Liga Națională, etapa 12 (restanță): CSA Steaua - DINAMO 24-30 (9-11)
Handbaliștii de la Dinamo au terminat turul sezonului 2021-2022 cu o victorie de mare orgoliu, obținută pe terenul marii rivale. Meciul a fost la discreția jucătorilor antrenați de Xavier Pascual, care au condus din primul în ultimul minut. Cu acest succes, Dinamo a încheiat turul pe locul secund, cu 39 de puncte, cu un punct în spatele echipei HC Dobrogea Sud Constanța. Dinamo are însă un meci mai puțin (restanța cu CSM Bacău).
Campioana României a încheiat frumos o săptămână extrem de grea. Pe 12 decembrie, Dinamo a câștigat pe teren propriu meciul cu HC Motor din EHF Champions League (33-29). La nici 48 de ore, sâmbătă, 14 decembrie, trupa alb-roșie a jucat la Baia Mare, cu CS Minaur. Oboseala acumulată și-a spus cuvântul, iar Dinamo a pierdut primul meci din campionat, 29-27 pentru Minaur. Reîntoarsă în București, Dinamo a avut trei zile pentru a pregăti meciul cu Steaua, care a fost unul perfect. Campioana a început cu 4-0 și 5-1, iar mai apoi a controlat jocul.
Dinamo în meciul cu Steaua: Heidarirad, Lazăr - V. Popa, Racoțea 4, Dedu 1, Ghionea 6, Gurbindo 2, Dissinger, Pascual 3, Gavriloaia, Nantes 4, Humet 1, Shebib 3, Militaru, Khairi Nasralla 4, Sorhaindo 2.
Marcatorii dinamoviști din meciul cu CS Minaur: Alex Pascual 7, Humet 5, Gurbindo 4, Sorhaindo 3, Ghionea 3, Nantes 2, Dissinger 2, Militaru 1 au marcat pentru Dinamo.
CS Dinamo, 17 decembrie 2021
Săptămâna 10-16 august 2026
Înot. Campionatul European de la Paris (David Popovici, Denis Popescu), 10-16 august
Atletism. Campionatul European de la Birmingham (Rareș Toader), 10-16 august
Gimnastică. Campionatul European de la Zagreb (Maria Ceplinschi – competiția senioarelor; Aniela Tudor și Ariana Tamași la junioare), 13-16 august
Handbal. Turneu de pregătire în Portugalia: meciuri cu Benfica Lisabona (marți 11 august) și Aguas Santas (joi 13 august)
Fotbal. Cupa României Betano (turul 3), miercuri 12 august, ora 11:00: SC Popești Leordeni - CS Dinamo. CNF Buftea
Rugby. Liga de Rugby Kaufland (etapa 11), vineri 14 august ora 17:00: Dinamo - SC USMV Timișoara. Stadion Florea Dumitrache (TVR Sport)
Fotbal. Liga 2 (etapa 3), sâmbătă ora 11:00: CS Dinamo – Metalul Buzău. Baza Sportivă Daco-Getica București
Fotbal. Superliga Romania (etapa 4), sâmbătă 15 august, ora 21:30: Rapid – Dinamo 1948
Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise. Link informații (AICI)
Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI