Secția de tenis a CS Dinamo (coordonator, Bogdan Toma) continuă să domine competițiile desfășurate sub egida FRT. Jucătorii dinamoviști au făcut legea și la Campionatul Național Under 16, desfășurat la București în perioada 15-23 mai, câștigând atât titlurile în probele de simplu, cât și pe cele de la dublu.
La simplu masculin, Alexandru Mihai Coman și-a respectat statutul de principal favorit și a cu cucerit titlul după o finală terminată în două seturi, 7-6, 6-3 cu Matei Cristian Onofrei. Campion național și la Under 18, tot luna aceasta, Mihai Coman este o mare speranță a tenisului românesc. Sportivul antrenat de Alex Banciu este sponsorizat încă de la 12 ani de Babolat International, care l-a inclus in reclama lor globală, alături de Rafael Nadal sau Garbine Muguruza.
La simplu feminin, titlul național U16 a fost câștigat de dinamovista Mara Gae (antrenor Ionuț Moldovan), după o finală în două seturi, 6-3, 6-3, cu Ștefania Bojica (TC 2000 București).
La dublu masculin, locurile 1 și 2 au fost “alb-roșii”. Titlul a revenit perechii Mihai Coman (Dinamo), Andrei Firaru (Elite Tg.Jiu) 7-6, 6-2 în finala cu dinamoviștii Alex David Gheorghe, Cristian Marton.
La dublu feminin, CS Dinamo a avut locurile 1 și 3. Titlul a revenit perechii Iulia Andreea Ionescu (Dinamo), Ștefania Bojica (TC 2000 București). Pe locul 3 s-a clasat Sophie Jurcă (Dinamo), Daria Maria Anghel.
CS Dinamo, 24 mai 2021
Săptămâna 10-16 august 2026
Înot. Campionatul European de la Paris (David Popovici, Denis Popescu), 10-16 august
Atletism. Campionatul European de la Birmingham (Rareș Toader), 10-16 august
Gimnastică. Campionatul European de la Zagreb (Maria Ceplinschi – competiția senioarelor; Aniela Tudor și Ariana Tamași la junioare), 13-16 august
Handbal. Turneu de pregătire în Portugalia: meciuri cu Benfica Lisabona (marți 11 august) și Aguas Santas (joi 13 august)
Fotbal. Cupa României Betano (turul 3), miercuri 12 august, ora 11:00: SC Popești Leordeni - CS Dinamo. CNF Buftea
Rugby. Liga de Rugby Kaufland (etapa 11), vineri 14 august ora 17:00: Dinamo - SC USMV Timișoara. Stadion Florea Dumitrache (TVR Sport)
Fotbal. Liga 2 (etapa 3), sâmbătă ora 11:00: CS Dinamo – Metalul Buzău. Baza Sportivă Daco-Getica București
Fotbal. Superliga Romania (etapa 4), sâmbătă 15 august, ora 21:30: Rapid – Dinamo 1948
Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise. Link informații (AICI)
Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI