 394 vizitatori online