Un articol de Florin Vasiliu
Dinamo Bucureşti - A. C. S. Potaissa Turda
Noul sistem de desfășurare a Ligii Naționale de handbal, cu play-off şi play-out la sfârșitul sezonului regulat, face ca returul acestei competiții să înceapă mai devreme. Etapa cu numărul XII (prima din retur) aduce faţă în faţă revelațiile turului, Dinamo București şi ACS Potaissa Turda. Echipa bucureșteană, mult schimbată faţă de campionatul trecut când se lupta pentru evitarea retrogradării, a avut un parcurs bun, înclinând steagul doar în faţa campioanei (H. C. M. Constanţa) şi vicecampioanei (Știința Bacău) şi terminând la egalitate cu Turda şi C S Caraş-Severin, toate aceste partide disputându-se în deplasare. Pe propriul teren, în noua şi moderna sală polivalentă din cadrul Complexului Sportiv Dinamo, susținuți de proprii suporteri al căror număr a crescut de la meci la meci (semn că handbalul dinamovist şi performanţele lui sunt încă apreciate de fanii din Şos. Ştefan cel Mare), alb roșii nu au cedat niciun punct. Locul IV ocupat în acest moment este un loc onorabil pentru o echipă cu mulți jucători noi şi ne dă mari speranțe pentru retur şi play off.
A. C. S Potaissa Turda este surpriza turului şi ocupă locul II, la egalitate de puncte cu prima clasata H. C. M Constanţa, constănțenii având un golaveraj mai bun. Echipa de pe malul Arieșului a trecut prin momente dificile, fiind la un pas să nu se înscrie în campionat din motive financiare, dar a trecut cu brio peste aceste obstacole şi a uimit toți specialiștii reușind să termine neînvinsă prima parte a campionatului.
Dinamo începe returul fără Cosmin Capotă şi Bogdan Fuică, tinerii noștri jucători fiind împrumutați la CSM București. Până la ora desfășurării meciului se speră şi în recuperarea golgheterului Ciprian Şandru, care a suferit o entorsă la unul din antrenamentele din această săptămână. Turda, care s-a întărit şi cu interul dreapta Daniel Mureşan (de la Energia Tg. Jiu), are întreg lotul valid şi vine decisă să-şi păstreze invincibilitatea. Foarte hotărați şi fermi sunt şi băieții noștri care nu doresc să piardă pe propriul teren.
Se anunță o partidă echilibrată, dar şi spectaculoasă, între două echipe care au ca obiectiv clasarea pe locurile fruntașe, care asigură participarea în cupele europene, cu loturi apropiate valoric, cu antrenori tineri şi ambițioși adepți ai unui handbal modern (atât Horaţiu Gall cât şi Sebastian Bota sunt buni cunoscători ai handbalului german unde au evoluat mai mulți ani). Vineri, 06.12.2013, cu începere de la ora 18:00, la sala Dinamo, vă așteptăm în număr cât mai mare pentru a ne susține şi încuraja favoriții. Le ținem pumnii strânși şi le urăm multă baftă!
CS Dinamo, 5 decembrie 2013, ora 2045
Săptămâna 31 august - 6 septembrie 2026
Fotbal. Cupa României, miercuri 2 septembrie, ora 19:00: Sporting Liești - Dinamo 1948
Handbal. Liga Zimbrilor (etapa 1), joi 3 septembrie, ora 18:00: CSM Constanța – Dinamo
Rugby. Liga de Rugby Kaufland (etapa 12), vineri 4 septembrie, ora 11:00: Steaua – Dinamo. Stadion Ghencea. TVR Sport
Fotbal. Superliga Romania (etapa 8), sâmbătă 5 septembrie, ora 20:30: FC Dinamo – FCSB. Stadion Arcul de Triumf
Fotbal. Liga 2 Casa Pariurilor (etapa 6), sâmbătă 5 septembrie, ora 11:00: Unirea Slobozia – CS Dinamo. Stadion 1 Mai - Slobozia
Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise. Link informații (AICI)
Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI