Liga Națională, finala (meci 3): Steaua – Dinamo 19-22 (13-10)
Handbaliștii de la Dinamo au cucerit pentru al treilea an consecutiv titlul național, al 15-lea din istorie, după ce s-au impus cu 2-1 la general în finala cu Steaua. Partida decisivă a avut loc la Chiajna, pe 31 mai, și a fost adjudecată de jucătorii antrenați de Ștefan Constantin și Ionel Ene cu 22-19, la capătul unui meci tensionat, decis în ultimele minute. Portarul Saeid Heidaridad a făcut un meci fabulos, cu 23 de intervenţii şi un procentaj de 56%.
Dinamo încheie en-fanfare un sezon în care a trecut prin toate stările. A început tare, cu victorii pe linie în campionat, apoi a trecut prin chinurile Ligii Campionilor, care s-au resimțit și în Liga Zimbrilor. La un moment dat, Dinamo ajunsese pe locul 7 în clasament. Au plecat jucători – Novak Boskovic (singurul stângaci la linia de 9 metri), portarul Ionuț Irimuș, iar Milan Sajin nu a putut fi folosit toată partea a doua a sezonului din cauza unei accidentări (problemele medicale au fost permanente). Așa se face că la finală, Dinamo abia a putut prezenta 14 jucători, dintre care un tânăr debutant, Mihai Dima. Schimbarea băncii tehnice vine și ea în același context al frământărilor din acest sezon.
Plecarea lui Ionuț Irimuș a scos însă la rampă un portar excelent, care a avut o contribuție esențială la calificarea în finală și la câștigarea titlului: Saeid Heidarirad.
Meciul decisiv cu Steaua a avut tensiunea unei finale adevărate. Dinamo a început cu o apărare bună, eficientă, dar cu un atac precipitat, care le-a permis gazdelor să se desprindă la 9-4 (min. 17). De acolo a început o cursă lungă de urmărire, pe care alb-roșiii au finalizat-o în minutul 43, la 16-16. De remarcat că în repriza a doua Steaua a marcat numai 6 goluri, iar din minutul 37 până la final (mai exact 23 de minute) a punctat de numai trei ori!
Ultimul egal din partidă a fost în minutul 57, la scorul de 19-19. De acolo, Gayduchenko a punctat pentru avans, Mocanu pentru desprinderea la două goluri, iar Mironescu a dat lovitura finală.
Dinamo: Heidarirad, Grigoraș - Descat 6, Mironescu 5, Komogorov 4, Gayduchenko 2, A. Esteki 2, Mocanu 2, Bera 1, Savenco, Mousavi, Gavriloaia, Șandru, Dima. Antrenori: Ștefan Constantin și Ionel Ene
Pentru Steaua au marcat: Mihalcea 6, Georgescu 3, Vegar 2, Johansson 2, Bizău 2, Roşu 1, Vujic 1, Florea 1, Kostadinovic 1.
Pentru handbalilștii de la Dinamo începe o scurtă vacanță bine meritată. De câțiva jucători ne vom despărți, alții le vor lua locul. Important este ca echipa să rămână acolo unde îi este locul: pe cea mai înaltă treaptă!
Fotografii: Răzvan Păsărică - sportpictures.eu
CS Dinamo, 1 iunie 2018
23-29 ianuarie 2023
Baschet. LNBM Mozzart (etapa 18), sâmbătă, 28 ianuarie, ora 18:30: Dinamo – ABC Athletic Constanța. Sala Dinamo
Volei feminin. Divizia A1 (etapa 14), miercuri, 25 ianuarie, ora 19:00: FC Argeș - Dinamo
Volei feminin. Divizia A1 (etapa 15), duminică, 29 ianuarie, ora 15:00: Dinamo – CSM Târgoviște. Sala Dinamo
Volei masculin. Divizia A1 (etapa 14), sâmbătă, 28 ianuarie, ora 14:00: Știința București – Dinamo. Arena Romsilva Știința București
Polo. Cupa României la feminin (turneul II), 27-29 ianuarie, Bazinul Otopeni
Tir. Cupa Mondială de la Jakarta, 28 ianuarie (pușcă 10 m feminin), Indonezia