Echipa de rugby Dinamo va disputa sâmbătă, de la ora 15:00, cel mai important meci al sezonului: barajul pentru semifinalele Superligii CEC Bank. Buldogii întâlnesc de la ora 15:00, pe teren propriu – stadion Florea Dumitrache, Dinamo -, echipa CSM București, într-o confruntare decisivă, care poate încununa un sezon întreg.
Început pe 31 iulie 2016, sezonul actual al Superligii de rugby a ajuns în faza celor mai importante jocuri. În afara liderului CSM Știința Baia Mare, toate celelalte șase echipe dispută meciuri de baraj pentru calificarea în semifinale.
”Pentru noi, este meciul sezonului. O calificare între primele patru ar însemna enorm și ar răsplăti eforturile noastre din ultimul an. Știm că nu va fi ușor, pentru că toate meciurile disputate cu CSM București în ultimul timp au fost extrem de echilibrate, dar suntem Dinamo și nu putem intra pe teren decât cu gândul la victorie. Dacă vom da dovadă de disciplină individuală și de spirit de echipă, atunci vom câștiga”, a declarat Ștefan Demci, omul care se confundă cu istoria actuală a echipei Dinamo.
În acest sezon, Dinamo și CSM București s-au întâlnit de mai multe ori. În tur, Buldogii s-au impus în deplasare, cu 33-25, iar în retur au câștigat jucătorii de la CSMB (24-25), cu un eseu marcat în ultimul minut. ”Eu spun că avem un ascendent moral asupra lor. Ne confruntăm în continuare cu probleme de efectiv, cauzate de accidentările din ultimul timp, dar cei care vor intra pe teren trebuie să dea totul și să fie conștienți că reprezintă un brand de tradiție. Sperăm să avem alături de noi și mulți suporteri, pentru că sâmbătă este o zi specială. Fanii pot veni la rugby, de la ora 15:00, să fie alături de noi la o mare victorie, iar mai apoi seara să meargă să susțină echipa de fotbal la meciul care poate să-i aducă titlul național”, a mai punctat Ștefan Demci.
La Dinamo, atmosfera e bună, iar jucătorii sunt convinși că meciul va fi pe măsura așteptărilor. ”Va fi spectacol”, anunță Buldogii.
Învingătorea dintre Dinamo și CSM București va întâlni în semifinale echipa CSM Știința Baia Mare.
CS Dinamo, 11 mai 2017
Săptămâna 19-25 octombrie 2026
BASCHET. FIBA Europe Cup (etapa 3), marți 20 octombrie, ora 21:30: Coretec Oostende (Bel) – Dinamo. Live YouTube FIBA
HANDBAL. EHF Champions League (etapa 5), miercuri 21 octombrie, ora 19:45: Dinamo – SAH Aarhus. Digi Sport / Prima Sport
RUGBY. Cupa României (etapa 3), sâmbătă 24 octombrie, ora 11:00: Dinamo – Steaua. Stadion Florea Dumitrache Dinamo
VOLEI MASCULIN. Divizia A1 (etapa 1), sâmbătă 24 octombrie, ora 18:00: SCMU Craiova - Dinamo
VOLEI FEMININ. Divizia A1 (etapa 2), sâmbătă 24 octombrie, ora 18:00: Volei Alba Blaj - Dinamo
FOTBAL. Liga 2 (etapa 11), sâmbătă 24 octombrie, ora 11:00: CS Dinamo – Popești Leordeni. CNF Buftea
HANDBAL. Liga Națională (etapa 6), duminică 25 octombrie, ora 17:00: U Cluj Napoca – Dinamo
FOTBAL. Superliga Romania (etapa 13), duminică 25 octombrie, ora 19:00: CFR Cluj – FC Dinamo 1948
Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise. Link informații (AICI)
Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI
Acord colectiv privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici cu statut special - polițiști din Ministerul Afacerilor Interne: link