Un articol de Florin Vasiliu (foto - Mihai Neacșu)
Dinamo București - SCM CH CSU Politehnica Timișoara 30-26 (16-10)
Dinamo a câștigat primul meci din semifinala Ligii Naționale de handbal. Adversarul Poli Timișoara nu a rezistat presiunii impuse de câini decât în prima parte a jocului. Din minutul 17, alb roșiii au preluat inițiativa și s-au distanțat pe tabela de marcaj. Cu absențe notabile în lot, oaspeții au fost nevoiți să improvizeze și au încercat să-și surprindă adversarul, dar experiența și-a spus cuvântul. Defensiva a fost punctul forte al dinamoviștilor care au închis culoarele către poartă, bine apărată de Irimus.
Doar internaționalul Grigoraş a reușit să marcheze din toate pozițiile. Aruncările năucitoare ale interului dreapta timișorean au limitat proporțiile scorului. Simțind superioritatea evidentă a adversarului, antrenorul bănățenilor a trimis în teren tinerii jucători mai puțin folosiți în acest sezon, aceștia arătând că Timișoara are un viitor frumos. La rândul său, Eliodor Voica a rulat întreg lotul în repriza secundă, mai puțin Vancea, în continuare cu probleme medicale. Cei doi tehnicieni și-au menajat o parte din jucători, pregătind deja tactic înfruntarea din meciul doi, care se va desfășura în orașul de pe Bega. Timișorenii nu au pierdut puncte pe propriul teren decât în fața lui Dinamo și atunci doar datorită unei aruncări de excepție a lui Vrankovic, care a reușit să înscrie după fluierul final din lovitură liberă. Cu o evoluție bună și exactă, Dinamo are puterea să se califice în finală după meciul doi.
Evoluţia scorului: 3-1 min 5; 8 – 8 min 17; 10 – 8 min 20; 13 - 8 min 26; 16 – 10 min 30; 18 – 13 min 35; 19 – 15 min 40; 22 – 17 min 45; 26 – 20 min 50; 28 – 23 min 56; 30 – 26 min 60.
Marcatori: Vrankovic 8 goluri; Zulfic 6 g (3/7 m); Asoltanei 6 g (2/7 m); Şandru 4 g; Savenco 2 g; Ragot 2 g; Câmpan 1 g; Diaw 1 g.
CS Dinamo, 09 mai 2016
Săptămâna 10-16 august 2026
Înot. Campionatul European de la Paris (David Popovici, Denis Popescu), 10-16 august
Atletism. Campionatul European de la Birmingham (Rareș Toader), 10-16 august
Gimnastică. Campionatul European de la Zagreb (Maria Ceplinschi – competiția senioarelor; Aniela Tudor și Ariana Tamași la junioare), 13-16 august
Handbal. Turneu de pregătire în Portugalia: meciuri cu Benfica Lisabona (marți 11 august) și Aguas Santas (joi 13 august)
Fotbal. Cupa României Betano (turul 3), miercuri 12 august, ora 11:00: SC Popești Leordeni - CS Dinamo. CNF Buftea
Rugby. Liga de Rugby Kaufland (etapa 11), vineri 14 august ora 17:00: Dinamo - SC USMV Timișoara. Stadion Florea Dumitrache (TVR Sport)
Fotbal. Liga 2 (etapa 3), sâmbătă ora 11:00: CS Dinamo – Metalul Buzău. Baza Sportivă Daco-Getica București
Fotbal. Superliga Romania (etapa 4), sâmbătă 15 august, ora 21:30: Rapid – Dinamo 1948
Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise. Link informații (AICI)
Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI