Un articol de Florin Vasiliu
H.C.M. Minaur Baia Mare - C.S. Dinamo București 37-30 (19-16)
H.C.M. Minaur Baia Mare - C.S. Dinamo București, un derby cu tradiție al handbalului românesc, a ținut capul de afiș al etapei cu numărul 20 a Ligii Naționale. Din păcate, băieții noștri au trebuit să se recunoască învinși la capătul unui meci foarte spectaculos, desfășurat într-un ritm alert, cu foarte multe goluri. Minaur, cu o nouă conducere tehnică (Adi Popovici antrenor principal, director tehnic antrenorul emerit Lascăr Pană), puternic susținuți din tribune, a început în forță partida şi în minutul 7 scorul era 4-0. Simţind degringolada din jocul echipei, Sebastian Bota a cerut time out şi Dinamo a marcat pentru prima dată în minutul 8. A urmat o nouă perioadă de joc bună a gazdelor, iar scorul a devenit 8-1 în minutul 12. Uşor, meciul s-a echilibrat şi alb roșii au avut o tresărire de orgoliu. Ei au marcat de patru ori consecutiv, reușind să se apropie la două goluri în minutul 25 (14-12). Iată evoluția scorului în prima repriză: 4-0 (min. 7); 8-1 (min. 12); 14-8 (min. 21); 14-12 (min. 25); 19-16, scor la pauză.
Chiar dacă dinamoviștii au intrat mult mai motivați în repriza secundă, la cârma partidei s-au aflat tot gazdele, care au avut o apărare avansată foarte agresivă, au recuperat mingi şi au înscris pe contraatac. Minaur și-a luat astfel revanșa (în tur Dinamo s-a impus cu 31-23) şi a câștigat meritat cu scorul de 37-30. Evoluţia scorului în repriza a doua: 19-17 (min. 31); 21-18 (min. 34); 24-18 (min. 36); 25-22 (min. 40); 30-23 (min. 46); 35-26 (min. 56); 37-28 (min. 59); 37-39 (min. 60, scor final).
Din tabăra noastră s-au remarcat Nicolae, autor a 7 goluri, şi Răzvan Răpciugă, 5 goluri. O evoluție de excepție a avut şi noul căpitan al băimărenilor Andrei Grasu, care a marcat 12 goluri .
Marcatori: Nicolae 7 goluri, R. Răpciugă 5, Mocanu 5, Mironescu 3, Purcărea 3, Şandru 2, Băluţ 2, Savenco 2, Chiruţ 1.
Săptămâna 31 august - 6 septembrie 2026
Fotbal. Cupa României, miercuri 2 septembrie, ora 19:00: Sporting Liești - Dinamo 1948
Handbal. Liga Zimbrilor (etapa 1), joi 3 septembrie, ora 18:00: CSM Constanța – Dinamo
Rugby. Liga de Rugby Kaufland (etapa 12), vineri 4 septembrie, ora 11:00: Steaua – Dinamo. Stadion Ghencea. TVR Sport
Fotbal. Superliga Romania (etapa 8), sâmbătă 5 septembrie, ora 20:30: FC Dinamo – FCSB. Stadion Arcul de Triumf
Fotbal. Liga 2 Casa Pariurilor (etapa 6), sâmbătă 5 septembrie, ora 11:00: Unirea Slobozia – CS Dinamo. Stadion 1 Mai - Slobozia
Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise. Link informații (AICI)
Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI