Liga Campionilor, etapa 2: Dinamo - RK Gorenje Velenje 26-27 (10-9)
Handbaliștii de la Dinamo au înregistrat al doilea eșec în Grupa C a Ligii Campionilor, de data aceasta într-un meci susținut pe teren propriu în fața a 1.500 de spectatori. Meciul a fost frumos, a avut un ritm bun, iar soarta lui a fost decisă în ultimele minute, când Dinamo ar fi putut spera măcar la un egal.
Campioana României a început în forță. Cu o apărare excelentă și cu Irimuș în formă - portarul dinamovist a ținut să fie pe teren în pofida faptului că a suferit o luxație la degetul mare de la mâna stângă la antrenamentul de vineri -, Dinamo s-a distanțat la 5-1. Alb-roșiii au avut șansa de a se desprinde la cinci goluri, dar Gavriloaia a fost ghicit de portarul Ferlin la un contraatac de ”unu la unu”. În loc de 6-1, s-a făcut 5-4, iar jocul s-a echilibrat. Dinamo a intrat totuși la pauză cu avantaj de un gol.
În partea a doua, Gorenje a recuperat mingi importante în apărare și a reușit să se desprindă la trei goluri, 18-15 (min. 43). Un forcing de două minute al dinamoviștilor a întors rezultatul: 19-18 pentru alb-roșii, care au început din nou să spere.
Finalul a fost pe muchie de cuțit. Dinamo a avut șansa ei, dar Gorenje s-a dovedit o echipă matură, care a știut să rămână în avantaj pe tabelă. Principalul marcator al echipei antrenate de Eliodor Voica și Sebastian Bota a fost Descat cu 6 goluri.
Per ansamblu, evoluția campionilor României a fost mai bună decât cea din prima etapă, de la Skjern. Pentru Dinamo urmează meciul de acasă cu Kadetten Schaffhausen (Elveția), miercuri 27 septembrie, ora 19:00.
Dinamo: Irimuș, Grigoraș, Heidarirad - Descat 5, Gayduchenko 5, Sajad Esteki 4, Komogorov 3, Mocanu 3, Gavriloaia 2, Allahkaram Esteki 2, Boskovic 1, Mironescu 1, Bera, Sajin, Mousavi.
Pentru Gorenje au marcat: Brumen 8, Medved 5, Cehte 3, Ovnicek 3, Grebenc 3, Verdinek 2, Golcar 1, Markotic 1, Pejovic 1.
CS Dinamo, 23 septembrie 2017
Săptămâna 10-16 august 2026
Înot. Campionatul European de la Paris (David Popovici, Denis Popescu), 10-16 august
Atletism. Campionatul European de la Birmingham (Rareș Toader), 10-16 august
Gimnastică. Campionatul European de la Zagreb (Maria Ceplinschi – competiția senioarelor; Aniela Tudor și Ariana Tamași la junioare), 13-16 august
Handbal. Turneu de pregătire în Portugalia: meciuri cu Benfica Lisabona (marți 11 august) și Aguas Santas (joi 13 august)
Fotbal. Cupa României Betano (turul 3), miercuri 12 august, ora 11:00: SC Popești Leordeni - CS Dinamo. CNF Buftea
Rugby. Liga de Rugby Kaufland (etapa 11), vineri 14 august ora 17:00: Dinamo - SC USMV Timișoara. Stadion Florea Dumitrache (TVR Sport)
Fotbal. Liga 2 (etapa 3), sâmbătă ora 11:00: CS Dinamo – Metalul Buzău. Baza Sportivă Daco-Getica București
Fotbal. Superliga Romania (etapa 4), sâmbătă 15 august, ora 21:30: Rapid – Dinamo 1948
Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise. Link informații (AICI)
Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI