Noutăți:
Română (România)English (United Kingdom)
Home Tenis de câmp Rio 2016. Mergea si Tecau, in semifinalele turneului olimpic. La un pas de medalii!

Rio 2016. Mergea si Tecau, in semifinalele turneului olimpic. La un pas de medalii!

mergea_tecau_rio_3Sportivii dinamoviști Florin Mergea și Horia Tecău s-au calificat marți în semifinalele turneului olimpic de tenis, în proba de dublu, după ce i-au eliminat în trei seturi, scor 6-4, 5-7, 6-2, pe brazilienii Marcelo Melo / Bruno Soares. Meciul s-a desfășurat într-o atmosferă sud-americană, cu spectatorii brazilieni încurajândi-și favoriții exact ca la un meci de fotbal. Românii au avut însă nervii tari și au închis meciul după o oră și 50 de minute.

Tecău și Mergea au început în forță primul set, cu un break luat pe serviciul lui Melo. Din acel moment, fiecare echipă și-a câștigat serviciul, iar setul s-a închis cu 6-4 pentru români.

În setul doi s-a mers cap la cap până la 5-5. Brazilienii au câștigat pe serviciul lor și mai apoi au speculat prima minge de break pe care au avut-o, la o eroare a lui Horia. Acesta a ratat un voleu ce părea o simplă formalitate de lângă fileu. Românii au luat o pauză strategică de câteva minute, s-au dus la vestiar și au revenit atât de montați, încât nu le-am dat nicio șansă brazilienilor, două break-uri și un final de 6-2!

În semifinale, cu medaliile pe masă, Florin Mergea și Horia Tecău vor întâlni perechea Steve Johnson și Jack Sock (SUA), miercuri seară (după miezul nopții la București).

Declarațiile celor doi jucători oferite la zona mixtă

HORIA TECĂU:

”Îi cunoșteam foarte bine pe Soares și pe Melo, nu au făcut nimic diferit față de ce ne așteptam. Soares a servit foarte bine astăzi, cred că mai bine decât o face de obicei, dar și eu am servit bine, am avut o zi bună pe serviciu. Am reușit să mi-l țin fără probleme. A fost un singur ghem, un singur break, cu o eroare la voleu, când am pierdut acel set al doilea, dar tactica a funcționat. Când am avut șanse, am executat. Și ei sunt o echipă bună, care ne-a pus probleme, au jucat mult cu primul serviciu

Pentru noi înseamnă mult că am câștigat acest meci, mai ales în aceste condiții. În setul al treilea ne-am montat repede. Am luat o pauză acolo, am respirat puțin și am trecut peste acel final de set nefericit. Ne-am montat, știam că dacă vom continua la fel și ne vom ține serviciile vor veni și șanse de retur. Au venit în primul ghem, nu l-am luat. A fost 0-40 acolo, care conta foarte mult, dar am rămas pozitivi. Asta facem noi foarte bine. Ne montăm unul pe celălalt, nu ne lăsăm nicio secundă, niciun punct să cădem, să ne pierdem concentrarea. Și asta ne ajută să câștigăm meciurile. Astăzi a contat cu atât mai mult pentru că aveam de partea cealaltă un public gălăgios și a trebuit să fim mai conectați unul la celălalt.

Miercuri jucăm cu medaliile pe masă. Încă de anul trecut am spus că obiectivul nostru este câștigarea medaliei de aur la Rio. Deci, noi știm, echipa noastră știe, toată țara știe. Nu mai trebuie să ne punem nicio presune în plus, am ajuns aici concentrându-ne pe fiecare minge, pe fiecare punct și așa vom face și mâine. Acum ne vom recupera, pregătim meciul foarte bine și mâine încercăm să executăm fiecare punct ca să câștigăm următorul meci, pentru că el este cel mai important”

FLORIN MERGEA:

"Ne așteptam la o atmosferă ostilă. A fost exact ca atunci când am jucat contra Ecuadorului, când eram juniori, dar ne-am concentrat pe era de făcut pe fiecare punct și acestea sunt condițiile în care probabil noi jucăm cel mai bun tenis. Și asta s-a văzut în teren. Important este că am stat unul lângă celălalt, ne-am împins de la spate și am crezut în această victorie. Pentru că era un meci foarte dificil, și cred că am reușit să stăm mereu peste ei, să nu-i lăsăm să intre în totalitate în meci.

