CS Dinamo CSS nr. 6 - LPS Târgu Mureș: 40-51
Duminică, 18 martie s-a desfășurat - după cum am anunțat anterior - o finală așteptată cu multe emoții și speranțe de tinerii noștri baschetbaliști U15. Calificarea în această fază a competiței a reprezentat, pentru ei, încununarea unui parcurs spectaculos în actuala ediție de campionat în care au făcut dovada unei pregătiri excepționale sub bagheta domnului Victor David ale cărui merite în evoluția echipei, sunt indiscutabile.
Din păcate, finala s-a încheiat cu victoria mureșenilor însă băieții noștri încheie acest campionat cu fruntea sus pentru că au avut o evoluție care a confirmat nivelul bun de pregătire pe care au acumulat-o. În finala de ieri s-au remarcat, în principal, cei mai buni marcatori ai formației noastre: Emanuel Cate (10 pct.), Robert Codreanu și Amadeo Casale (cu câte 9 puncte), toți 3 fiind titulari alături de Daniel Chiriță și Cătălin Ioan Neculai.
Știm că acum acești tineri sportivi sunt supărați pe rezultatul de ieri, însă noi îi felicităm pentru tot ceea ce au făcut în acest sezon de campionat și promitem că îi vom încuraja și susține în continuare, pentru că evoluția lor demonstrează potențialul foarte bun pe care îl au și faptul că sunt speranțe reale pentru echipa seniorilor în care vor accede, cu siguranță, peste câțiva ani.
În numele conducerii CS Dinamo București, le mulțumim pentru tot ceea ce fac pentru baschetul dinamovist și pentru palmaresul clubului nostru. Felicitări, băieți!
Autorul articolului: Florin Nan - CS Dinamo, 19 martie, ora 2200
Săptămâna 10-16 august 2026
Înot. Campionatul European de la Paris (David Popovici, Denis Popescu), 10-16 august
Atletism. Campionatul European de la Birmingham (Rareș Toader), 10-16 august
Gimnastică. Campionatul European de la Zagreb (Maria Ceplinschi – competiția senioarelor; Aniela Tudor și Ariana Tamași la junioare), 13-16 august
Handbal. Turneu de pregătire în Portugalia: meciuri cu Benfica Lisabona (marți 11 august) și Aguas Santas (joi 13 august)
Fotbal. Cupa României Betano (turul 3), miercuri 12 august, ora 11:00: SC Popești Leordeni - CS Dinamo. CNF Buftea
Rugby. Liga de Rugby Kaufland (etapa 11), vineri 14 august ora 17:00: Dinamo - SC USMV Timișoara. Stadion Florea Dumitrache (TVR Sport)
Fotbal. Liga 2 (etapa 3), sâmbătă ora 11:00: CS Dinamo – Metalul Buzău. Baza Sportivă Daco-Getica București
Fotbal. Superliga Romania (etapa 4), sâmbătă 15 august, ora 21:30: Rapid – Dinamo 1948
Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise. Link informații (AICI)
Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI