Noutăți:
Română (România)English (United Kingdom)
Home Baschet masculin BASCHET. Interviu Octavian Popa Calotă: ”Abia după ce m-am identificat eu ca jucător, a devenit totul mai simplu”

BASCHET. Interviu Octavian Popa Calotă: ”Abia după ce m-am identificat eu ca jucător, a devenit totul mai simplu”

Interviu realizat de Adela Rusu

Popa_Calota_1Spirit liber, Octavian (Kevin) Popa Calotă este singurul jucător român care încă joacă baschet la 36 de ani, cu aceeași dăruire și pasiune ca acum 25 de ani, când a început să bată mingea. Transparent, deschis, autentic și mai ales devotat familiei sale, point-guardul echipei Dinamo, impresionează la nivel uman prin naturalețe și înțelepciune.

 

Un om asumat, adunând o experiență bogată și de invidiat, Kevin stă în mijlocul colegilor săi, la fiecare antrenament, încurajându-i și susținându-i!

– Sunt foarte multe interviuri cu tine de-a lungul cariereri tale, interviuri care ne arată cine este baschetbalistul Kevin, dar eu aș vrea să dezvăluim suporterilor, astăzi, mai multe despre omul Octavian. De ce Kevin? Și nu John?

– Fratele meu când era mic nu putea pronunța Octavian și îmi zicea Kevi, apoi m-au strigat toți Kevi în cartier, eu însumi mă prezentam așa. A apărut imediat filmul “Singur acasă” cu personajul Kevin. Iar când am ajuns să joc la Sibiu, m-am prezentat Kewy și ceilalți au perceput Kevin și așa a rămas. Acum numele fiului meu e Kevin.

– Care îți este cea mai plină de bucurie sau cea mai vibrantă amintire din copilărie?

– Am plecat o dată la pescuit pe la 14-15 ani cu niște prieteni, trebuia să stăm o zi și ne-am întors după o săptămână. A fost cea mai tare aventură a vieții mele, am trecut fără să vrem granița, am mers cu trenul, ar fi trebuit să ajungem pe lângă Bârlad, am schimbat trenuri, am rămas fără acte, am fost prinși de grăniceri la frontiera cu Republica Moldova. Am stabilit atunci recordul meu de ore nedormite. Evident ca mama s-a panicat a treia, a patra zi, dar tata a liniștit-o. Am făcut tot felul de boacăne când eram mic, am fost la scăldat, la pescuit, prindeam șopârle, le vindeam, așa am făcut primii mei bani.

– Ți-a mai rămas vreo frică după toate aventurile trăite?

– Da, mai multe, dar cea mai importantă, probabil și cea mai banală, e frica de a nu-mi fi trăit viața la potențialul ei maxim, în toată expansiunea ei. Tot timpul nu am fost mulțumit de mine, am căutat să văd, după meciuri, ce nu am făcut bine, și abia în ultimii mei ani am început să le iau mai ușor, mai înțelept. Acum sunt mult mai calm, m-a ajutat și soția mea, ea a fost suportul meu. Am înfruntat de multe ori în copilărie pericole fără să mă gândesc prea mult la ele, dar am fost norocos, am trecut prin ele așa cum am fost norocos în carieră și cu accidentările care m-au ocolit. Am pus-o pe seama materialului genetic.

– De la mama sau de la tata?

– Aș zice că de la tata. El a fost în armată toată viața și a fost sportiv acolo. Participa la competițiile interne.

– Deci ai crescut cu militărie?

Deloc, din contră. Tatăl meu a fost unul dintre cei mai libertini părinți, mi-a oferit chiar prea multe. Eu plecam de acasă pe vremea aia și câte o săptămână, după cum ți-am zis.

– Ai fi zis acum 20 ani că vei juca baschet la nivelul acesta?

– Înainte să ajung să joc profesionist, am avut multe vise, ca orice copil, apoi, pe masură ce am intrat în partea serioasă a lucrurilor, visele s-au estompat, am vrut chiar să mă las, noroc cu fratele meu și poate, cel mai mare fan al meu, care m-a susținut, m-a încurajat și m-a pus să îi promit că nu mă las. Și iată-mă! Fratele meu a fost si cel care m-a sustinut când venise momentul să plec de acasă și părinții mei nu mă lăsau. 

