U Mobitelco Cluj - CS Dinamo București: 79-68 (20-17, 19-16, 19-15, 21-20)
După evoluția echipei dinamoviste în partidele din Cupa României și mai ales după înfrângerea suferită în fața clujenilor la 47 de puncte diferență, puțină lume ar fi crezut într-o evoluție atât de echilibrată în partida desfășurată duminică, în prima etapă, chiar acasă la U Mobitelco. Gazdele au condus, practic, întreaga partidă, fără însă să reușească o desprindere semnificativă, la scor, față de bucureșteni, cu excepția sfertului 4 când începuseră, la un moment dat, să ia un avas important, recuperat însă, pe final, de elevii lui Nicu Toader.
Deși trebuie să contabilizăm acest meci ca o înfrângere, este cazul să remarcăm, totuși, capacitatea de mobilizare a unei echipe ale cărei evoluții în acest campionat, vor fi determinate doar de orgoliul personal și de actul de curaj al echipei tehnice de a se bate, în prima ligă valorică a baschetului românesc, cu o echipă formată exclusiv din jucători români. Este un gest disperat, dictat - în principal - de lipsa banilor, dar și un semnal de alarmă pentru ceea ce se întâmplă în baschetul românesc, acolo unde liberalizarea completă a accesului jucătorilor străini în echipa care intră pe teren va descuraja, cel mai probabil, pe tinerii sportivi români să-și mai facă o carieră în baschet.
Marcatorii dinamoviști din această partidă au fost următorii: A. Bădilă - 17 pct.; L.Filip - 16 pct.; C.Mihai - 14 pct.; I.Pirlog - 11 pct.; A.Sipos - 7 pct.; V.Mihai - 3 pct.
Autorul articolului: Florin Nan - CS Dinamo, 7 octombrie, ora 2130
Săptămâna 18-23 mai 2026
Baschet. LNBM, semifinale (meci 4), marți 19 mai, ora 18:00: Dinamo – CSM CSU Raiffeisen Oradea. Sala Dinamo. Digi Sport
Polo. Superliga Suzuki, finala pentru bronz (meci 3), marți 19 mai, ora 20:00: Rapid București – Dinamo. Bazin Giulești
Polo. Superliga Suzuki, finala pentru bronz (meci 4), joi 21 mai, ora 20:00 (dacă mai este cazul): Rapid București – Dinamo. Bazin Giulești
Baschet. LNBM, semifinale (meci 5), vineri 22 mai (dacă mai este cazul): CSM CSU Raiffeisen Oradea - Dinamo. Sala Dinamo. Digi Sport
Fotbal. Liga 2, baraj menținere (retur), sâmbătă 23 mai, ora 11:00: CSC Șelimbăr – CS Dinamo. Stadion Măgura - Cisnădie
Rugby. Liga de Rugby Kaufland (etapa 8), sâmbătă 23 mai, ora 12:00: Dinamo – RC Gura Humorului. Stadion Florea Dumitrache Dinamo
Fotbal. Superliga Romania, play-off (etapa 10), sâmbătă 23 mai, ora 18:00: U* Cluj Napoca – FC Dinamo 1948
În vederea efectuării unor lucrări de amenajare a spațiilor exterioare, necesare fluidizării circulației auto în Complexul Sportiv DINAMO București, în perioada 06.05 - 08.05.2026 vom restricționa accesul autoturismelor din strada Barbu Văcărescu.
Mulțumim pentru înțelegere!