Noutăți:
Română (România)English (United Kingdom)
Home Handbal masculin Handbal. Liga Națională, sezonul 2014-2015. Primul pas spre podium

Handbal. Liga Națională, sezonul 2014-2015. Primul pas spre podium

Un articol de Florin Vasiliu (foto – Mihai Meacșu)

Dinamo București - Universitatea Politehnica Timișoara 26-24 (15-8). Etapa 1

Hand.Vrankovic.jpgDinamo București şi Poli Timișoara s-au întâlnit vineri în primul meci din prima etapă a Ligii Naționale de handbal. Cele două au deschis balul sezonului 2014/2015, care se anunță unul foarte interesant, toate formațiile întărindu-se considerabil, mai ales cu jucători străini. Meciul disputat în Sala Polivalentă Dinamo a fost unul foarte disputat, dar emoțiile debutului şi-au pus amprenta pe evoluțiile ambelor echipe, care au alternat fazele spectaculoase cu cele în care au greșit copilărește.

Prima repriza a aparținut formației gazdă. Până în minutul 16 s-a mers cap la cap (scor 5-5), dar timișorenii nu au reușit să conducă în niciun moment pe tabela de marcaj. Graţie unei apărări mai exacte, bine condusă de experimentatul Rydergard şi intervențiilor portarului Irimuş, alb roşii se desprind, marcând pe contraatac şi faza a doua, punând până la pauză între ei şi adversar un avantaj liniștitor de 7 goluri. De remarcat şi jocul bun al tânărului inter dreapta Vrankovic (foto / 5 goluri, 6 şuturi). Iată evoluția scorului în această primă parte a jocului: 3-2 (min 5); 4-4 (min 8); 5-5 (min 16); 8-6 (min 20); 12-7 (min 27); 15-8 (min 29) scor la pauză.

Chiar dacă toată lumea aștepta un adevărat galop de sănătate al formației din Ştefan cel Mare, repriza a doua avea să aparțină oaspeților, care au revenit în joc profitând de relaxarea prematură a adversarilor. Menținând sistemul defensiv 6-0, timișorenii  s-au apărat mult mai agresiv, întâmpinând în permanenţă interii dinamoviști, protejând mult mai atent poarta în care Stănescu (inspirat introdus în repriza a doua) a avut intervenții foarte bune. Greșelile neforțate i-au privat în două rânduri să reducă diferența la un singur gol, spre disperarea tehnicianului Constantin Ştefan. Experiența şi valoarea au făcut însă diferența pe final, când jucătorii dinamoviști s-au dezmeticit şi au reușit să câștige un meci care, trebuie să recunoșteam, ne-a dat mari emoții. De remarcat în această parte a jocului şi Asoltanei, care s-a dovedit a fi o mână sigură, cu un bagaj tehnic deosebit, execuțiile sale încântând publicul spectator. Interul dreapta Grigoraș a fost cel mai bun jucător al oaspeților, el reușind să înscrie nu mai puțin de 8 goluri. Evoluția scorului în repriza a doua: 17-11 (min 35); 18-14 (min 40); 21-18 (min 45); 22-20 (min 48); 24-21 (min 51); 25-23 (min 56); 26-24 (min 59) scor final.

Marcatori: Vrankovic 7 goluri; Asoltanei 6 g; Ragot 3 g; Savenco 3 g; Chiruţ 2 g; Şandru 2 g; Mocanu 2 g; Niţu 1 g.

Suntem siguri că jucătorii noștri au depășit tracul debutului de campionat şi că etapa următoare, în deplasarea de la Bacău, vor arăta adevărata lor valoare în lupta cu o contracandidată la podium.

CS Dinamo, 30 august 2014, ora 12:50

Program Competitional

Săptămâna 10-16 august 2026

Înot. Campionatul European de la Paris (David Popovici, Denis Popescu), 10-16 august

Atletism. Campionatul European de la Birmingham (Rareș Toader), 10-16 august

Gimnastică. Campionatul European de la Zagreb (Maria Ceplinschi – competiția senioarelor; Aniela Tudor și Ariana Tamași la junioare), 13-16 august

Handbal. Turneu de pregătire în Portugalia: meciuri cu Benfica Lisabona (marți 11 august) și Aguas Santas (joi 13 august)

Fotbal. Cupa României Betano (turul 3), miercuri 12 august, ora 11:00: SC Popești Leordeni - CS Dinamo. CNF Buftea

Rugby. Liga de Rugby Kaufland (etapa 11), vineri 14 august ora 17:00: Dinamo - SC USMV Timișoara. Stadion Florea Dumitrache (TVR Sport)

Fotbal. Liga 2 (etapa 3), sâmbătă ora 11:00: CS Dinamo – Metalul Buzău. Baza Sportivă Daco-Getica București

Fotbal. Superliga Romania (etapa 4), sâmbătă 15 august, ora 21:30: Rapid – Dinamo 1948

Academia de Inot Dinamo

Agrement Fitness

Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise

 banner_carusel_mic_SGG

 Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschiseLink informații (AICI)

Hidrokinetoterapie

Initiere/Agrement Tenis

Platforma e-Consultare

banner_carusel_mic_e_consultare

Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI

IA ATITUDINE

2_InfoCons

Vizitatori online

Avem 264 vizitatori online