– Acum cred că sunt mândri de tine…?

– Cu siguranță. Este o poveste amuzantă, când am plecat de acasă, primele întrebări ale mamei, când vorbeam la telefon, erau despre cât de des merg la școală, cum merge școala. Apoi când am început să castig bani din baschet, primul lucru întrebat era cum merge baschetul, cum e la antrenamente, cum joc. O vreme a venit și ea la meciuri, apoi, la o accidentare pe teren cand era prezenta, a iesit din sala si nu a mai venit niciodata la niciun meci. 

– Suflet de mamă. Cine te cunoaste cel mai bine dintre toți oamenii? 

– Bună întrebare! Cred că soția mea. Ea e oglinda mea. 

Popa_Calota_2– Am citit că a făcut multe sacrificii, mai ales ale carierei sportive ca să aveți o familie. Dacă astăzi i s-ar oferi jobul visurilor ei, la Vaslui să zicem, cum ar fi, te-ai duce? 

– Da, în prima secundă. 

– O ajuți în casă? Gătești? Speli vasele? 

– Da, dar nu sunt constant în a face asta.  Vara asta, în pandemie, am gătit, am făcut curat, dar mă plictisisem, eram și stresat pentru prima dată gândindu-mă ce voi face după baschet și ea era nemulțumită de mine că nu fac destul curat. Intr-o zi, am comandat un aspirator automat și i-am trimis o poză cu mesajul: “am făcut curat”.

– Copiii tăi fac sport?

– Da, Kevin face baschet la Alpha Sibiu și este înnebunit după baschet, a mers la baby baschet la Costinești și a câștigat și coșul de aur, iar Sofia a cochetat puțin cu baletul, însă cred că acum tinde spre volei. Vom încerca după pandemie, să o ducem la volei. Dar a învățat-o Kevin să arunce la coș. Pentru copii mi se pare extraordinar ce se întâmplă la Costinești, să strângi atâția copii acolo, părinți, să se joace baschet. E o experiență interesantă pentru toată lumea. 

– Când joacă puiul tău, se uită la tine? Așteaptă reacții?

– Da, se uită, așteaptă, dar încerc să mă abțin cât pot de mult. E greu, simt că mulți de pe margine sunt cu ochii pe mine și nu vreau să reacționez. Vorbim după meciuri, îl încurajez, îl îmbunez, îi spun să se bucure de baschet că e copil, însă el e implicat profund și serios.

– Ai 36 de ani, ce vezi când te uiți în urmă? Nostalgie? Bucurie?

 – Aș vrea să pot spune că nu am regrete deloc, dar nu e chiar așa. Dar nu știu dacă toate au depins numai de mine ca ele să nu rămână. Am încercat să mă împac cu mine pentru că am dat și dau tot ce pot, însă mereu rămâne loc de mai mult, de mai bine. Loturile naționale m-au ajutat să joc împotriva unor jucători de calibru, însă am încercat să nu îi privesc nicodată în acest fel când intram pe teren. Am luat fiecare adversar așa cum era.

– Cum ești în vestiar?

– Sunt genul de coleg amuzant care încearcă de fiecare dată să aducă zambetul pe buzele colegilor, să aducă ceva în plus din ce nu s-a adus, fac o glumă, fac haz de necaz, mă hrănesc din asta: când m-am apucat de baschet, pe lângă că eram bun, mi s-a părut extrem de incitant și să fac parte dintr-o echipă, dintr-un grup, era o aventură.

– După atâta experiență, în loturi naționale, în liga națională, câstigând cupă, supercupă, MVP, vin la tine colegii mai tineri să îți ceară sfaturi, să te întrebe diverse chestiuni?

