Un articol de Florin Vasiliu (foto – Mihai Neacșu)
H.C. Odorhei - C.S. Dinamo București 31-24 (14-10)
În primul meci din grupa 4-6 a play off-ului Ligii Naționale de handbal, C.S. Dinamo București a pierdut în deplasare în faţa celor de la H.C. Odorhei cu scorul de 31-24. Echipa gazdă a câştigat astfel trei puncte importante pentru ocuparea locului IV în clasamentul final, loc ce îi conferă dreptul de a evolua în Cupa Challenge. Dinamoviștii au evoluat mult mai bine decât în partida disputată în returul sezonului regulat şi au dat o replică puternică redutabilului adversar. Ei au controlat prima parte a jocului, dar au cedat pe final şi au permis gazdelor să intre la pauză cu un avantaj de patru goluri: 14-10.
În repriza a doua, alb-roşiii au simţit că pot mai mult, au forţat şi s-au apropiat la un gol (16-15). Din păcate, ratările şi multele inexactități şi-au spus din nou cuvântul şi au cedat la o diferență poate prea mare faţă de realitatea din teren. O evoluţie bună au avut în această partidă interul stânga Ciprian Şandru şi portarul Darius Makaria.
Următorul meci din grupă se va disputa miercuri, 14 mai, în sala Dinamo, când vom întâlni Energia Pandurii Tg. Jiu.
CS Dinamo, 09 mai 2014, ora 16:00
Săptămâna 10-16 august 2026
Înot. Campionatul European de la Paris (David Popovici, Denis Popescu), 10-16 august
Atletism. Campionatul European de la Birmingham (Rareș Toader), 10-16 august
Gimnastică. Campionatul European de la Zagreb (Maria Ceplinschi – competiția senioarelor; Aniela Tudor și Ariana Tamași la junioare), 13-16 august
Handbal. Turneu de pregătire în Portugalia: meciuri cu Benfica Lisabona (marți 11 august) și Aguas Santas (joi 13 august)
Fotbal. Cupa României Betano (turul 3), miercuri 12 august, ora 11:00: SC Popești Leordeni - CS Dinamo. CNF Buftea
Rugby. Liga de Rugby Kaufland (etapa 11), vineri 14 august ora 17:00: Dinamo - SC USMV Timișoara. Stadion Florea Dumitrache (TVR Sport)
Fotbal. Liga 2 (etapa 3), sâmbătă ora 11:00: CS Dinamo – Metalul Buzău. Baza Sportivă Daco-Getica București
Fotbal. Superliga Romania (etapa 4), sâmbătă 15 august, ora 21:30: Rapid – Dinamo 1948
Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise. Link informații (AICI)
Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI