C.S.M. Bucureşti vs. Dinamo Bucureşti: 30-36 (9-15)
Într-o admosfera de mare meci, sutele de spectatori care au umplut tribunele Sălii Floreasca, aducându-ne aminte de marile derbiuri ale anilor 70-80 dintre Dinamo şi Steaua, au avut ce să vadă: o partidă în care echipa lor favorită, Dinamo, nu numai că a învins de o manieră categorică, dar a reuşit să facă şi spectacol.
Dinamoviştii au început în forţă iar în minutul 20 conduceau deja cu un categoric 10-5. La pauza scorul era de 15-9 în favoarea elevilor antrenorilor Bota şi Ene, şi ne aşteptam la un scor fluviu în partea a doua a jocului.
Antrenorul CSM-ului, Ion Mocanu, a reuşit, în pauză, să-şi ordoneze echipa care a intrat în a doua repriză mai hotărâtă să-şi joace şansa iar în minutul 43 scorul a ajuns ajuns la 20-19 pentru Dinamo. CSM-ul nu a avut însă cum să ţină ritmul din primele minute ale reprizei a II-a pe parcursul întregii reprize şi Dinamo a reuşit, în felul acesta, să termine în forţă un meci pe care l-a dominat de la un capăt la altul.
Cu această echipă care sigur mai poate creşte, Dinamo poate urca în clasament locuri importante în etapele rămase până la finalul campionatului.
Autorul articolului şi foto: Mihai Neacşu – CS Dinamo, 11 februarie 2013, ora 1200
Săptămâna 21-27 septembrie 2026
Fotbal. Liga 2 Casa pariurilor (etapa 8), marți 22 septembrie, ora 20:00: FC ASA Târgu Mureș – CS Dinamo. Stadion Trans-Sil
Baschet. FIBA Europe Cup (calificări / tur), miercuri 23 septembrie, ora 21:30: KB Peja (KOS) – CS Dinamo
Handbal. Liga Națională (etapa 3), vineri 25 septembrie, ora 18:00: ACS HC Buzău – Dinamo. Sala Romeo Iamandi
Rugby. Liga de Rugby Kaufland (FINALA), sâmbătă 26 septembrie, ora 15:00: Dinamo – SCM USV Timișoara. Stadion Arcul de Triumf
Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise. Link informații (AICI)
Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI