Noutăți:
Română (România)English (United Kingdom)
Home Handbal masculin HANDBAL. Succes uriaș cu Nantes

HANDBAL. Succes uriaș cu Nantes

Machineseeker EHF Champions League etapa 8: CS Dinamo - HBC Nantes 29-28 (12-15)


CS Dinamo - HBC Nantes

După un tur nefast în EHF Champions League, CS Dinamo a crezut până la capăt și a obținut primul succes din cadrul noului sezon în fața celor de la Nantes, formație care în sezonul trecut a terminat pe locul 3 competiția.

Fără jucători importanți precum Lumbroso sau Miklos Rosta, care au fost lăsați pe banca de rezerve, Daniel Stanciuc și Călin Dedu au profitat de șansa primită și au fost doi dintre protagoniștii, care au făcut un meci foarte pe faza de atac. Ionuț Iancu s-a aflat într-o zi mare, iar paradele sale au dat speranță echipei și publicului din sala Dinamo.


Formația din Hexagon s-a aflat în avantaj în prima repriză și s-a aflat la conducere cu patru goluri avans. Totuși, în partea secundă băieții lui Paulo Pereira au oferit o revenire de senzație și s-au distanțat la 3 goluri. Finalul a fost unul dramatic cu Nantes care a alergat după egalare, însă parada lui Iancu de la ultima fază a adus primele puncte din EHF Champions League în Ștefan cel Mare.

CS Dinamo, 20 noiembrie 2025

Program Competitional

Săptămâna 21-27 septembrie 2026

Fotbal. Liga 2 Casa pariurilor (etapa 8), marți 22 septembrie, ora 20:00: FC ASA Târgu Mureș – CS Dinamo. Stadion Trans-Sil

Baschet. FIBA Europe Cup (calificări / tur), miercuri 23 septembrie, ora 21:30: KB Peja (KOS) – CS Dinamo

Handbal. Liga Națională (etapa 3), vineri 25 septembrie, ora 18:00: ACS HC Buzău – Dinamo. Sala Romeo Iamandi

Rugby. Liga de Rugby Kaufland (FINALA), sâmbătă 26 septembrie, ora 15:00: Dinamo – SCM USV Timișoara. Stadion Arcul de Triumf

Academia de Inot Dinamo

Agrement Fitness

Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise

 banner_carusel_mic_SGG

 Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise. Link informații (AICI)

Hidrokinetoterapie

Initiere/Agrement Tenis

Platforma e-Consultare

banner_carusel_mic_e_consultare

Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI

IA ATITUDINE

2_InfoCons

Vizitatori online

Avem 277 vizitatori online