Noutăți:
Română (România)English (United Kingdom)
Home Rugby Rugby. Incepe Superliga! Stefan Demci: ”Obiectiv, formarea unui grup puternic”

Rugby. Incepe Superliga! Stefan Demci: ”Obiectiv, formarea unui grup puternic”

CSM-Din_Cupa_Rom_2016La finele acestei săptămâni debutează o nouă ediție a Superligii CEC Bank la rugby, cea cu numărul o sută! Șapte echipe se vor alinia la startul principalei competiții interne, între acestea aflându-se și Dinamo București. Buldogii antrenați de Ștefan Demci și Cristi Hîldan vor juca în prima etapă în deplasare (Stadionul Olimpia București), duminică, la ora 17:00, cu CSM București. În avanpremiera sezonului, managerul secției alb-roșii, Ștefan Demci, vorbește despre obiectivele echipei sale.

Domnule Demci, în primul rând, ce își propune Dinamo în noul sezon?

Ceea ce dorim este să continuăm lucrurile bune începute în Cupa României. Din păcate, lipsa continuității ne dă bătăi de cap, deoarece de la începutul anului am fost obligați să înlocuim 4-5 jucători. O problemă considerabilă o reprezintă și accidentările. Înainte de startul acestui sezon avem indisponibili doi dintre cei mai buni jucători, este vorba despre Paula Kata și Simi Kata.

Cât de serioase sunt problemele?

Paula Kata, care este căpitanul echipei, sperăm să intre în teren din etapa a doua, la Simi este de durată. Avem însă un lot numeros, tânăr, și tragem speranța că pe parcursul Superligii vom strânge punctele necesare pentru a ne clasa pe un loc bun la final, care să ne permită abordarea play-offului dintr-o postură care să ne avantajeze.

Superliga a trecut la un program toamnă-primăvară. E mai avantajos pentru echipe?

Eu zic că da. Echipa națională este angrenată în competiții și atunci jucătorii sunt în formă. Dar, vedeți că vara ne cam dă bătăi de cap. La ora meciului nostru cu CSM se anunță 35 de grade Celsius. Pentru un sport atât de solicitant cum este rugbyul nu e bună o astfel de caniculă.

Cum vedeți meciul cu CSM București?

CSM s-a întărit, și-a luat 14-15 jucători, mulți străini. Va fi o partidă dificilă. Jucăm în deplasare, ne lipsesc și cei doi jucători de bază. E clar însă că sperăm într-o victorie, cu atât mai mult cu cât CSM este una dintre contracandidatele noastre la locurile de mijloc din clasament. Știința Baia Mare și Timișoara Saracens par a se detașa din nou prin investițiile făcute.

Cine e favorită la titlu în opinia dumneavoastră?

Aș spune că Timișoara. Poate alcătui oricând două echipe valoroase din lotul pe care îl are la dispoziție.

Este un câștig pentru rugbyul românesc faptul că Iașiul a acceptat să se alăture echipelor din Superligă?

Indiscutabil. Iașiul este deja o echipă cu identitate. Se simte mâna oamenilor implicați acolo și în special a lui George Sava.

Din punct de vedere al clasării finale, ce-și propune Dinamo?

Evident, un loc cât mai sus, pe lângă formarea unui grup puternic, omogen.

Care sunt noutățile la nivelul lotului de jucători?

Vom miza pe 35 de jucători. Noutățile sunt Andrei Mitroi, Andrei Filip, Vasilică Pascu, Dragoș Dumitrescu, Mădălin Baraulea și doi tineri de perspectivă, Octavian Popa, Alin Ghiarasim. Au plecat Leon, Lăcătușu, Bernardo, iar Merca a intrat în stafful tehnic, devenind kinetoterapeut.

Dați-mi un nume de jucător de la care așteptați un salt considerabil anul acesta.

Cele mai mari așteptări le avem de la Ionuț Balaban. Un centru de numai 20 de ani, aflat deja la Centrul de excelență la Rugby în 7, care a debutat Turneul IRB de la București.

CS Dinamo, 30 iulie 2016

Program Competitional

Săptămâna 22-28 aprilie 

Handbal. EHF European League, sferturi de finală (meci tur), marți 23 aprilie, ora 19:45: Dinamo – Skjern Handbold (Danemarca). Sala Dinamo

Fotbal. Superliga România, play-out (etapa 6), marți 23 aprilie, ora 19:30: FC Botoșani – Dinamo 1948

Baschet. LNB Getica 95, locurile 5-8 (meci 1), joi 25 aprilie, ora : Rapid București – Dinamo

Fotbal. Superliga România, play-out (etapa 7), vineri 26 aprilie, ora 20:00: Dinamo 1948 – FC Voluntari. Stadion Arcul de Triumf

Volei masculin. Divizia A1, finala mică (meciurile 3 și 4), sâmbătă 27 aprilie, ora 18:00, și duminică 28 aprilie, ora 18:00: Dinamo – Rapid București. Sala Dinamo

Volei feminin. Divizia A1, locurile 7-8 (meci 2), sâmbătă 27 aprilie, ora 17.00: Corona Brașov – Dinamo

Rugby. Liga Națională Kaufland (etapa 3), sâmbătă 27 aprilie, ora : SCM USV Timișoara – Dinamo

Fotbal. Liga 3, play-off (etapa 5), sâmbătă 27 aprilie, ora 17:00: SC Popești Leordeni – CS Dinamo

Baschet. LNB Getica 95, locurile 5-8 (meci 2), duminică 28 aprilie, ora : Dinamo – Rapid București. Sala Dinamo


Academia de Inot Dinamo

Agrement Fitness

Agrement Tenis de Masa

Hidrokinetoterapie

Initiere/Agrement Tenis

ANUNTURI

ANUNȚ

Mâine, 26.04.2024, sala fitness Dinamo se va inchide de la ora 13:00 pentru activități de dezinsecție.

Mulțumim pentru înțelegere!


PROGRAMUL BAZINULUI OLIMPIC ACOPERIT ȘI AL SĂLII DE FITNESS ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR PASCALE.

BAZIN OLIMPIC ACOPERIT (AGREMENT)

01 - 07.05.2024 – ÎNCHIS

*Valabilitatea abonamentelor se va prelungi cu perioada în care bazinul este închis

SALA FITNESS

04 - 06.05.2024 – ÎNCHIS

IA ATITUDINE

2_InfoCons

Vizitatori online

Avem 158 vizitatori online