Am început tare, iar ei au început să joace exact cum au jucat Dodig cu Melo la semifinala de la Toronto. Am anticipat acest lucru. Am intrat în retururi, i-am atacat noi pe ei și nu i-am lăsat să facă primul pas. Și asta s-a văzut și în setul unu și în setul doi, chiar dacă l-am pierdut, nu a fost nicio secundă în care să nu credem că suntem mai buni ca ei sau că nu putem să-i batem.

Suntem un pic obosiți, acum urmează recuperarea. Mâine avem însă meciul trei, avem destule ore de dormit și pentru asta ne-am pregătit tot anul. Nu pot să zic că mâine voi fi obosit, nu am voie să fiu. Mâine vom fi sută la sută apți la ora meciului.

Când am servit pentru meci nu m-am gândit la ceva sepcial. Pur și simplu te gândești la punctul următor, pentru că deja era 5-1 sau 5-2, nici nu mai știu. Important este să arunci mingea sus, să împarți loviturile în părți mici pe care trebuie să le faci și așa nu te gândești la scor. Trebuie să câștigi, ești la un pas de victorie, iar dacă te gândești la scor poate nu mai poți să joci. Important este că am lucrat mult și s-a văzut că suntem tari în momentele acestea.

Următorii adversari, americanii Steve Johnson și Jack Sock, sunt doi jucători foarte buni pe care normal că-i cunoaștem din circuit, dar important este exact ce am făcut și până acum, să ne concentrăm la ce trebuie să facem noi, bineînțeles și în funcție de ei. Tactica este importantă și să jucăm fiecare punct. Ne dorim foarte mult să câștigăm".

DOUĂ MECIURI ÎNTR-O ZI! JOACĂ ȘI LA DUBLU MIXT

Florin Mergea și Horia Tecău vor avea miercuri două meciuri, pentru ambii vor juca și pe tabloul de dublu mixt. Tecău face pereche cu Irina Begu, iar Mergea va juca alături de Monica Niculescu.

Seara, după meciul de dublu, Mergea și Niculescu vor întâlni perechea Carla Suarez Navarro / David Ferrer (Spania), iar Tecău și Begu vor avea parte de un duel cu polonezii Agnieszka Radwanska / Lukasz Kubot.

CS Dinamo, 10 august 2016

Program Competitional

Săptămâna 22-28 aprilie 

Handbal. EHF European League, sferturi de finală (meci tur), marți 23 aprilie, ora 19:45: Dinamo – Skjern Handbold (Danemarca). Sala Dinamo

Fotbal. Superliga România, play-out (etapa 6), marți 23 aprilie, ora 19:30: FC Botoșani – Dinamo 1948

Baschet. LNB Getica 95, locurile 5-8 (meci 1), joi 25 aprilie, ora : Rapid București – Dinamo

Fotbal. Superliga România, play-out (etapa 7), vineri 26 aprilie, ora 20:00: Dinamo 1948 – FC Voluntari. Stadion Arcul de Triumf

Volei masculin. Divizia A1, finala mică (meciurile 3 și 4), sâmbătă 27 aprilie, ora 18:00, și duminică 28 aprilie, ora 18:00: Dinamo – Rapid București. Sala Dinamo

Volei feminin. Divizia A1, locurile 7-8 (meci 2), sâmbătă 27 aprilie, ora 17.00: Corona Brașov – Dinamo

Rugby. Liga Națională Kaufland (etapa 3), sâmbătă 27 aprilie, ora : SCM USV Timișoara – Dinamo

Fotbal. Liga 3, play-off (etapa 5), sâmbătă 27 aprilie, ora 17:00: SC Popești Leordeni – CS Dinamo

Baschet. LNB Getica 95, locurile 5-8 (meci 2), duminică 28 aprilie, ora : Dinamo – Rapid București. Sala Dinamo


Academia de Inot Dinamo

Agrement Fitness

Agrement Tenis de Masa

Hidrokinetoterapie

Initiere/Agrement Tenis

ANUNTURI

ANUNȚ

Mâine, 26.04.2024, sala fitness Dinamo se va inchide de la ora 13:00 pentru activități de dezinsecție.

Mulțumim pentru înțelegere!


PROGRAMUL BAZINULUI OLIMPIC ACOPERIT ȘI AL SĂLII DE FITNESS ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR PASCALE.

BAZIN OLIMPIC ACOPERIT (AGREMENT)

01 - 07.05.2024 – ÎNCHIS

*Valabilitatea abonamentelor se va prelungi cu perioada în care bazinul este închis

SALA FITNESS

04 - 06.05.2024 – ÎNCHIS

IA ATITUDINE

2_InfoCons

Vizitatori online

Avem 193 vizitatori online