Dinamo - Steaua: 26-20
Miercuri, 15 septembrie, în Sala Sporturilor din Chiajna, CSA Steaua a primit vizita echipei Dinamo Municipal Călărași, într-o partidă a eternelor rivale, câștigată de această dată de către echipa dinamovistă care a condus, de altfel, întregul meci.
Partida de astăzi nu a mai avut strălucirea derbiurilor de altă dată, asta însă datorită faptului că meciul s-a disputat între două echipe foarte tinere, fără pretenții prea mari în această ediție de campionat. Totuși, punctele puse în joc au motivat, se pare, într-o destul de mare măsură echipa dinamovistă care, deși nu am mai oferit spectacol, a înțeles să se impună într-o manieră destul de categorică în fața adversarei, adjudecându-și o victorie a cărei adevărată valoare o vom aprecia abia spre sfârșitul acestui campionat.
Săptămâna 10-16 august 2026
Înot. Campionatul European de la Paris (David Popovici, Denis Popescu), 10-16 august
Atletism. Campionatul European de la Birmingham (Rareș Toader), 10-16 august
Gimnastică. Campionatul European de la Zagreb (Maria Ceplinschi – competiția senioarelor; Aniela Tudor și Ariana Tamași la junioare), 13-16 august
Handbal. Turneu de pregătire în Portugalia: meciuri cu Benfica Lisabona (marți 11 august) și Aguas Santas (joi 13 august)
Fotbal. Cupa României Betano (turul 3), miercuri 12 august, ora 11:00: SC Popești Leordeni - CS Dinamo. CNF Buftea
Rugby. Liga de Rugby Kaufland (etapa 11), vineri 14 august ora 17:00: Dinamo - SC USMV Timișoara. Stadion Florea Dumitrache (TVR Sport)
Fotbal. Liga 2 (etapa 3), sâmbătă ora 11:00: CS Dinamo – Metalul Buzău. Baza Sportivă Daco-Getica București
Fotbal. Superliga Romania (etapa 4), sâmbătă 15 august, ora 21:30: Rapid – Dinamo 1948
Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise. Link informații (AICI)
Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI