Managementul echipei feminine de volei Dinamo a reușit o mutare de senzație în pauza dintre turul și returul campionatului. Nneka Onyejekwe (30 de ani / 1,89 m înălțime) va juca în următoarele două sezoane în alb-roșu. ”Am luat briliantul voleiului românesc”, declară vicepreședintele CS Dinamo, Marian Ștefan.
Nneka Onyejekwe joacă pe postul de centru și este căpitanul naționalei României, fiind declarată cea mai bună jucătoare de volei a țării în 2017 și 2018. De asemenea, în 2019 a fost prima jucătoare din topul general alcătuit de FR de Volei.
”Sunt foarte fericită că voi reprezenta culorile celei mai titrate echipe de volei din România. Sper ca prin experiența mea să să am o contribuție majoră la jocul echipei. Sper să fiu sănătoasă și să ajut la îndeplinirea obiectivelor”, a declarat Nneka.
Născută la Haţeg, pe data de 18 august 1989, Nneka Onyejekwe este o colecționară de trofee. La ultima echipă la care a evoluat, Volei Alba Blaj, unde a fost și căpitan, ea a cucerit două titluri naționale (2017 și 2019) și două Cupe ale României, jucând și o finală a Ligii Campionilor în 2018.
Nneka a mai câştigat 4 titluri de campioană a României cu CSU Metal Galaţi (2007, 2008, 2009, 2010), 3 titluri de campioană a Elveţiei cu Voléro Zürich (2011, 2012, 2013), 2 titluri de campioană a Franţei cu Racing Club de Cannes (2014, 2015), un titlu de campioană a Germaniei cu Dresdner Sportclub 1898 (2016). Practic, din 2007 și până în prezent, ea a fost campioană în fiecare an, exceptând ediția 2017-2018, când a cucerit ”argintul” cu Alba Blaj.
”Am reușit să aducem briliantul voleiului românesc și sper să dea strălucirea cuvenită echipei Dinamo”, a punctat vicepreședintele CS Dinamo, Marian Ștefan. Prin venirea căpitanului naționalei, Roxana Iancu a fost împrumutată până în vară la Galați.
Dinamo va relua campionatul la finele acestei săptămămâni de pe poziția a doua, cu 27 de puncte, unul mai puțin decât CSM Volei Alba Blaj (28 p).
CS Dinamo, 06 ianuarie 2019
Săptămâna 19-25 octombrie 2026
BASCHET. FIBA Europe Cup (etapa 3), marți 20 octombrie, ora 21:30: Coretec Oostende (Bel) – Dinamo. Live YouTube FIBA
HANDBAL. EHF Champions League (etapa 5), miercuri 21 octombrie, ora 19:45: Dinamo – SAH Aarhus. Digi Sport / Prima Sport
RUGBY. Cupa României (etapa 3), sâmbătă 24 octombrie, ora 11:00: Dinamo – Steaua. Stadion Florea Dumitrache Dinamo
VOLEI MASCULIN. Divizia A1 (etapa 1), sâmbătă 24 octombrie, ora 18:00: SCMU Craiova - Dinamo
VOLEI FEMININ. Divizia A1 (etapa 2), sâmbătă 24 octombrie, ora 18:00: Volei Alba Blaj - Dinamo
FOTBAL. Liga 2 (etapa 11), sâmbătă 24 octombrie, ora 11:00: CS Dinamo – Popești Leordeni. CNF Buftea
HANDBAL. Liga Națională (etapa 6), duminică 25 octombrie, ora 17:00: U Cluj Napoca – Dinamo
FOTBAL. Superliga Romania (etapa 13), duminică 25 octombrie, ora 19:00: CFR Cluj – FC Dinamo 1948
Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise. Link informații (AICI)
Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI
Acord colectiv privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici cu statut special - polițiști din Ministerul Afacerilor Interne: link