Liga Campionilor, etapa 6: Abanca Ademar Leon - Dinamo 32-29 (18-15)
După două săptămâni de pauză, Dinamo a avut ritm la Leon, jocul a fost mai bun decât cel de la București, din urmă cu trei săptămâni, dar victoria a revenit tot echipei spaniole. Ionuț Irimuș, cu intervenții foarte bune în poartă, Vadim Gayduchenko (8 goluri, prestație foarte bună), Descat și Sajad Esteki (ambii cu câte 5 reușite) au ținut echipa în joc până în ultimul minut.
În prima repriză, Dinamo a avut unele probleme în apărare, astfel că echipa spaniolă a găsit destul de ușor culoare spre poarta apărată de Irimuș. Exceptând primele 10 minute (în minutul 6, antrenorul Eliodor Voica solicitase deja time-out), în atac lucrurile au stat destul de bine. Diferența maximă a primei reprize a fost de cinci goluri, 18-13 (min. 29), dar până la pauză Dinamo a mai înscris de două ori prin Vadim Gayduchenko.
La reluare, în doar câteva minute alb-roșiii au comprimat diferența la un gol, 19-18 și mai apoi 21-20 (parțial de 4-2), dar Ademar a preluat din nou inițiativa, distanțându-se la 27-22.
Au urmat din nou momente bune pentru Dinamo. Saied Heidarirad a parat o aruncare de la 7 metri, apoi Irimuș a scos la rându-i câteva atacuri din situație de ”unu-la-unu” (ulterior și o aruncare de la 7 metri). Mocanu, Gayduchenko și Descat au înscris, iar meciul s-a strâns din nou.
Cu două minute și jumătate înainte de final, Dinamo a avut pentru prima dată șansa egalării, dar Allahkaram Esteki, cel care înscrisese pentru 29-28, a aruncat la poartă sub presiunea unui amenințări de joc pasiv, mingea fiind parată ușor de portarul Cupara. Echipa spaniolă a profitat și a rămas în avantaj pe tabelă. Cu 50 de secunde înainte de final, Ademar conducea cu numai un gol, dar a gestionat bine timpul rămas și și-a securizat victoria.
Dinamo: Irimuș, Heidarirad, Grigoraș - Gayduchenko 8, S. Esteki 5, Descat 5, Komogorov 3, Mocanu 3, A. Esteki 2, Boskovic 1, Gavriloaia 1, Mironescu 1, Șandru, Mousavi, Sajin, Bera.
Pentru Ademar Leon au înscris: Fernandez Sanchez 9, Vieyra 6, Lopez Alvarez 5, Costoya 3, Simonet 3, Fernandez Alonso 2, Fernandez Fernandez 2, Marques 2.
Joi, 9 noiembrie, Dinamo joacă acasă cu Skjern (Danemarca), de la ora 19:00.
CS Dinamo, 04 noiembrie 2017
Săptămâna 10-16 august 2026
Înot. Campionatul European de la Paris (David Popovici, Denis Popescu), 10-16 august
Atletism. Campionatul European de la Birmingham (Rareș Toader), 10-16 august
Gimnastică. Campionatul European de la Zagreb (Maria Ceplinschi – competiția senioarelor; Aniela Tudor și Ariana Tamași la junioare), 13-16 august
Handbal. Turneu de pregătire în Portugalia: meciuri cu Benfica Lisabona (marți 11 august) și Aguas Santas (joi 13 august)
Fotbal. Cupa României Betano (turul 3), miercuri 12 august, ora 11:00: SC Popești Leordeni - CS Dinamo. CNF Buftea
Rugby. Liga de Rugby Kaufland (etapa 11), vineri 14 august ora 17:00: Dinamo - SC USMV Timișoara. Stadion Florea Dumitrache (TVR Sport)
Fotbal. Liga 2 (etapa 3), sâmbătă ora 11:00: CS Dinamo – Metalul Buzău. Baza Sportivă Daco-Getica București
Fotbal. Superliga Romania (etapa 4), sâmbătă 15 august, ora 21:30: Rapid – Dinamo 1948
Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise. Link informații (AICI)
Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI