Cupa României FAN Courier, finală: Dinamo – HC Dobrogea 24-21 (11-10)
Dinamo a demonstrat din nou că este cea mai valoroasă echipă din handbalul masculin românesc. Duminică, 13 septembrie, jucătorii antrenați de Ștefan Constantin și Sebastian Bota s-au impus în finala Cupei României FAN Courier, scor 24-21 cu HC Dobrogea Sud Constanța. La pachet a venit și Supercupa României, ediția 2020.
• Dinamo a câștigat cea de a cincea Cupă a României din istorie (1979, 1982, 1988, 2017, 2020)
• Este cea de a patra Supercupă din palmares (2016, 2018, 2019, 2020)
• Ante Kuduz a fost declarat MVP-ul turneului de la Sf. Gheorghe
• Dan Savenco a primit trofeul pentru cel mai bun apărător
• Humet a avut o evoluție remarcabilă la primul meci oficial pentru Dinamo, cu șase goluri marcate, toate în repriza a doua
Turneul final al Cupei României FAN Courier a fost găzduit de moderna Sală Polivalentă din Sf. Gheorghe în zilele de 12 și 13 septembrie. După ce s-au impus în semifinale cu 22-17 în meciul cu CSM Bacău, dinamoviștii au întâlnit în finală una dintre contracandidatele la șefia internă, HC Dobrogea Sud Constanța. Partida a avut însă istoric doar în prima repriză, încheiată la diferență minimă pentru Dinamo, 11-10. Campionii au început cu o apărare perfectă, bine coordonată în centru de Savenco și Mousavi. Saeid Heidarirad a completat zidul defensiv cu intervenții spectaculoase și eficiente. În atac, Kuduz, Ghionea și Vujic și-au ținut echipa în avantaj permanent pe tabelă. Constanța a replicat în special prin reușitele fostului dinamovist Vitali Komogorov.
Partida s-a rupt în repriza a doua, între minutele 39 și 50, când Dinamo a marcat de șase ori consecutiv, fără să primească gol (chiar și în inferioritate). Humet a intrat excelent pe inter dreapta, Kuduz șu Vujic au făcut în continuare ravagii în atac, iar soarta meciului a fost decisă încă din minutul 51, când tabela arăta 22-16. Un rol decisiv l-a avut apărare, cu un Saeid Heidarirad excelent (inclusiv trei aruncări de la 7 metri apărate).
Dinamo: Heidarirad, Lazăr - Kuduz 6, Humet 6, Vujic 5, Ghionea 4, Negru 1, Shebib 1, Szasz 1, Savenco, Bannour, Hebo, Botea, Gavriloaia, Bizău, Mousavi.
HC DS Constanța: Iancu, Vasile - Nistor 1, Andrei 2, Chikovani 3, Ilie 1, Ersin, Chiuffa, Blazevic, Radojevic 1, Nikolic 5, Șandru 3, Ostace, Simovic, Komogorov 6, Susanu 1.
CS Dinamo, 14 septembrie 2020
Săptămâna 10-16 august 2026
Înot. Campionatul European de la Paris (David Popovici, Denis Popescu), 10-16 august
Atletism. Campionatul European de la Birmingham (Rareș Toader), 10-16 august
Gimnastică. Campionatul European de la Zagreb (Maria Ceplinschi – competiția senioarelor; Aniela Tudor și Ariana Tamași la junioare), 13-16 august
Handbal. Turneu de pregătire în Portugalia: meciuri cu Benfica Lisabona (marți 11 august) și Aguas Santas (joi 13 august)
Fotbal. Cupa României Betano (turul 3), miercuri 12 august, ora 11:00: SC Popești Leordeni - CS Dinamo. CNF Buftea
Rugby. Liga de Rugby Kaufland (etapa 11), vineri 14 august ora 17:00: Dinamo - SC USMV Timișoara. Stadion Florea Dumitrache (TVR Sport)
Fotbal. Liga 2 (etapa 3), sâmbătă ora 11:00: CS Dinamo – Metalul Buzău. Baza Sportivă Daco-Getica București
Fotbal. Superliga Romania (etapa 4), sâmbătă 15 august, ora 21:30: Rapid – Dinamo 1948
Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise. Link informații (AICI)
Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI