CSM Olimpia București – Dinamo București 7-14 (0-3)
Rugbiștii de la Dinamo au debutat cu dreptul în nou sezon competițional, impunându-se cu 14-7 în deplasare, pe terenul echipei CSM Olimpia, în prima etapă a Cupei României. Deși cu multe schimbări în lot față de sezonul trecut, trupa alb-roșie s-a prezentat bine și a făcut un meci solid. Unul dintre remarcați a fost fundașul tongan Simote Liueli, care a fost integralist în condițiile în care a venit în România cu 24 de ore înainte de startul jocului.
Antrenorii Ștefan Demci și Cristi Hîldan au venit cu o surpriză încă din formula de start, Paula Kata fiind folosit pe postul de centru și nu flanker, cum s-a întâmplat sezonul trecut. Prezența puternicului jucător tongan pe linia de treisferturi s-a făcut simțită, Dinamo având destule acțiuni de atac reușite în zona respectivă.
Dinamo a deschis scorul printr-o lovitură de pedeapsă concretizată de uvertura Cristian Onofrei, iar până la pauză s-a jucat intens, dar fără ca vreuna dintre echipe să aibe acțiuni decisive.
În repriza secundă, tot Dinamo a punctat, printr-un eseu marcat de Mihai Merca, după o intercepție pe linia de 22 a terenului dinamovist. Simi Kata a fost cel care a cules balonul, a plecat pe contraatac și, după ce faza a curs cu pase la Lomani și la Ivan, Merca a obținut eseul: 0-8.
S-a făcut ulterior 0-11, printr-o lovitură de pedeapsă concretizată de fundașul Simote Liueli, iar gazdele au redus din handicap printr-un eseu marcat de Tongia (convertit de Siale): 7-11. Ultimele puncte au fost puse pe tabelă tot de fundașul dinamovist Simote Liueli, dintr-o lovitură de pedepasă. Scor final: 7-14.
Așa cum se întâmplă de obicei la meciurile de debut de sezon, când angrenajul echipelor nu este încă bine pus la punct, au fost destule greșeli de ambele părți, însă jucătorii celor două echipe au compensat prin determinare.
Săptămâna viitoare, în etapa a doua, Dinamo va juca pe teren propriu cu Steaua.
Ștefan Demci (manager / antrenor Dinamo): "Sunt bucuros pentru victorie, pentru schimbarea pe care am făcut-o, pentru că, așa cum a fost mai mereu în ultimii ani, începem sezonul cu multe noutăți în lot. Sunt 14 jucători care au plecat, am început cel mai târziu pregătirea, mai avem de recuperat. Până la urmă jocul nu a fost pe măsura a ceea ce am vrut noi, dar rezultatul nu poate decât să ne bucure. Fundașul Simote Liueli este o surpriză plăcută, dar trebuie ținut cont că el a venit în urmă cu 24 de ore în România și are de recuperat o diferență de 11 ore la fusul orar. Practic el a jucat noaptea. Noi știm ce poate și avem așteptări mai mari de la el și de la celălalt jucător din Tonga, Aholahi Aisake. Și mai avem un italian care este adus și el de 24 de ore, vom vedea cum stă cu pregătirea. Prezența lui Paula Kata pe postul de centru nu este o surpriză, el fiind un jucător polivalent. Am câștigat un jucător care a dat mult mai multe breșe decât un centru obișnuit. Este o mutare care ne-a ieșit și cred că din când în când vom mai vei cu ea. În ce privește grămada ordonată, a fost la înălțime, ca de obicei, marcă înregistrată by Dinamo. În ce privește marginea, din păcate Adăscăliței a prestat un joc foarte bun în câmp, dar nu s-a ridicat la nivelul așteptat la lansări. Am compensat cu Beca, un jucător polivalent, nepregătit sută la sută în acest moment. Per ansamblu, a fost un joc bun".
Cristi Hîldan (antrenor secund Dinamo): "A fost o partidă foarte disputată, ca majoritatea întâlnirilor dintre noi și CSM. De data aceasta am avut noi câștig de cauză. Ne bucurăm cu atât mai mult cu cât urmează meciul cu Steaua și avem un moral mult mai bun după această victorie. Noi încercăm să jucăm variat și spectaculos, dar mai avem de lucru".
Dinamo: 1. Bogdan Neacșu, 2. Mihai Adăscăliței, 3. Victor Leon, 4. Andrei Badea, 5. Doru Dragoș, 6. Laurențiu Melinte, 7. Andrei Bucurescu, 8. Siaosi Kata, 9. Laurențiu Ivan, 10. Cristian Onofrei, 11. Fili Lomani, 12. Mihai Merca, 13. Paola Kata, 14. George Iacob, 15. Simote Liueli.
Rezerve: 16. Cătălin Beca, 17. Costin Neacșu, 18. Aholahi Aisake, 19. Holoia Feofaaki, 20. Eduard Ceapari, 21. Silviu Budileanu, 22. Cătălin Neacșu, 23. Florin Mătușa.
Antrenori: Ștefan Demci și Cristi Hîldan
Credit foto: Răzvan Păsărică
CS Dinamo, 19 martie 2016
27 martie - 2 aprilie 2023
Handbal. Machineseeker EHF Champions League, play-off (retur), 29 martie, ora 19:45: THW Kiel – Dinamo
Handbal. Liga Națională (etapa 23), 1 aprilie, ora 17:30: Dinamo – CSM Vaslui. Sala Dinamo
Baschet. LNBM Mozzart, Top 10 (etapa 7), 29 martie, ora 20:00: Dinamo - FC Argeș Pitești. Sala Dinamo
Baschet. LNBM Mozzart, Top 10 (etapa 8), 1 aprilie: BC CSU Sibiu - CS Dinamo
Polo. Superliga masculină Suzuki (turneul 3), 31 martie - 2 aprilie, Bazinul Ghencea
Rugby. Liga Națională 2023 (etapa 1), 1 aprilie, ora 11:00: SCM Timișoara - Dinamo
Volei feminin. Divizia A1, sferturi de finală play-off (meci 2), 29 martie, ora 15:00: Dinamo – Rapid București. Sala Dinamo. În cazul în care Dinamo câștigă, va fi al treilea meci, pe 1 aprilie, la Rapid
Judo. Antalya Grand Slam, 31 martie – 2 aprilie, Turcia
Judo. Campionatul Național U16 și U14, 31 martie – 2 aprilie, Sibiu
Lupte. Cupa României U15, 29 martie – 2 aprilie, Piatra Neamț
Scrimă. Campionatul Național la sabie, 27-31 martie, București
Scrimă. Campionatul Mondial de juniori și cadeți, 1-9 aprilie, Plovdiv (Bulgaria)
SALA FITNESS
În data de 23.03.2023, activitatea sportivă în sala de fitness a clubului se suspendă în intervalul 07:00-12:00 pentru măsuri de igienizare.
Agrement înot/ Program weekend 25-26 martie
Urmare a activității echipelor de performanță ale CS Dinamo, programul de agrement în bazinul olimpic acoperit Anatolie Grințescu, în zilele de 25 și 26 martie, va fi următorul:
Sâmbătă: 14:00-16:30
Duminică: 13:00-19:00