Noutăți:
Română (România)English (United Kingdom)
Home Handbal masculin Handbal. Seara magica: echipa mare, sala fabuloasa. Dinamo invinge cu 24-21 pe Wisla Plock si preia sefia Grupei D

Handbal. Seara magica: echipa mare, sala fabuloasa. Dinamo invinge cu 24-21 pe Wisla Plock si preia sefia Grupei D

Liga Campionilor, runda 5: Dinamo – Orlen Wisla Plock 24-21 (13-10)

Dinamo_vs_Wisla_11Handbaliștii de la Dinamo au făcut un meci mare în compania favoritei grupei D a Ligii Campionilor. Purtați pe val de 2000 de spectatori fantastici, alb-roșiii au intrat cu atitudine în meci și au condus de la un capăt la celălalt al confruntării încheiate duminică noapte (meciul a început la ora 21:00). Grație acestui succes, Dinamo a preluat șefia grupei cu 8 puncte.

Trupa antrenată de Ștefan Constantin și Sebastian Bota și-a păstrat invincibilitatea pe teren propriu în această ediție a Ligii Campionilor la finele unui meci de calitate, în care apărarea a fost conectată la nivel maxim. Dan Savenco și Alireza Mousavi au distrus orice atac advers în zona centrală, iar portarul Makrem Missaoui a dat recital între buturi. Tunisianul a scos mingi importante, inclusiv patru aruncări de la 7 metri. Victoria este cu atât mai mult de apreciat cu cât Dinamo a jucat 20 de minute în inferioritate (10 eliminări), în timp ce oaspeții au avut 10 minute de ”om în minus”.

În atac, coordonatorul Kamel Alouini a marcat când trebuia, și-a pus în valoare coechipierii și s-a bătut cu masiva apărare poloneză. Amine Bannour a încheiat și acest meci din postura de principal marcator, cu 7 reușite.

O evoluție foarte bună a avut și pivotul Andras Szasz, care a avut un adversar direct de mare calibru, Renato Sulic. Campion mondial, vicecampion european și dublu finalist al Ligii Campionilor cu Veszprem, croatul nu a mișcat în duelul cu Szasz.

Dinamo a început astfel cu 4-0 (min. 7) s-a desprins la 8-2 (min. 12) și a intrat la pauză cu avantaj de trei goluri, 13-10.

În repriza a doua, de la 17-14 (min. 40), Dinamo a înscris de cinci ori consecutiv, ducând diferența la opt goluri, 22-14 (min. 48). Foarte bine a intrat în joc, în această perioadă, interul stânga Ante Kuduz, cu patru goluri marcate.

Dinamo a marcat golul 23 în minutul 49, prin Amine Bannour. A urmat o perioadă în care Wisla a avut o tresărire de orgoliu, cu 5 goluri consecutiv, până la 23-20 (min. 54). Portarul Makrem Missaoui le-a stopat polonezilor elanul, cu două aruncări de la 7 metri parate, iar Szasz a încheiat conturile în minutul 58, când a marcat pentru 24-20.

Dinamo: Missaoui, Grigoraş – portari; Descat, Bannour 7, Alouini 3, Savenco, Szasz 1, Negru 4, Şandru, Gavriloaia 2, Komogorov 1, Zulfic, Kuduz 4, Mousavi 2, Acatrinei.

Orlen Wisla Plock: Morawski, Borbely – portari; Daszek 4, Krajewski 1, Racoţea 2, Moya 1, Zdrahala, Obradovic, Goralski, Piechowski, Tarabocchia, Zabic 5, Mihic 4, De Toledo 3, Sulic 1.

Ștefan Constantin, antrenor Dinamo: ”Sunt foarte mulțumit de această victorie. Astăzi am avut o apărare foarte bună, cu situații bune de joc. Eu cred că Wisla Plock rămâne cea mai tare echipă din grupă”.

Xavier Sabate Caviedes, antrenor Wisla: ”Felicit Dinamo, merita victoria pentru că a fost mai bună. Noi am avut un atac foarte slab la situațiile de superioritate, iar în aceste condiții nu poți câștiga”.

Clasament grupă: 1. Dinamo 8p, 2. Ademar Leon 7p, 3. Wisla Plock 6p, 4. Elverum 6p, 5. Riihimaen Cocks 2 p, 6. Wacker Thun 1p.

CS Dinamo, 15 octombrie 2018

Program Competitional

Săptămâna 10-16 august 2026

Înot. Campionatul European de la Paris (David Popovici, Denis Popescu), 10-16 august

Atletism. Campionatul European de la Birmingham (Rareș Toader), 10-16 august

Gimnastică. Campionatul European de la Zagreb (Maria Ceplinschi – competiția senioarelor; Aniela Tudor și Ariana Tamași la junioare), 13-16 august

Handbal. Turneu de pregătire în Portugalia: meciuri cu Benfica Lisabona (marți 11 august) și Aguas Santas (joi 13 august)

Fotbal. Cupa României Betano (turul 3), miercuri 12 august, ora 11:00: SC Popești Leordeni - CS Dinamo. CNF Buftea

Rugby. Liga de Rugby Kaufland (etapa 11), vineri 14 august ora 17:00: Dinamo - SC USMV Timișoara. Stadion Florea Dumitrache (TVR Sport)

Fotbal. Liga 2 (etapa 3), sâmbătă ora 11:00: CS Dinamo – Metalul Buzău. Baza Sportivă Daco-Getica București

Fotbal. Superliga Romania (etapa 4), sâmbătă 15 august, ora 21:30: Rapid – Dinamo 1948

Academia de Inot Dinamo

Agrement Fitness

Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise

 banner_carusel_mic_SGG

 Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschiseLink informații (AICI)

Hidrokinetoterapie

Initiere/Agrement Tenis

Platforma e-Consultare

banner_carusel_mic_e_consultare

Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI

IA ATITUDINE

2_InfoCons

Vizitatori online

Avem 300 vizitatori online