Machineseeker EHF Champions League, play-off (retur): THW Kiel (Germania) – Dinamo 31-32 (15-16). Scor general: 72-60
Campioana României la handbal s-a despărțit de sezonul 2022-2023 al EHF Champions League cu o victorie de colecție, obținută pe terenul uneia dintre cele mai mari echipe ale momentului. Dinamo a sărbătorit un succes istoric în Wonderino Arena, însă THW Kiel a mers mai departe în sferturi grație succesului din tur (41-28).
Dinamo a jucat fără presiune la Kiel, cu încredere și atitudine, iar jocul a curs mult mai legat ca la meciul din București. Și poarta a fost mult mai ”ferecată” (12 intervenții la final pentru Ghedbane), astfel că trupa antrenată de Xavier Pascual a stat permanent în coasta echipei germane. Kiel a condus cu 6-3 (min. 7), dar Dinamo a revenit cu o serie de patru goluri consecutive: 6-7 (min. 12). Din acel moment, campioana României nu a mai lăsat avantajul de pe tabelă (uneori chiar și de două goluri), singura șansă a echipei germane fiind să egaleze de trei ori, ultima dată la 13-13. La pauză s-a intrat cu un gol avans pentru Dinamo, după ce Kiel a redus din handicap în ultima secundă.

În repriza a doua s-a mers cap la cap până în minutul 39, când Kiel s-a distanțat la două goluri, 21-19. Vicecampioana Germaniei a rămas la timonă doar 7 minute, pentru că Dinamo a revenit în avantaj, 26-28 (min. 51) și cu atac de a se desprinde la trei goluri. Kiel însă a întors rezultatul, iar finalul a fost pe muchie. Racoțea a egalat din postura de pivot (31-31), iar Kiel a avut ultimul atac, pe care l-a jucat supranumeric (7-6). Akimenko a interceptat însă o pasă și a punctat în poarta goală.
”Sunt mândru de ceea ce au arătat jucătorii mei în această seară”, a declarant Xavier Pascual la conferința de presă. Kiel nu mai pierduse pe teren propriu într-un meci din faza KO din 2018.
THW Kiel: Mrkva, N. Landin – Ekberg 9, Wiencek 4, Johansson 4, Sagosen 3, M. Landin 3, Reinkind 2, Zarabec 2, Pekeler 2, Fraatz 1, Bilyk 1, Duvnjak, Dahmke, Pabst. Antrenor: Filip Jicha.
Dinamo: Ghedbane, Heidarirad – Kuduz 5, Alex Pascual 4, Kukic 4, Kasparek 4, Akimenko 3, Shebib 3, Gurbindo 3, Ali Zein 2, Humet 2, Racoțea 1, Ghionea 1, Sorhaindo, Militaru, Da Silva. Antrenor: Xavier Pascual
CS Dinamo, 29 martie 2023
Săptămâna 10-16 august 2026
Înot. Campionatul European de la Paris (David Popovici, Denis Popescu), 10-16 august
Atletism. Campionatul European de la Birmingham (Rareș Toader), 10-16 august
Gimnastică. Campionatul European de la Zagreb (Maria Ceplinschi – competiția senioarelor; Aniela Tudor și Ariana Tamași la junioare), 13-16 august
Handbal. Turneu de pregătire în Portugalia: meciuri cu Benfica Lisabona (marți 11 august) și Aguas Santas (joi 13 august)
Fotbal. Cupa României Betano (turul 3), miercuri 12 august, ora 11:00: SC Popești Leordeni - CS Dinamo. CNF Buftea
Rugby. Liga de Rugby Kaufland (etapa 11), vineri 14 august ora 17:00: Dinamo - SC USMV Timișoara. Stadion Florea Dumitrache (TVR Sport)
Fotbal. Liga 2 (etapa 3), sâmbătă ora 11:00: CS Dinamo – Metalul Buzău. Baza Sportivă Daco-Getica București
Fotbal. Superliga Romania (etapa 4), sâmbătă 15 august, ora 21:30: Rapid – Dinamo 1948
Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise. Link informații (AICI)
Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI