Etapa 7, sâmbătă, ora 11:00: Dinamo - Steaua
Etapa a 7-a a Superligii CEC Bank la rugby programează eternul derby bucureștean dintre Dinamo și Steaua. Partida va avea loc sâmbătă, la ora 11:00, pe terenul Florea Dumitrache din Complexul Sportiv Dinamo. Înaintea acestei etape, Steaua ocupă locul 2 în clasament (16 p), iar Dinamo e pe locul 3 (13 p). Rugbiștii alb-roșii s-au ”încărcat” pentru acest meci asistând la disputa de handbal Dinamno - Dunărea Călărași. ”Am vrut să guste din spiritul dinamovist”, spune antrenorul Ștefan Demci.
În tur, Steaua s-a impus pe teren propriu cu 26-13, dar Dinamo a avut și atunci multe momente de dominare. Ștefan Demci prefațează meciul: ”Aș spune că este probabil cea mai echilibrată confruntare din ultimii ani dintre cele două mari rivale. Ambele echipe sunt puternice, ambele sunt în ascensiune, în creștere de formă. Steaua are un atu în plus pentru că s-a întărit cu șase jucători de la Farul Constanța, dar asta nu înseamnă că are prima șansă. Favoriți suntem noi, pentru că jucăm acasă. Sperăm într-o mobilizare generală a jucătorilor noștri, astfel încât să câștigăm. Avem nevoie de aceste puncte pentru că ne așteaptă două meciuri grele, cu Baia Mare și cu Timișoara. Din păcate, pe lângă accidentările vechi, nu putem miza pe Andrei Bucurescu, suspendat trei etape după meciul de la Cluj, pentru o călcătură neintenționată. Îmi doresc să fie un meci spectaculos, cu multe eseuri, la finele căruia noi să fim învingători”.
CS Dinamo, 8 mai 2015, ora 15:35
Săptămâna 19-25 octombrie 2026
BASCHET. FIBA Europe Cup (etapa 3), marți 20 octombrie, ora 21:30: Coretec Oostende (Bel) – Dinamo. Live YouTube FIBA
HANDBAL. EHF Champions League (etapa 5), miercuri 21 octombrie, ora 19:45: Dinamo – SAH Aarhus. Digi Sport / Prima Sport
RUGBY. Cupa României (etapa 3), sâmbătă 24 octombrie, ora 11:00: Dinamo – Steaua. Stadion Florea Dumitrache Dinamo
VOLEI MASCULIN. Divizia A1 (etapa 1), sâmbătă 24 octombrie, ora 18:00: SCMU Craiova - Dinamo
VOLEI FEMININ. Divizia A1 (etapa 2), sâmbătă 24 octombrie, ora 18:00: Volei Alba Blaj - Dinamo
FOTBAL. Liga 2 (etapa 11), sâmbătă 24 octombrie, ora 11:00: CS Dinamo – Popești Leordeni. CNF Buftea
HANDBAL. Liga Națională (etapa 6), duminică 25 octombrie, ora 17:00: U Cluj Napoca – Dinamo
FOTBAL. Superliga Romania (etapa 13), duminică 25 octombrie, ora 19:00: CFR Cluj – FC Dinamo 1948
Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise. Link informații (AICI)
Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI
Acord colectiv privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici cu statut special - polițiști din Ministerul Afacerilor Interne: link