Noutăți:
Română (România)English (United Kingdom)
Home Handbal masculin Handbal. Start lansat: victorie clara la Constanta

Handbal. Start lansat: victorie clara la Constanta

Liga Națională, etapa 1: AHC Dobrogea Sud Constanța – Dinamo 24-30 (10-17)

Bannour_cu_Constanta_SupercupaCampionii de la Dinamo au plecat lansat în noul sezon al Ligii Naţionale. După ce i-a ”suflat” Supercupa României în urmă cu câteva zile, trupa din Ştefan cel Mare i-a luat şi punctele Constanţei în prima etapă a campionatului, disputată miercuri, în orașul de la malul mării, scor 30-24. Victoria vine perfect în contextul debutului în Liga Campionilor (12 septembrie), acasă cu Elverum.

Cu 7 zile înaintea debutului în VELUX Champions League, Dinamo a arătat că formează un grup unit și valoros. Campioana României a făcut o partidă bună la  Constanţa, mai reușită chiar decât duelul din Supercupă, câștigat de dinamoviști cu 31-26.

Komogorov şi Negru au dat startul unei victorii cât se poate de clare (2-0, min. 2), dar omul meciului a fost Amine Bannour, interul tunisian adus de la Chambery, marcând opt goluri.

Băieţii lui Constantin Ştefan și Sebastian Bota au fost stăpâni pe situaţie încă de la început în primul derby al campionatului. Bannour şi Komogorov au făcut ce au vrut la linia de 9 metri, în timp ce atacul gazdelor s-a lovit ca de o stâncă în faţa apărătorilor Mousavi şi Savenco. Dinamo a câştigat clar disputa şi din punct de vedere al determinării, al agresivităţii. Astfel, diferenţa de 7 goluri creată încă de la pauză, 17-10, a fost una normală.

Dinamo şi-a văzut de joc și în repriza secundă, blocul defensiv nu a lăsat deloc garda jos, în timp ce în atac a jucat destul de variat şi a marcat din toate poziţiile. Alouini a făcut din nou un joc bun în centru, Kuduz a intrat bine pe ambele faze, iar Dinamo a păstrat diferența până la final, obținând primele trdei puncte în clasament.

Următorul meci pentru Dinamo va fi cel din 12 septembrie în grupele Ligii Campionilor (Grupa D), într-o partidă cu Elverum Hanbdall (Norvegia). Jocul va avea loc în Sala ”Dinamo”, de la ora 19:30, iar fanii ”alb-roşii” anunţă deja o atmosferă incendiară.

Dinamo: Missaoui, Grigoraș - Bannour 8, Komogorov 5, Zulfic 4, Kuduz 3, Mousavi 2, Descat 2, Negru 2, Alouini 2, Szasz 1, Şandru 1, Savenco, Gavriloaia, Dima, Acatrinei. Antrenori: Constantin Ștefan, Sebastian Bota

Pentru AHC Dobrogea Sud au marcat: Cutura 8, Nistor 3, Mocanu 3, Crnoglavac 3, Chikovani 2, Buricea 1, Nikolic 1, Toma 1, Vujovic 1, Kevic 1.

CS Dinamo, 6 septembrie 2018

Program Competitional

Săptămâna 10-16 august 2026

Înot. Campionatul European de la Paris (David Popovici, Denis Popescu), 10-16 august

Atletism. Campionatul European de la Birmingham (Rareș Toader), 10-16 august

Gimnastică. Campionatul European de la Zagreb (Maria Ceplinschi – competiția senioarelor; Aniela Tudor și Ariana Tamași la junioare), 13-16 august

Handbal. Turneu de pregătire în Portugalia: meciuri cu Benfica Lisabona (marți 11 august) și Aguas Santas (joi 13 august)

Fotbal. Cupa României Betano (turul 3), miercuri 12 august, ora 11:00: SC Popești Leordeni - CS Dinamo. CNF Buftea

Rugby. Liga de Rugby Kaufland (etapa 11), vineri 14 august ora 17:00: Dinamo - SC USMV Timișoara. Stadion Florea Dumitrache (TVR Sport)

Fotbal. Liga 2 (etapa 3), sâmbătă ora 11:00: CS Dinamo – Metalul Buzău. Baza Sportivă Daco-Getica București

Fotbal. Superliga Romania (etapa 4), sâmbătă 15 august, ora 21:30: Rapid – Dinamo 1948

Academia de Inot Dinamo

Agrement Fitness

Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise

 banner_carusel_mic_SGG

 Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschiseLink informații (AICI)

Hidrokinetoterapie

Initiere/Agrement Tenis

Platforma e-Consultare

banner_carusel_mic_e_consultare

Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI

IA ATITUDINE

2_InfoCons

Vizitatori online

Avem 260 vizitatori online