Jucătoarea de tenis Mihaela Buzărnescu (CS Dinamo, 29 de ani) a cedat în finala turneului WTA de la Hobart, Australia, la finele unui meci cu patru întreruperi din cauza ploii. Sportiva tricoloră a fost învinsă de Elise Mertens (Belgia, 39 WTA), scor 6-1, 4-6, 6-3. Grație acestei performanțe, Miki va intra de luni în Top 50 WTA.
La 29 de ani, la capătul unui drum lung, presărat cu accidentări, momente grele şi gândul de a renunţa la tenis, Mihaela Buzărnescu a pierdut, sâmbătă, prima finală WTA a carierei. Jucătoarea dinamovistă s-a declarat mulțumită însă de rezultat.
La festivitatea de premiere, Buzărnescu le-a mulţumit organizatorilor, i-a urat succes lui Mertens la turneul de la Australian Open, apoi spectatorii rămaşi în tribune au aflat câte ceva despre cum a ajuns Mihaela de pe locul 590 la început de 2017 până în top 50 WTA: ”Felicitări lui Elise pentru încă o victorie, sper că va juca la fel şi la Australian Open. Vreau să le mulţumesc părinţilor şi oamenilor din staff-ul meu şi antrenorului meu, apreciez efortul pe care l-a depus în revenirea mea. Le mulţumesc organizatorilor, directorul turneului şi copiilor de mingi, dar şi oamenilor care au venit să ne susţină în această săptămână. A fost o săptămână minunată pentru mine. Ascensiunea mea arată că poţi reuşi indiferent de ceea ce se întâmplă. Cred că pot fi un exemplu pentru multă lume. Tenisul e un sport competitiv, trebuie să lupţi până la final, pentru că fiecare punct contează. De asemenea, partea mentală contează foarte mult", a spus Buzărnescu.
De luni, Mihaela va urca pe locul 44 WTA, cel mai înalt al carierei, iar debutul la Australian Open va însemna un meci de foc cu daneza Caroline Wozniacki.
13 ianuarie 2018

ANUNȚ PUBLICITAR privind transmiterea fără plată la alte instituții publice sau unități de cult religios recunoscute din România a unor mijloace fixe de resort auto (3 autovehicule) din cadrul Clubului Sportiv Dinamo București. Informațiile vor fi publicate pe 01.06.2026 AICI
ANUNȚ PUBLICITAR privind transmiterea fără plată la alte instituții publice sau unități de cult religios recunoscute din România a unor bunuri materiale de resort auto (piese de schimb) din cadrul Clubului Sportiv Dinamo București. Informațiile vor fi publicate pe 01.06.2026 AICI