Un articol de Alexandru Enciu
Dinamo s-a impus cu victorii pe linie la turneul amical de handbal masculin pe care l-a găzduit, timp de trei zile, în Sala Polivalentă din Complexul Sportiv Dinamo. După ce joi au învins Steaua cu 33-27, jucătorii antrenați de Sebastian Bota au depășit la limită, scor 25-24 (12-10), sâmbătă, pe cea de a treia participantă la turneu, CSM Călărași. Fără suedezul Rydergard și sârbul Taskovic, ambii cu mici contuzii după jocul cu Steaua, ”roș-albii” au continuat să se așeze, din punct de vedere tactic, pentru viitorul campionat. Scorul a fost atât de strâns pentru că în dreptul gazdelor s-au adunat 6-7 ratări din situații de singur cu portarul, plus două aruncări de la 7 metri irosite.
Ragot, Șandru și Vrankovic au marcat însă în momente importante, asigurând victoria roș-albilor (cea mai mare diferență în favoarea dinamoviștilor a fost de trei goluri). Până la pauză, Dinamo a rămas și fără alți doi jucători, Mironescu (accidentat) și Savenco (eliminat).
Sebastian Bota (antrenor Dinamo): ”Fiind un turneu amical, am urmărit jocul, nu rezultatele. Pot să spun că în privința meciului cu CSM Călărași nu sunt pe deplin mulțumit, poate că e normal să nu ne găsim relațiile de joc. Sunt șapte jucători noi, avem nevoie de muncă și de răbdare. Se simte o creștere în joc, pentru că sunt jucători valoroși, dar nu se poate face nimic peste noapte”.
Pentru Dinamo au marcat: Ragot 6, Șandru 6, Vrankovic 4, Asoltanei 2, Chiruț 2, Băluț 1, Mironescu 1, Nițu 1, Savenco 1, Mocanu 1.
Rezultate turneu Dinamo
Joi: Dinamo - Steaua 33-27
Vineri: CSM Călărași - Steaua 35-27
Sâmbătă: Dinamo - CSM Călărași 25-24
Clasament final: 1. Dinamo 6p, 2. CSM Călărași 3p, 3. Steaua 0p.
CS Dinamo, 02 august 2014, ora 14:20
Săptămâna 10-16 august 2026
Înot. Campionatul European de la Paris (David Popovici, Denis Popescu), 10-16 august
Atletism. Campionatul European de la Birmingham (Rareș Toader), 10-16 august
Gimnastică. Campionatul European de la Zagreb (Maria Ceplinschi – competiția senioarelor; Aniela Tudor și Ariana Tamași la junioare), 13-16 august
Handbal. Turneu de pregătire în Portugalia: meciuri cu Benfica Lisabona (marți 11 august) și Aguas Santas (joi 13 august)
Fotbal. Cupa României Betano (turul 3), miercuri 12 august, ora 11:00: SC Popești Leordeni - CS Dinamo. CNF Buftea
Rugby. Liga de Rugby Kaufland (etapa 11), vineri 14 august ora 17:00: Dinamo - SC USMV Timișoara. Stadion Florea Dumitrache (TVR Sport)
Fotbal. Liga 2 (etapa 3), sâmbătă ora 11:00: CS Dinamo – Metalul Buzău. Baza Sportivă Daco-Getica București
Fotbal. Superliga Romania (etapa 4), sâmbătă 15 august, ora 21:30: Rapid – Dinamo 1948
Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise. Link informații (AICI)
Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI