Dinamo București - Energia Pandurii Tg. Jiu
Programat a se disputa inițial în data de 30.01.2014, meciul dintre C. S. Dinamo București şi Energia Pandurii Tg. Jiu a fost amânat din cauza condițiilor meteo nefavorabile care au făcut imposibilă deplasarea oaspeților, dar şi a brigăzii de arbitri. Astfel, unul dintre cele mai atractive meciuri ale etapei a XV-a din cadrul Ligii Naționale de handbal se va desfășura sâmbătă, 1 februarie 2014, cu începere de la ora 1200, la sala Dinamo. Se anunță un meci foarte echilibrat între două vecine în clasament (Dinamo - locul IV, 29 puncte; Pandurii - locul V, 27puncte), formaţii care pun bază pe faza de apărare. Din punct de vedere al golaverajului, ambele formații au primit până acum câte 363 de goluri, cu un plus pentru alb roșii care au marcate 371 de goluri faţă de cele 360 ale oaspeților.
În etapa precedentă nici una din cele două formații nu a jucat la adevăratul potențial, Dinamo câștigând greu cu Caraş Severin (21-20), iar gorjenii impunându-se graţie portarului Antonaru în faţa Minaurului (24-22). Interesant se anunță şi duelul între golgheterii celor două formații, prieteni şi colegi la echipa națională: Şandru (93 goluri) şi Acatrinei (98 goluri), care, de altfel, ocupă și primele 2 locuri ale clasamentului golgheterilor din campionat.
Aşa cum declară şi antrenorul oaspeților Liviu Andrieş ,"va fi un meci care pe care", ambele echipe dorind să-şi asigure un loc cât mai bun în clasament înaintea play-off-ului.
Antrenorii dinamoviști Seba Bota şi Ene Ionel, coordonați de directorul tehnic Ion Mocanu, au avut discuții cu jucătorii şi au pregătit minuțios această partidă şi speră ca tot lotul să fie valid. Suntem siguri că alb-roșii se vor mobiliza exemplar şi puternic susținuți din tribune vor face un meci foarte bun.
Fortza Dinamo! SUCCES BĂIEŢI!
Autorul articolului: Florin Vasiliu - CS Dinamo, 31 ianuarie 2014, ora 1045
Săptămâna 4-10 mai 2026
Volei masculin. Divizia A1, FINALA (meci 1), luni 4 mai, ora 18:00: Dinamo – CS Arcada Galați. Sala Dinamo
Volei masculin. Divizia A1, FINALA (meci 2), marți 5 mai, ora 18:00: Dinamo – CS Arcada Galați. Sala Dinamo
Baschet. LNBM, play-off sferturi (meci 5), miercuri 6 mai, ora 18:00: Dinamo – Rapid. Sala Dinamo
Handbal. Liga Națională (etapa 21), joi 7 mai, ora 15:00: SCM Politehnica Timișoara – Dinamo
Rugby. Liga de Rugby Kaufland (etapa 5), vineri 8 mai, ora 16:00: Dinamo – Steaua. Stadion Florea Dumitrache Dinamo (anulat / omolagat cu 5-0 pentru Dinamo)
Fotbal. Liga 2, play-out (etapa 7), sâmbătă 9 mai, ora 11:00: CS Dinamo – ASA Târgu Mureș. CNF Buftea
Fotbal. Superliga Romania, play-off (etapa 8), duminică 10 mai, ora 19:00: Dinamo - FC Argeș. Stadionul Național Arcul de Triumf
În vederea efectuării unor lucrări de amenajare a spațiilor exterioare, necesare fluidizării circulației auto în Complexul Sportiv DINAMO București, în perioada 06.05 - 08.05.2026 vom restricționa accesul autoturismelor din strada Barbu Văcărescu.
Mulțumim pentru înțelegere!