Steaua București – Dinamo București: 0-2 (6-8, 4-5)
Luni și marți, în bazinul de polo din Complexul Sportiv Steaua, s-au desfășurat primele 2 partide dintre cele 5 ale confruntării pentru un loc în finală, între Steaua (în calitate de gazdă ca urmare a ocupării locului 2 în clasamentul final al sezonului regulat) și DINAMO, (ocupanta locului 3).
Deși, din punct de vedere matematic, Steaua se afla în avantaj înaintea acestor două meciuri, având avantajul terenului propriu, precum și poziționarea mai bună în clasament, totuși ceea ce avea să se întâmple în cele două prime partidei ale fazei semifinale a Superligii la polo, a fost de natură să-i dezamăgească pe fanii steliști iar pe noi să ne bucure foarte tare: gazdele au pierdut ambele partide iar dinamoviștii s-au apropiat la o singură victorie de calificarea în finala campionatului.
Prima partidă: Steaua-Dinamo: 6-8 (1-2, 0-2, 2-2, 3-2)
Poloiștii dinamoviști au debutat în turneul semifinal cu o frumoasă victorie, chiar în piscina adversarilor, în drumul spre finală. O partidă începută foarte bine de către Dinamo, cu o apărare exactă în care s-a evidențiat portarul Stoenescu, și cu contra-atacuri tăioase care au surprins adversarul. După doua reprize, poloiștii noștri conduceau cu un confortabil 4-1, diferența de goluri dovedindu-se decisivă pentru rezultatul final. A doua jumătate a meciului a fost mai echilibrată dar Dinamo a reușit să păstreze avantajul de la pauza mare și a repurtat o meritată victorie, în deplasare, in fața eternilor rivali.
Marcatorii echipei Dinamo au fost:Georgescu G. (3 goluri), Georgescu A. (2 goluri), Ianc, Teohari și Necșulescu (câte un gol).
A doua partidă: Steaua-Dinamo: 4-5 (0-0, 2-2, 1-2, 1-1).
Dinamo a câștigat și a doua partidă în fața militarilor și, astfel a reușit o importantă dublă, chiar în deplasare, în Ghencea. Acest al doilea meci a fost mult mai echilibrat decât primul, cele doua echipe mergând cap la cap până spre finalul meciului. Prima repriză a fost una albă, în care nici una dintre adversare nu a vrut să riște și nu a forțat.
Cu aceeași apărare sigură în care s-a evidențiat iar portarul Stoenescu, poloiștii dinamoviști nu au cedat lupta și au mers cap la cap cu adversarul, menținând egalitatea la pauza mare. În repriza a treia Dinamo s-a instalează la cârma jocului și obține un avantaj minim de un gol, decisiv pentru rezultatul final. Nici în ultima repriză poloiștii noștri nu cedează și luptă până la capăt, păstrând avantajul până în final. Prin această a doua victorie obținută în semifinală, Dinamo este cu un pas în marea finalălipsindu-i o singură victorie pentru asta.Următoarele două partide (dacă mai este nevoie de ambele), se vor desfășura sâmbătă și duminică, în bazinul Floreasca.
Marcatorii dinamoviști au fost: Robu (2 goluri), Demeter, Enescu și Georgescu G. (cate un gol).
Autorul articolului: Angelo Simion. Foto: Mihai Neacșu – CS Dinamo, 25 aprilie 2013, ora 000
Săptămâna 19-25 octombrie 2026
BASCHET. FIBA Europe Cup (etapa 3), marți 20 octombrie, ora 21:30: Coretec Oostende (Bel) – Dinamo. Live YouTube FIBA
HANDBAL. EHF Champions League (etapa 5), miercuri 21 octombrie, ora 19:45: Dinamo – SAH Aarhus. Digi Sport / Prima Sport
RUGBY. Cupa României (etapa 3), sâmbătă 24 octombrie, ora 11:00: Dinamo – Steaua. Stadion Florea Dumitrache Dinamo
VOLEI MASCULIN. Divizia A1 (etapa 1), sâmbătă 24 octombrie, ora 18:00: SCMU Craiova - Dinamo
VOLEI FEMININ. Divizia A1 (etapa 2), sâmbătă 24 octombrie, ora 18:00: Volei Alba Blaj - Dinamo
FOTBAL. Liga 2 (etapa 11), sâmbătă 24 octombrie, ora 11:00: CS Dinamo – Popești Leordeni. CNF Buftea
HANDBAL. Liga Națională (etapa 6), duminică 25 octombrie, ora 17:00: U Cluj Napoca – Dinamo
FOTBAL. Superliga Romania (etapa 13), duminică 25 octombrie, ora 19:00: CFR Cluj – FC Dinamo 1948
Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise. Link informații (AICI)
Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI
Acord colectiv privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici cu statut special - polițiști din Ministerul Afacerilor Interne: link