– Da, mă mai întreabă. Mai rar, dar mă mai întreabă. La Dinamo eu vin mereu cu ei la cafea, discutăm, stăm de vorbă, vorbim despre multe teme. Încerc să identific dacă au o problemă, și să îi ajut să o rezolve, o simt ca pe o responsabilitate a mea, mai ales dacă intră în cercul meu apropiat. Încerc să îi încurajez și să le dau sfaturi pentru că eu nu am avut pe cineva la vârsta lor care să îmi mai îndrume pașii sau să îmi dea un sfat. Am fost un autodidact. Citeam, învățam, observam adversarii.

– Aș fi vrut să te întreb dacă joci baschet cu sufletul sau cu mintea, dar am deja o vagă bănuială ce îmi vei răspunde.

– La început am jucat cu sufletul, în ultimul timp am mai început să bag și mintea la mijloc. Baschetul a devenit mai ușor pentru mine pe la 25 de ani. Au fost multe informații venite către mine din multe părți. Abia după ce m-am identificat eu ca jucător, a devenit totul mai simplu.

– Numărul de pe tricou l-ai ales la întâmplare sau a reprezentat ceva?

– Mi-am ales numărul 1 pentru că în perioada aceea îmi doream să fiu numărul unu. Era puțin ego la mijloc, un ego pe care îl alimentam pe teren, chiar dacă în afara terenului nu eram așa. Fratele meu spunea ca sunt Kevin pe teren și Octavian în afara lui. Apoi, a existat o regulă când nu puteau fi numere mai mici de 4 și mi-am mai adăugat un 1, a rezultat 11 cu care am mers înainte toată cariera. 

– Cum vezi sezonul acesta cu virus, adaptări și readaptări?

– Să ne bucurăm că avem baschet. Contextul dat e dificil pentru jucători, întreruperi, refaceri, virus. E atipic și să ne bucurăm că încă putem juca.

– Dacă te-ai putea întoarce în timp și ai putea schimba ceva, care ar fi schimbarea?

– Cum aș începe baschetul mi-aș lua un agent care să mă reprezinte. Primul meu agent a fost la 30 de ani, Cătălin Voiculescu.

– Să câștigi la loterie sau să ai jobul perfect?

– Dacă suma de la loterie merită, atunci loterie.

– La plajă sau la ski?

– Pfff, n-am skiat niciodată, deci la plajă.

– Dacă ar fi să mănânci un singur fel de mâncare pentru restul vieții tale, ce ai alege?

– Aripioare picante.

– Să mergi pe lună cu o navetă spațială sau să călătorești în timp?

– Să călătoresc în timp.

– Ce îți va lipsi cel mai mult sezonul acesta?

– Fanii și nebunia tribunelor.

 

CS Dinamo, 14 decembrie 2020





Program Competitional

Săptămâna 22-28 februarie 2021

Handbal. EHF European League (etapa 9), 23 februarie, ora 19:45: USAM Nimes Gard (Franța) – Dinamo

Handbal. EHF European League (etapa 7, reprogramare), 26 februarie, ora 21:45: Sporting CP (Portugalia) – Dinamo

Volei masculin. Divizia A1, Turneul III (retur), grupa 4, 26-28 februarie, Sala Dinamo. Vineri, 26 februarie, ora 15:00: Dinamo – Arcada Galați. Sâmbătă, 27 februarie: Arcada Galați – U Cluj. Duminică, 28 februarie: Dinamo – U Cluj.

Atletism. Campionatul Național de sală U20, 27-28 februarie, București

Scrimă. Campionatul Național de spadă, 24-25 februarie, București

Agrement Tenis de Masa

Agrement Fitness

ANUNTURI AGREMENT

• O oră în plus la sala de fitness! Începând cu 11 februarie 2021, programul sălii de fitness (de luni până vineri) va fi extins cu încă o oră, astfel: 

Luni – vineri: 7:00 – 21:00

Sâmbătă: 8:00 – 20:00

Duminică: 8:00 – 18:00

Agrement Natație

NOU! Hidrokinetoterapie

Ghid informare

Ghid_informare_DGA

Agrement Tenis

Agrement Atletism

Agrement Fotbal

Vizitatori online

Avem 272 vizitatori online